Episcopia Romano-Catolică de Timişoara celebrează în data de 23 aprilie 2024 hramul Domului Sf. Gheorghe, Catedrala romano-catolică din Timișoara, consacrat, în cinstea Sf. martir Gheorghe, în data de 24 aprilie 1803 de către episcopul de Cenad Ladislau Kőszeghy. Cu prilejul aniversării consacrării Episcopia de Timișoara va organiza o întâlnire pentru preoți, diaconi, persoane consacrate și colaboratori în pastorația familiilor, în data de 23 aprilie, la Liceul Teologic Romano-Catolic Gerhardinum. Invitat: Msgr. Renzo Bonetti, fost director al Oficiului Național pentru Familii al Conferinței Episcopale din Italia. După întâlnire, începând cu ora 18:00, Excelența Sa Iosif Csaba Pál, episcop diecezan, va celebra în Domul Sf. Gheorghe o Sfântă Liturghie pontificală, omilia fiind rostită de Msgr. Renzo Bonetti. La Sf. Liturghie va concelebra Excelența Sa Strahil Kavalenov, episcop al Diecezei de Nicopole cu sediul la Ruse, Bulgaria.

Programul întâlnirii:
Ora 14.30 Sosire
Ora 14.45 Prelegere I. – „Sacramentul Căsătoriei”
Ora 15.45 Pauză
Ora 16.15 Prelegere II. – „Sacramentul Căsătoriei”
Ora 17.00 Convorbire cu Msgr. Renzo Bonetti
Ora 18.00 Sf. Liturghie pontificală de hramul Domului.