Un eveniment important al programului Anului Sfânt 2025, proclamat de Papa Francisc, de pie memorie, a fost „Pelerinajul Familiilor, Copiilor, Bunicilor și Vârstnicilor la Roma“, la care a participat un grup numeros și din Dieceza de Timișoara. După întoarcerea acasă, l-am rugat pe E.S. Iosif Csaba Pál, episcop diecezan, președintele Comisiei pentru Pastorația Familiilor din cadrul Conferinței Episcopilor din România, să ne acorde un interviu legat de acest pelerinaj.

– Părinte Episcop, care a fost numărul participanților din Dieceza de Timișoara și aproximativ câte persoane au participat din România la acest pelerinaj?
– Din diecezele romano-catolice și eparhiile greco-catolice din România în total 256 de persoane s-au înscris pentru acest pelerinaj. Din Dieceza noastră am fost aproximativ 40 de persoane. Spun aproximativ, pentru că în organizarea Biroului Diecezan pentru Pastorația Familiilor 32 de persoane am pornit la drum, dar și ni s-a alăturat grupul de familii din mișcarea eclezială „Calea Neocatecumenală“. Astfel am fost aproximativ 40 de persoane din cei 60000 de pelerini care au luat parte la pelerinajul familiilor. Din grupul nostru a făcut parte pr. Macedon Hiticaș, paroh de Reșița-Govândari, responsabil diecezan pentru pastorația familiilor, și Sr. M. Böbe Tari, soră mariană de Schönstatt, referent pentru pastorația familiilor.

– La ce programe ați participat în cadrul pelerinajului?
– Pelerinajul a început cu o veghe și rugăciuni în grădina bisericii Trinita’ Dei Monti, situată lângă Treptele Spaniole, unde au avut loc și scurte discursuri, mărturii, presărate cu cântece și muzică, care au creat o atmosferă foarte bună. Evenimentul s-a încheiat cu o Adorație Euharistică. A doua zi, sâmbătă, 31 mai, au avut loc diverse conferințe și prelegeri. Majoritatea membrilor grupului nostru din Dieceza de Timișoara a vizitat Biserica Comunității Sant’Egidio, unde episcopul Vincenzo Paglia a ținut o conferință despre valoarea persoanelor în vârstă. După cum au povestit ulterior participanții, episcopul Paglia a subliniat importanța comunicării între generații, deoarece copiii au nevoie de bunici, iar bunicii au nevoie de copii și nepoți. Și, de asemenea, se pot ajuta reciproc prin împărtășirea experiențelor lor. În acea zi, eu am ales un alt program, am participat la mai multe prelegeri despre familii la Universitatea Romano-Catolică LUMSA. Unul dintre vorbitori, prof. Gabriella Gambino, subsecretar al Dicasteriului pentru Laici, Familie și Viață al Sfântului Scaun, a vorbit despre importanța pastorației familiilor și a învățării, precum și despre necesitatea ca familiile să formeze comunități mai mari sau chiar asociații, deoarece o familie sau o comunitate mică nu poate face față provocărilor actuale. Asociații cum ar fi de exemplu asociațiile bunicilor, asociațiile soacrelor sau asociațiile părinților ai căror copii sunt homosexuali, etc. Aici, membrii pot împărtăși idei, valori și se pot ajuta reciproc. Într-o altă prezentare, s-a spus că într-o familie există două elemente importante: unul este faptul că soții rămân împreună pentru totdeauna, iar celălalt este motivația de a redefini, regândi relația lor, creativitatea, care face ca relațiile de familie să fie armonioase, întărește aceste relații și face ca membrii familiei sau soții împreună să realizeze ceva frumos în viața.
Sâmbătă seara am participat la Festivalul Familiei din piața San Giovanni in Laterano. Am fost întâmpinați scurt de cardinalul Kevin Joseph Farrell, prefect al Dicasterului pentru Laici, Familie și Viață, după care au urmat mărturii care i-au atins pe mulți dintre noi. Și pe mine. O familie, de exemplu, a povestit că soțul era atât de violent încât a fost condamnat și la închisoare. Relația dintre soți s-a rupt, iar când și-a ispășit pedeapsa, nu și-a mai căutat familia. Soția, între timp, s-a regăsit într-o comunitate creștină, unde și-a dat seama că ar trebui să facă totuși ceva pentru soțul ei. Așa că l-a surprins cu un tort de ziua lui, iar rezultatul a fost că acum amândoi trăiesc fericiți împreună într-un mod creștin. O astfel de reconciliere și iertare pare imposibilă fără harul lui Dumnezeu. Într-o altă mărturie un preot a vorbit despre cum credința și rugăciunile tatălui său l-au ajutat să-și descopere și să-și accepte vocația. Punctul culminant al pelerinajului a fost Sfânta Liturghie de duminică celebrată de Sfântul Părinte, care a vorbit despre modul în care suntem aici pentru a fi „una“ în conformitate cu voința Domnului, în familiile noastre și în toate locurile în care trăim, muncim sau învățăm. A fost o omilie plină de semnificație, care poate fi recitită pe internet.

– Care sunt experiențele care v-au atins cel mai mult, cele mai frumoase, cele mai memorabile?

Unul dintre aspectele importante, după părerea mea, a fost că acest pelerinaj a întărit familiile în speranța și vocația lor. Este foarte caracteristic pentru astfel de întâlniri faptul că credința persoanelor participante cumva se adună. Astfel, ne simțim mult mai puternici în credința noastră, pe care, de altfel, o trăim în viața noastră de zi cu zi, aici însă este cumva concentrată. Atunci când vorbim cu oamenii din jurul nostru, prin cuvinte ne hrănim și cu credința celorlalți. O altă experiență a fost întâlnirea cu acei oameni, chiar dacă numai prin operele lor, în care s-a realizat voia lui Dumnezeu. Am putea vorbi aici despre Michelangelo sau Bernini sau oricine altcineva, a cărui operă sau a cărui întreagă viață reflectă realizarea voinței divine. Toate sunt mărturii din care putem învăța. Îl menționez aici și pe Sfântul Părinte, ca și exemplu. I-am admirat răbdarea, bunătatea, felul în care ne-a primit – am avut ocazia de a-l întâlni personal – sau felul în care le vorbea familiilor. În ciuda programului său încărcat, se adresa întotdeauna cu o voce calmă, pașnică dar cu bucurie și cu iubire. Cu siguranță m-a întărit și pe mine în propria mea vocație.
Pentru mine personal, a constituit o experiență bună și faptul că am avut ocazia să stau de vorbă cu un episcop din Rwanda și cu unul din Brazilia, și astfel să pot observa viața altor dieceze.
După încheierea programului oficial al Pelerinajului Familiilor, trei zile am mai rămas la Roma, timp în care, cu ajutorul unor ghizi, am vizitat multe locuri ale Orașului Etern. Cu o ocazie, am putut coborî în catacombe, unde, într-una dintre capele, am celebrat o Sf. Liturghie. Am simțit că credința noastră este într-un fel legată de creștinismul timpuriu și că am putea învăța de la oamenii care au trăit atunci acolo. De exemplu, am fost foarte impresionat de faptul că în catacombe vedem adesea simboluri ale Învierii, deoarece creștinii din acea vreme credeau cu tărie că trupurile neînsuflețite sunt îngropate acolo doar temporar, până la mult așteptata Înviere. Această credință fermă în viața veșnică le-a dat puterea de a îndura chinurile și persecuțiile. În cele din urmă, miercuri, am participat cu toții la audiența generală a Papei Leon al XIV-lea în Piața Sfântul Petru. Și atunci s-a adunat o mare mulțime de oameni. Avem tendința să spunem că în zilele noastre Creștinismul, religia, nu mai interesează pe nimeni. Dar aici oameni din toată lumea s-au adunat și s-au rugat împreună. Și la mormântul Papei Francisc am stat la o coadă lungă, care s-a mișcat foarte încet, apoi am rostit o scurtă rugăciune în fața mormântului și am și plecat mai departe. Așadar, oamenii au credință, au religie, și o și exprimă. De exemplu, am văzut cât de multe familii trăiesc într-un mod creștin. Deci nu s-au deplasat până acolo doar ca turiști, ci credința lor creștină a fost care i-a ajutat să fie acolo, iar mulți dintre ei au adus și sacrificii pentru aceasta. Am menționat răbdarea Sfântului Părinte. Audiența s-a încheiat în jurul orei 11.15, iar Papa Leon al XIV-lea s-a oprit pe podium ca să discute cu personalitățile invitate. Între timp noi am ieșit încet din piață cu mulțimea, am participat la o Sf. Liturghie, iar când aceasta s-a terminat și ne-am întors, Sfântul Părinte abia atunci a părăsit piața. Deci a mai petrecut mai mult de o oră în piață discutând cu oamenii.
În timpul pelerinajului, s-a discutat și despre Biserica domestică. Există o nevoie tot mai mare de a conștientiza familiile conștiente că pot trăi ca și o Biserică. Asta nu înseamnă doar că se roagă seara, iar duminică se duc la biserică, ci tot ceea ce fac, o fac în lumina Evangheliei, trăind voia lui Dumnezeu.

– Cum pot fi transmise toate aceste experiențe și altor familii?
De exemplu, în timpul cursurilor sau al taberelor organizate pentru familii. Nici nu cred că am putea ține în noi tot ceea ce am primit în timpul pelerinajului. La începutul lunii septembrie, la întâlnirea birourilor pastorale, vom avea o zi întreagă pentru a discuta despre pastorația familiei, iar experiența de la Roma ne va ajuta să vedem și mai clar calea pe care dorim să o urmăm, să ne concentrăm și mai mult energia și timpul în această direcție.

– Ce alte pelerinaje vor mai avea loc în timpul Anului Sfânt?
Pelerinajul preoților va avea loc la sfârșitul lunii iunie și va dura, de asemenea, aproximativ o săptămână. Printre cei douăzeci și trei de participanți se numără un episcop, un student la teologie și un diacon. Plănuim să vizităm Comunitatea Sant’Egidio, ai cărei membri le ajută în primul rând pe persoanele aflate în nevoie, pe cei săraci. Un alt pelerinaj va fi cel al tinerilor din 27 iulie până în 4 august.

– Vă mulțumim pentru timpul acordat.

Biroul de Presă al Episcopiei de Timișoara

Foto: www.facebook.com, www.facebook.com