În perioada 13-15 iunie 2023 au avut loc ședințele arhidecanale în cele trei arhidecanate ale Diecezei de Timișoara, la Timișoara, Arad și Reșița. Tema centrală a acestor întâlniri, susținută de Excelența Sa Iosif Csaba Pál, a fost prezentarea documentului Itinerare catecumenale pentru viața matrimonială. Acest document, publicat de Dicasterul pentru Familie, Laici și Viața a apărut din dorința Sfântului Părinte de a se crea un „nou catecumenat“ de pregătire pentru căsătorie, „ca antidot care să împiedice înmulțirea celebrărilor nule sau inconsistente.“
„Biserica este mamă, și o mamă nu are preferințe între copii.“ Biserica dedică mult timp pregătirii pentru preoție și viața consacrată, dar dedică (doar) câteva săptămâni celor care se pregătesc pentru căsătorie. „Este o datorie de dreptate pentru Biserica-mamă să dedice timp și energie pentru pregătirea celor pe care Domnul îi cheamă la o misiune așa de mare ca aceea familială.“
Acest nou stil încurajează ca în pregătirea la căsătorie să se prefere întâlniri care să constituie momente de ascultare, reflecție, rugăciune. Este de dorit ca în cadrul acestor întâlniri, în logodnici să se nască încredere și stimă față de preot și familia însoțitoare. De asemenea țelul este ca tinerii să vadă căsătoria ca un pas în doi, prin care, în fiecare zi se spune da unei vocații. Pregătirea se dorește să fie de lungă durată, astfel ca ei să aibă suficient timp pentru a învăța să discearnă care e planul de mântuire pe care Dumnezeu îl are cu ei.
După prelegere a urmat mărturia familiei Dotterer-Kiszely despre cursurile de logodnici. Aceștia împreună cu parohul locului, cu sora Böbe și cu alte 16 familii au ținut cursuri pentru logodnicii din parohiile Timișoara II. Fabric și Timișoara IV. Iosefin. În cadrul cursurilor, organizatorii abordează teme precum: Căsătoria în Sfânta Scriptură, Sacramentul Căsătoriei, Deciziile Comune și Iertarea, Comunicare, Sexualitate, Copiii în Familie. La aceste cursuri au participat peste 100 de cupluri de logodnici. La sfârșitul cursului, logodnicii sunt invitați să rămână aproape de Biserică, și să participe la întâlnirile grupurilor de familii. Familia Dotterer-Kiszely e bucuroasă să ofere sprijin și altor parohii unde se dorește să se dezvolte un astfel de parcurs.
Doamna Helena Costescu a continuat programul acestor întâlniri arhidecanale, alături de sora Böbe, prezentând organizarea taberelor diecezane pentru familii. Ele se țin vara, scopul lor fiind acela de a oferi familiilor posibilitatea de a se detașa de cotidian, de a putea evalua relația cu Dumnezeu, relația cu soțul/soția, de a cunoaște alte familii, de a forma prietenii frumoase. E important și necesar pentru familii să se poată întâlni cu alte familii similare, care doresc să trăiască cu Dumnezeu. Cine dorește mai multe detalii este rugat să ne scrie pe adresa profamiliacat@gmail.com .
Programul în toate cele trei întâlniri arhidecanale a continuat cu dialoguri în grupuri mici și s-a sfârșit cu prânzul comumitar.
Helena Costescu / Biroul de presă al Episcopiei de Timișoara