Pandemia persistă, însă relaxarea normelor sanitare se resimte din ce în ce mai mult, inclusiv în seria de sărbători ale germanilor din Banatul Montan. În timp ce până în 2019, Hramul bisericii / Kirchweih-ul din Steierdorf a fost ferm scris cu litere mari în anul calendaristic al etniei germane locale, un an mai târziu nu a mai fost deloc așa, deoarece se afla în mijlocul pandemiei. Abia în acest an a fost sărbătorit din nou public, cu participarea a numeroși invitați din țară, din Germania și din străinătate, cu cupluri de costume tradiționale, cu un brăduț/ pom de Kirvhweih, ca de obicei până în 2019, o sărbătoare care le dă participanților speranță pentru ziua de mâine.
Sărbătoarea bisericii romano-catolice din Steierdorf, frumos amplasată, sărbătorită în fiecare an în Duminica Preasfintei Treimi, a început și s-a încheiat cu spectacolul susținut de fanfara locală sub conducerea lui Dumitru Omescu Jr. în fața lăcașului de cult.
Înainte de începerea marșului spre Centrul de Turism, la sediul Forumului German Local Steierdorf – Anina, în prezența conducerii școlii din Steierdorf, a avut loc festivitatea de premiere a concursului „Copiii își pictează patria”, ediția a XVI-a, și a concursului „Elogiul copilăriei”, ediția a XV-a. Au fost acordate premii pentru lucrările următorilor elevi: David Stotsek, Timeea Nerges, Valentina Borozan, Amedeia Iasmina Stotsek, Ingrid Grădinaru, Iulia Tivodor și Romina Bălan, toți elevi ai Liceului „Mathias Hammer” Anina – Steierdorf. În continuare, Florin Lătărețu le-a premiat pe Gabriela Plestici și Georgeta Grolmusz din partea Heimatortsgemeinschaft Steierdorf – Anina e.V. din Germania, oferindu-le câte o diplomă de onoare pentru mulții ani de activitate în folosul comunității.
Tinerii, îmbrăcați în port popular austriac, cu bradul de sfințire a bisericii în față, au mărșăluit prin Steierdorf, invitându-i călduros pe toți oaspeții la sărbătoare. Anul acesta, Cristina Olivia Crașovan și Oliver Nick Gherman au fost primii dansatori. Liturghia festivă a fost celebrată de parohul romano-catolic al orașului Anina, Martin Jäger. În predica sa, părintele a subliniat importanța sărbătorii, sub protecția Preasfintei Treimi, un singur Dumnezeu. Aceasta a fost urmată de programul cultural de Kirchweih, în piața principală din fața bisericii. Au participat dansatorii populari locali sub conducerea doamnelor Gabriela Plestici și Georgeta Grolmusz și invitații din Reșița: corul „Franz Stürmer” (dirijor: Elena Cozâltea) și copiii și adulții din grupul de dansuri populare germane „Enzian”.
Invitați la sfințirea bisericii au fost și dr. Swantje Volkmann, consilier cultural pentru regiunea Dunării la Muzeul Central al Șvabilor Dunăreni din Ulm, Walter Tonța, redactor-șef al ziarului „Banater Post” din München, editat de Landsmannschaft der Banater Schwaben, agentul de turism Ramona Lambing și nu în ultimul rând Prof. Dr. Eleonora Ringler-Pascu de la Catedra de Artă Dramatică Germană a Facultății de Muzică și Teatru – Universitatea de Vest Timișoara, cu rădăcini familiale în Steierdorf.
În final, o mulțumire specială este adresată domnului Daniel Vlad, City Manager al orașului Anina, care a fost ales în funcția de președinte al Forumului Democrat German local începând cu 5 octombrie 2021 și care a asigurat buna reușită a Kirchweih-ului în 2022.

Erwin Josef Țigla