„După ce s-a născut Isus în Betleémul Iudeii în zilele lui Iród, regele, iată că au ajuns la Ierusalím nişte magi din Răsărit şi întrebau, spunând:  «Unde este regele [nou]-născut al iudeilor? Căci am văzut steaua lui la răsărit şi am venit să-l adorăm». (…) Și iată că steaua pe care o văzuseră la răsărit mergea înaintea lor până când, venind, s-a oprit deasupra [locului] unde era copilul. Când au văzut steaua, au fost cuprinşi de o bucurie foarte mare. Şi, intrând în casă, au văzut copilul împreună cu Maria, mama lui. Apoi, căzând [la pământ], l-au adorat şi, deschizând tezaurele lor, i-au oferit daruri: aur, tămâie şi smirnă.” (cf. Mt 2, 1-11)
Solemnitatea Epifaniei Domnului, sărbătorită de către Biserica romano-catolică în data de 6 ianuarie, marchează sfârșitul sărbătorilor dedicate nașterii Mântuitorului nostru Isus Cristos. În acestă zi în bisericile romano-catolice din Dieceza de Timișoara s-a sfințit apa, din care credincioșii au putut lua și acasă.
În monumentala biserică parohială Millennium din Timișoara II. Fabric ritualul sfințirii apei a fost oficiat în cadrul Sf. Liturghii celebrate în limba română de către Pr. Daniel Dumitru, parohul acestei parohii. A concelebrat Pr. Csaba Váncsa, capelan.
„Magii aveau toate motivele să rămână acasă. Erau înțelepți, aveau faimă și bogăție, altfel spus, cu o asemenea siguranță socială, culturală și economică ei puteau să se simtă comozi cu ceea ce știau și ceea ce aveau. În schimb ei se lasă cuprinși de neliniște în fața unei întrebări, și a unui semn. Unde este noul rege al iudeilor? Inima magilor este însetată de lumină, este aprinsă de dorul unor orizonturi noi. Ochii lor sunt ferestre deschise către cer. Erau oameni în așteptare, erau căutători de Dumnezeu. Asemenea magilor, și pentru noi călătoria vieții și drumul credinței au nevoie de un avânt interior” – a spus în omilia sa Pr. Daniel Dumitru.
La sfârșitul Sf. Liturghii credincioșii prezenți au luat apă sfințită și pentru acasă.

Biroul de presă al Episcopiei Romano-Catolice de Timișoara