În cadrul unei conferințe de presă la spitalul Gemelli din Roma, membrii echipei medicale a Papei Francisc au declarat că Sf. Părinte nu este încă în afara pericolului și că va rămâne în spital cel puțin încă o săptămână – dar au remarcat că glumește la fel de mult ca de obicei și chiar a început să lucreze din nou.

De Vatican News

Papa Francisc nu este „în pericol de moarte”, dar nici nu este complet „în afara pericolului”, au declarat membrii echipei sale medicale.
În cadrul unei conferințe de presă la spitalul Gemelli din Roma, doctorul Sergio Alfieri, conducătorul echipei care se îngrijește de Papa Francisc, și doctorul Luigi Carbone, directorul adjunct al serviciului de asistență medicală al Vaticanului, au vorbit timp de aproximativ patruzeci de minute în fața unei săli pline de jurnaliști.
Cei doi au spus că, în opinia lor, Sf. Părinte va fi spitalizat „cel puțin” până la sfârșitul săptămânii viitoare.
Dr. Alfieri a subliniat că Papa Francisc nu este conectat la un aparat de ventilație mecanică, deși încă se chinuie cu respirația și, prin urmare, își limitează mișcările fizice. Cu toate acestea, a spus medicul, Sf. Părinte stă într-un scaun, lucrează și glumește ca de obicei.
Întrebați de un jurnalist care este cea mai mare temere a lor, medicii au precizat că există riscul ca germenii din tractul respirator al Papei să ajungă în sânge, provocându-i septicemie.
Dr. Alfieri a declarat, totuși, că este încrezător că Papa Francisc va părăsi spitalul la un moment dat și se va întoarce la Casa Santa Marta din Vatican – cu mențiunea că problemele sale respiratorii cronice vor persista.

Sursa: www.vaticannews.va/en

Foto: www.vaticannews.va/de