Membrii corului de tineret Angelis al Parohiei Romano-Catolice Dumbrăvița împreună cu Pr. paroh Lajos Máthé, au participat în perioada 2-4 septembrie 2021 la o excursie în Transilvania și Ținutul Secuiesc. Parohul comunității a declarat că a plănuit de mult timp o excursie cu tinerii în regiunile pitorești ale Ardealului, unde, pe lângă numeroasele atracții turistice, coriștii puteau să admire clădirile caracteristice și monumentele personalităților marcante din această parte a țării.
Principalele ținte ale excursiei au fost: Alba Iulia, unde membrii corului au vizitat catedrala arhidiecezană, clădirea Institutului de Teologie și mormântul voievozilor și principilor transilvăneni, satul Lupeni din județul Harghita, unde au vizitat casa natală a scriitorului Áron Tamási, Băile Seiche, unde participanții s-au oprit la mormântul etnografului Balázs Orbán, Odorheiu Secuiesc, unde tinerii au vizitat unul dintre cele mai vechi monumente de arhitectură din Transilvania, Capela Preasfântei Inimi a lui Isus, iar în drum spre casă au făcut un popas la Sighișoara, al cărei cetate a fost înscrisă în anul 1999 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.
După cum a subliniat preotul-paroh Lajos Máthé, călătoria plină de experiențe frumoase a fost realizată și cu sprijinul acordat de către Guvernului Ungariei prin Fundația Bethlen Gábor Alapkezelő Zrt., pentru care dorește să mulțumească și pe această cale în numele tuturor participanților.
Biroul de Presă al Episcopiei de Timișoara