În Copilul de la Betleem este prezent fiecare copil și ne îndeamnă să vedem viața, politica și istoria cu ochii copiilor: a spus papa Francisc la omilia Sfintei Liturghii din Noaptea Nașterii Domnului, prezidată sâmbătă, 24 decembrie 2022, în bazilica Sfântul Petru. Trei cuvinte – apropierea, sărăcia și concretețea – au constituit firul unificator al omiliei pontifului.

Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
24 decembrie 2022 – Vatican News. Pruncul Isus depus într-o iesle amintește omenirii de astăzi, lacomă de putere și bani, că Dumnezeu nu este un tată care își devorează fiii, ci un Tată pentru care ”unica putere care schimbă cursul istoriei este iubirea”: a spus papa Francisc la omilia Sfintei Liturghii din noaptea Nașterii Domnului, prezidată în bazilica San Pietro în seara de sâmbătă, 24 decembrie a.c., cu participarea mai multor mii de romani și pelerini.

Pontiful, care duminică adresează tradiționalul mesaj ”Urbi et Orbi”, a denunțat la omilia Sfintei Liturghii a nopții voracitatea acelor oameni care ”îi consumă chiar și pe vecinii lor, pe frații lor”, prin războaie care încalcă demnitatea și libertatea celor mai vulnerabili. ”Chiar și la acest Crăciun, o umanitate nesătulă de bani, putere și plăcere nu face loc, cum i s-a întâmplat lui Isus (cf. v.7), celor mai mici, celor pe cale de a se naște, săracilor, celor uitați. Mă gândesc, mai presus de toate, la copiii devorați de războaie, sărăcie și injustiție. În El, copilul de la Betleem, este prezent fiecare copil, este prezent îndemnul de a vedea viața, politica și istoria cu ochii copiilor”.

Vă oferim mai jos, în traducerea noastră de lucru, omilia papei Francisc din noaptea sărbătorii Nașterii Domnului:

Ce poate să mai spună această noapte pentru viața noastră? După două milenii de la nașterea lui Isus, după multe Crăciunuri sărbătorite în mijlocul împodobirilor și cadourilor, după atât de mult consumism care a înfășurat taina pe care o celebrăm, există un risc: știm atât de multe lucruri despre Crăciun, dar uităm de semnificația lui. Cum să regăsim, atunci, sensul sărbătorii Nașterii Domnului? Și, mai ales, unde să mergem pentru a o găsi? Evanghelia nașterii lui Isus pare să fie scrisă chiar în acest scop: să ne ia de mână și să ne conducă acolo unde Dumnezeu vrea să ajungem. Urmăm Evanghelia

Într-adevăr, aceasta începe cu o situație asemănătoare cu situația noastră: toți sunt prinși și ocupați pentru un eveniment important de marcat, un mare recensământ, care cerea multe pregătiri. În acest sens, climatul de atunci era asemănător cu cel care ne înconjoară astăzi de Crăciun. Dar relatarea Evangheliei se detașează de acel scenariu mundan: ”surprinde” repede imaginea pentru a merge apoi să încadreze altă realitate, asupra căreia insistă. Se oprește asupra unui lucru mărunt, aparent lipsit de semnificație, pe care îl menționează de trei ori și asupra căruia protagoniștii relatării sunt convergenți: mai întâi Maria, care îl depune pe Isus ”într-o iesle” (Lc 2,7); apoi îngerii, care vestesc păstorilor despre ”un copil înfășat, depus într-o iesle” (v.12); în fine, păstorii, care găsesc ”copilul depus într-o iesle” (v.16). Ieslea: ca să regăsim rostul Crăciunului acolo trebuie să ne uităm. Dar de ce ieslea este atât de importantă? Pentru că este semnul, nu unul întâmplător, prin care Cristos intră pe scena omenirii. Este manifestul cu care El se prezintă, modul în care Dumnezeu se naște în istorie pentru a face ca istoria să se renască. Ce anume vrea să ne spună, așadar, prin intermediul ieslei? Cel puțin trei lucruri: apropiere, sărăcie și concretețe.

1.Apropierea. Ieslea folosește pentru a pune hrana aproape de gură și a o consuma mai repede. Ea poate simboliza, astfel, un aspect al omenirii: voracitatea în a consuma. Pentru că, în timp ce animalele din grajd consumă hrană, oamenii din lume, flămânzi de putere și de bani, îi consumă chiar și pe vecinii lor, pe frații lor. Câte războaie! Și, în acele locuri, chiar și astăzi, demnitatea și libertatea sunt călcate în picioare! Și, întotdeauna, principalele victime ale voracității umane sunt cei vulnerabili, cei slabi. Chiar și la acest Crăciun, o umanitate nesătulă de bani, putere și plăcere nu face loc, cum a fost pentru Isus (cf. v.7), celor mai mici, celor pe cale de a se naște, săracilor, celor uitați. Mă gândesc, mai presus de toate, la copiii devorați de războaie, sărăcie și injustiție. Dar chiar acolo vine Isus, copil în ieslea rebutării și a respingerii. În El, copilul de la Betleem, este prezent fiecare copil. Și este prezent îndemnul de a vedea viața, politica și istoria cu ochii copiilor.

În ieslea respingerii și a strâmtorărilor, Dumnezeu se acomodează: El vine acolo pentru că acolo este problema umanității, indiferența generată de graba vorace de a stăpâni și de a consuma. Cristos se naște acolo și în acea iesle îl descoperim aproape. El vine unde se devorează hrana ca să se facă hrana noastră. Dumnezeu nu este un tată care își devorează fiii, ci Tatăl care în Isus ne face fiii săi și ne dă blândețea ca hrană. Vine să ne atingă inima și să ne spună că unica putere care schimbă cursul istoriei este iubirea. Nu rămâne distant și puternic, dar se face aproape și smerit. El, care ședea în cer, se lasă depus într-o iesle.

Frate, soră, în această noapte, Dumnezeu se apropie de tine pentru că îi pasă de tine. Din iesle, ca hrană pentru viața ta, El îți spune: Dacă te simți consumat de evenimente, dacă simțul tău de vinovăție și de inadaptare te devorează, dacă îți este foame de dreptate, eu, Dumnezeu, sunt cu tine! Cunosc ceea ce trăiești, le-am simțit în ieslea aceea. Știu mizeriile tale și istoria ta. M-am născut ca să-ți spun că sunt și voi fi mereu aproape de tine!  Ieslea Nativității, primul mesaj al unui Dumnezeu copil, ne spune că El este cu noi, că ne iubește, că ne caută. Curaj, nu te lăsa învins de frică, de resemnare, de descurajare! Dumnezeu se naște într-o iesle ca să te facă să te naști din nou chiar acolo unde credeai că ai ajuns la fund. Nu există rău, nu există păcat de care Isus să nu vrea și să nu te poată salva. Crăciunul înseamnă că Dumnezeu este aproape: să se renască încrederea!

2.Ieslea de la Betleem, pe lângă apropiere, ne vorbește de sărăcie. Împrejurul unei iesle, într-adevăr, nu sunt multe: paie, vreun animal și alte mărunțișuri. Persoanele stăteau la căldură în hanuri, nu în grajdul rece al unui adăpost. Dar Isus se naște acolo și ieslea ne amintește că nu a avut altceva în jurul lui decât pe cei care îl iubeau: pe Maria, Iosif și păstorii; lume săracă, pe care-i unea afecțiunea și uimirea, nu bogățiile și marile posibilități. Ieslea săracă face, așadar, să iasă la vedere adevăratele bogății ale vieții: nu banii și puterea, ci relațiile și persoanele. Prima persoană, prima bogăție este Isus. Dar noi vrem să stăm alături de El? Ne apropiem de El, iubim sărăcia sa? Sau preferăm să ne vedem liniștiți de interesele noastre? Dar mai ales, îl vizităm acolo unde El se află, adică în ieslele sărace ale lumii noastre? El acolo este prezent. Iar noi suntem chemați să fim o Biserică ce-L adoră pe Isus sărac și îi slujește lui Isus în cei săraci. După cum spunea un episcop sfânt, ”Biserica susține și binecuvântează eforturile de transformare a structurilor de injustiție și pune doar o condiție: ca schimbările sociale, economice și politice să devină un beneficiu real pentru cei săraci” (O. A. Romero, Mesaj pastoral pentru Anul Nou, 1 ianuarie 1980). Desigur, nu e ușor să lăsăm moleșeala caldă a mundanității pentru a îmbrățișa frumusețea despuiată a grotei de la Betleem, dar să ne amintim că nu există cu adevărat Crăciunul fără cei săraci. Fără ei e sărbătoarea nașterii, dar nu a Nașterii lui Isus. Frați, surori, la Crăciun Dumnezeu este sărac: caritatea să se renască!

3.Ajungem, astfel, la ultimul punct: ieslea ne vorbește de concretețe. Într-adevăr, un copil în iesle reprezintă o scenă impresionantă, chiar crudă. Ne amintește că Dumnezeu s-a făcut cu adevărat trup. De aceea, despre El nu mai sunt îndeajuns teoriile, gândurile frumoase și simțămintele pioase. Isus, care se naște sărac, care va trăi sărac și va muri sărac, nu face nenumărate discursuri despre sărăcie, dar a trăit sărăcia până la capăt pentru noi. De la iesle până pe cruce, iubirea sa pentru noi a fost palpabilă, concretă: de la naștere până la moarte, Fiul lemnarului a îmbrățișat asprimea lemnului, asperitățile existenței noastre. Nu ne-a iubit cu vorba, nu ne-a iubit din glumă! Așadar, El nu se mulțumește cu aparențele. El, care s-a făcut trup, nu vrea doar propuneri bune. El, care s-a născut în iesle, caută o credință concretă, cu adorație și caritate, nu cu vorbărie și exterioritate. El, care se despoaie în iesle și se va despuia pe cruce, ne cere adevărul, cere să mergem la realitatea despuiată a lucrurilor, să depunem la picioarele ieslei scuzele, justificările și ipocriziile. El, care a fost înfășat cu gingășie de Maria, vrea să ne înveșmântăm în iubire. Dumnezeu nu vrea aparența, ci concretețea. Să nu lăsăm să treacă acest Crăciun, frați și surori, fără să facem ceva bun. Dat fiind că e sărbătoarea Lui, aniversarea zilei sale de naștere, să-i facem cadouri care-i sunt pe plac! La Crăciun, Dumnezeu este concret: în numele Său, să facem să se renască un pic speranța în cei care au pierdut-o!

Isuse, privim la tine, depus într-o iesle. Te vedem atât de aproape, aproape de noi pentru totdeauna: îți mulțumim, Doamne! Te vedem sărac ca să ne înveți că adevărata bogăție nu constă în lucruri, ci în persoane, mai ales în cei săraci: scuză-ne dacă nu Te-am recunoscut și slujit în ei. Te vedem concret pentru că concretă este iubirea ta față de noi: ajută-ne, Isuse, să dăm trup și viață credinței noastre. Amin.

Sursa: www.vaticannews.va/ro

Foto: www.magyarkurir.hu