Sâmbătă, 1 februarie a.c., papa Francisc a prezidat în bazilica Sfântul Petru, rugăciunea Vesperelor, în ajunul sărbătorii ”Întâmpinarea Domnului” și a Zilei Mondiale a Vieții Consacrate. Pontiful a menționat trei aspecte care stau la baza voturilor călugărești de sărăcie, castitate și ascultare.
Cetatea Vaticanului – E. Asmarandei
2 februarie 2025 – Vatican News. Sâmbătă, 1 februarie a.c., papa Francisc a prezidat în bazilica Sfântul Petru, rugăciunea Vesperelor, în ajunul sărbătorii ”Întâmpinarea Domnului” și a Zilei Mondiale a Vieții Consacrate. Pontiful a menționat trei aspecte care stau la baza voturilor călugărești de sărăcie, castitate și ascultare.
”Iată, vin ca să fac voinţa ta, Dumnezeule!” (Evrei 10,7)”. Cu aceste cuvinte”, a spus Sfântul Părinte, ”autorul Scrisorii către Evrei manifestă adeziunea deplină a lui Isus la planul Tatălui. Astăzi le citim în sărbătoarea Întâmpinării Domnului, Ziua Mondială a Vieții Consacrate, în timpul Jubileului Speranței, într-un context liturgic caracterizat de simbolul luminii. Și voi toți, surori și frați, care ați ales calea sfaturilor evanghelice, v-ați consacrat, ca o ”Mireasă înaintea Mirelui ei […] învăluită în lumina sa” (Sfântul Ioan Paul al II-lea, Exortația apostolică Vita consecrata, n.15), v-ați consacrat aceluiași plan luminos al Tatălui, care merge până la originile lumii. Acesta își va avea împlinirea deplină la sfârșitul timpurilor, dar deja acum se face vizibil prin ”minunile pe care Dumnezeu le săvârșește în umanitatea fragilă a celor chemați” (ibid., 20). Să reflectăm așadar la modul în care, prin voturile de sărăcie, castitate și ascultare pe care le-ați profesat, puteți fi și voi purtători de lumină pentru femeile și bărbații timpului nostru”.
”Primul aspect”, a continuat papa, ”lumina sărăciei. Ea este înrădăcinată în însăși viața lui Dumnezeu, darul reciproc etern și total al Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh (ibid., n.21). Exercitând astfel sărăcia, persoana consacrată, printr-o folosire liberă și generoasă a tuturor lucrurilor, se face purtătoare de binecuvântare pentru ele: manifestă bunătatea lor în ordinea iubirii, respinge tot ceea ce le poate păta frumusețea – egoismul, lăcomia, dependența, folosirea violentă și în scopuri de moarte – și îmbrățișează în schimb tot ceea ce o poate exalta: sobrietatea, generozitatea, împărtășirea, solidaritatea. Iar Paul spune: ”Toate sunt ale voastre, iar voi sunteţi ai lui Cristos, iar Cristos al lui Dumnezeu.” (1 Cor 3, 22-23). Aceasta este sărăcia”.
”Al doilea element”, a evidențiat pontiful, ”este lumina castității. Și aceasta își are originea în Trinitate și manifestă o ”reflectare a iubirii infinite care leagă cele trei Persoane divine” (Vita consecrata, 21). Profesiunea sa, prin renunțarea la iubirea conjugală, reafirmă primatul absolut, pentru ființa umană, a iubirii lui Dumnezeu și o indică ca sursă și model a oricărei alte iubiri. Cunoaștem că trăim într-o lume adesea marcată de forme distorsionate de afectivitate, în care principiul ”ce-mi place mie” îl împinge pe celălalt să caute mai mult satisfacerea propriilor nevoi decât bucuria unei întâlniri rodnice”.
”Acest lucru generează în relații”, a subliniat papa Francisc, ”atitudini de superficialitate și precaritate, imaturitate și iresponsabilitate morală. În acest scop, însă, este important ca în comunitățile noastre să avem grijă de creșterea spirituală și afectivă a persoanelor, în formarea inițială și continuă, astfel încât castitatea să arate cu adevărat frumusețea iubirii dăruite”.
”Și ajungem la al treilea aspect”, a spus papa, ”lumina ascultării. Textul pe care l-am ascultat ne vorbește și despre aceasta, prezentându-ne, în relația dintre Isus și Tatăl, ”frumusețea eliberatoare a unei dependențe filiale și nu servile, bogată în simțul responsabilității și animată de încredere reciprocă” (Vita consecrata, 21). Este lumina Cuvântului care devine un dar și un răspuns de iubire, un semn profetic pentru societatea noastră, în care tindem să vorbim mult, dar să ascultăm puțin: în familie, la locul de muncă și mai ales pe rețelele de socializare, unde putem schimba râuri de cuvinte și imagini fără să ne întâlnim vreodată cu adevărat. Ascultarea consacrată este un antidot la acest individualism solitar, promovând ca alternativă un model de relație marcat de ascultarea activă, în care ”a spune” și ”a simți” sunt urmate de concretețea ”acțiunii”, chiar cu prețul renunțării la gusturile, planurile și preferințele mele. Numai astfel, de fapt, persoana poate experimenta pe deplin bucuria darului, depășind singurătatea și descoperind sensul propriei existențe în marele plan al lui Dumnezeu”.
”Aș dori să închei”, a concluzionat pontiful, ”reamintind un alt punct: ”întoarcerea la origini”, despre care se vorbește atât de mult astăzi în viața consacrată. În această privință, Cuvântul lui Dumnezeu pe care l-am ascultat ne amintește că prima și cea mai importantă ”întoarcere la origini” a oricărei consacrări este, pentru noi toți, cea către Cristos și ”da”-ul Său către Tatăl. Ne amintește că reînnoirea, înainte de întâlniri și ”mese rotunde” – care trebuie făcute, fiind utile – se face în fața Tabernacolului, în adorație, redescoperindu-i pe fondatorii noștri mai ales ca femei și bărbați de credință, și repetând împreună cu ei, în rugăciune și jertfă: ”Iată, vin ca să fac voinţa ta, Dumnezeule!” (Evrei 10,7)”.
Sursa: www.vaticannews.va/ro