Părintele Anton Nikolaus Reinhardt Neu (Anton Neu) a adormit în Domnul la 21 iulie 2022. S-a născut la 13 ianuarie 1937 la Caransebeș, unde a fost botezat în Biserica Evanghelică Luterană. Și-a început studiile teologice la Institutul Teologic Protestant din Sibiu, dar s-a convertit la credința romano-catolică și a început din nou să studieze Teologia în 1957 – de data aceasta, însă, la Institutul Teologic romano-catolic din Alba Iulia. O influență decisivă în convertirea sa și în clarificarea vocației sale catolice și preoțești a avut-o părintele Heribert Laschober OFMConv. din Lugoj, localitate în care familia Neu se mutase.
După terminarea studiilor teologice, Anton Neu a fost hirotonit preot la Alba Iulia, la 21 aprilie 1963, de către episcopul de atunci, Márton Aaron. Împreună cu el, în 1963 au fost hirotoniți următorii preoți: Peter Dermendzin, Anton Totterer, Peter Jäger, Georg Augustinov, Peter Heim. Motto-ul său cu ocazia hirotonirii a fost: „Iată, am venit să fac voia Ta, Dumnezeul meu” (Psalmul 39).
Ca preot al Diecezei de Timișoara – care la acea vreme nu era recunoscută ca atare de statul comunist – Anton Neu a lucrat, cu rang de capelan, la Reșița, Caransebeș – de aici a ajutat pentru o scurtă perioadă (1966) la parohia vacantă din Știuca – la Arad-Gai și la Sânmihaiu German. Cea mai lungă perioadă de capelanat a fost între 1969 și 1985, în Parohia Timișoara II. Fabric (Biserica Millennium), în calitate de coleg al capelanului Franz Stemper și de asistent al parohului Dr. Josef Fodor. În 1985, în urma îmbolnăvirii părintelui Ottokar Paschek, Anton Neu a fost numit administrator al parohiei Buziaș. De aici a fugit peste graniță prin Iugoslavia, unde a trebuit să petreacă o lună în închisoare înainte de a fi eliberat în Germania.
Părintele Anton Neu s-a stabilit în Dieceza de Augsburg și apoi în Arhidieceza de München și Freising. A petrecut un an în calitate de capelan la München, apoi un al doilea an la Garmisch-Partenkirchen, iar în 1987 a ajuns la Gartenberg-Geretsried ca preot paroh. În 1994 a cerut excardinarea din Dieceza de Timișoara, a dat examenele parohiale la Timișoara cu puțin timp înainte de excardinare și a ajutat timp de o lună, în luna iulie a aceluiași an, în parohia Sânnicolau Mare. Începând cu 22 martie 1994, Anton Neu a fost paroh al parohiei St Pius, München. La 1 iulie 1997, părintele Anon Neu a fost incardinat definitiv în Arhiepiscopia de München și Freising.
Anton Neu a fost un pianist și muzician talentat. Își petrecea multe ore din timpul liber stând la pianul său cu coadă și cântând sonate de Haydn, Mozart și Beethoven. Ca student protestant la teologie în Sibiu, a luat lecții de orgă timp de aproximativ un an de la profesorul Franz Xaver Dressler, cantorul orașului la acea vreme. În calitate de capelan la Biserica Millennium din Timișoara, era extrem de dedicat tinerilor din acea vreme și de obicei acompania corul tinerilor maghiari la orga mare, la care știa să cânte cu măiestrie.
În timpul mandatului său de paroh al bisericii Sfântul Pius, la München, în 2002 a avut loc o renovare interioară majoră a lăcașului de cult, iar corul bisericii a primit un pian cu coadă pentru repetiții. În timpul său, comunitatea ortodoxă română din München, cu preotul Simion Felecan, și-a găsit o a doua casă în biserica Sfântul Pius, care își ține slujba ortodoxă română duminica după cea catolică. Arhiepiscopul de atunci, Cardinalul Friedrich Wetter, a lăudat generozitatea parohiei Sfântul Pius pentru deschiderea și ajutorul acordat Bisericii Ortodoxe Române. În 2007, părintele Anton Neu s-a pensionat și s-a stabilit la Nürnberg, unde a trecut la Domnul la 21 iulie 2022.
Fie ca Dumnezeu Atotputernic, a cărui veste bună a proclamat-o întreaga sa viață, să îl facă părtaș de răsplata fericită, în ceruri!
Să se odihnească în pace!
Dr. Franz Metz
Dr. Claudiu Călin