Între 22 – 23 octombrie 2021 a avut loc Adunarea continentală Kolping Europa. Dată fiind situația pandemică evenimentul s-a organizat online, deși inițial întâlnirea ar fi trebuit să aibă loc în Germania, la Köln.
Kolping România anunță cu bucurie alegerea Pr. Gödri István în funcția de praeses Kolping Europa. Este un moment de mare însemnătate și o frumoasă recunoaștere a activității și rezultatelor organizației noastre la nivel European. O recunoaștere a muncii membrilor Kolping din ultimii 30 de ani și a implicării asociației în multe acțiuni dedicate binelui comun. Părintele Gödri István este primul preot din Estul Europei care primește un mandat de patru ani în Consiliul Kolping Europa, în calitate de prases.
Misiunea părintelui va fi de a păstori spiritual organizația continentală, de a o reprezenta în structurile Kolping, de a însoți și însufleți membrii din asociațiile naționale.
Organizația Kolping Europa numără peste 300.000 de membri și reunește asociațiile naționale Kolping din 20 țări europene (https://www.kolpingwerk-europa.net/en/mitgliedsverbaende.html), din care 13 țări fac parte din Uniunea Europeană.
România a mai fost reprezentată în Consiliul Kolping Europa, timp de 8 ani, prin mandatul dl. Eduard Dobre, ales în funcția de vicepreședinte.
Astfel, prin ocuparea unui loc în Consiliul European, Kolping România are în continuare un cuvânt de spus în cadrul consiliului de conducere și al Adunării Continentale.
Pr. Gödri István s-a născut la 16 decembrie 1979 în Brașov și a copilărit la Săcele și Sfântu Gheorghe. Între 1989 – 1993 a studiat teologia romano-catolică la Alba Iulia. După un an pastoral a studiat încă 3 ani la Brixen în Tirolul de Sud/Italia.
A fost hirotonit în ziua de 12 mai 2007 de către Msgr. Dr. Jakubinyi Görgy, arhiepiscopul de Alba Iulia. Au urmat trei ani de vicariat în parohia din Ciumani, apoi un an la Sfântu Gheorghe și doi ani în funcția de secretar în cadrul Arhiepiscopiei de Alba Iulia. Apoi, din 2013, a slujit ca paroh la biserica romano-catolică din Codlea, județul Brașov.
În anul 2014 a fost ales praeses/conducător spiritual al Organizației diecezane Kolping Alba Iulia și, un an mai târziu, în 2015 – praeses național Kolping România.
În cadrul Adunării continentale din acest an a avut loc alegerea consiliului director Kolping Europa. Alături de praesesul nostru au primit mandat pentru următorii patru ani domnul Vasyl Safka din Ucraina – funcția de președinte, doamna Renate Draskovits din Austria – vicepreședinte, domnul Erich Reischmann din Elveția pentru funția de secretar european, alte trei persoane – membri în consiliul director, și doi cenzori. Domnul Anton Salesny a fost reales în funcția de reprezentant al organizației continentale la forurile europene.
Îi mulțumim părintelui Gödri István pentru angajamentul și implicarea cu care a păstorit organizația noastră națională și îl felicităm pe pentru preluarea acestei nobile responsabilități la nivel European. Îl asigurăm de tot sprijinul și rugăciunea noastră pentru a duce la bun sfârșit mandatul încredințat.

Ingrid Arvay
Referent