Arhidiaconatul de Timiș
Parohia Timișoara I. Cetate: Joia Mare Sf. Liturghie în amintirea Cinei celei de Taină la ora 17.00 în 3 limbi; Vinerea Mare la ora 14.15 devoțiunea Calea Sf. Cruci, la ora 15.00 Celebrarea Patimilor în 3 limbi; Sâmbăta Mare la ora 19.00 Vigilia pascală în 3 limbi. Duminica Sf. Paşte și în lunia Paștelui la ora 9.30 Sf. Liturghie în limba maghiară, la ora 11.00 Sf. Liturghie în lb. română și la ora 13.00 Sf. Liturghie în lb. slovacă.
Parohia Timișoara II. Fabric: Joia Mare Sf. Liturghie la ora 18.00 în amintirea Cinei celei de Taină; Vinerea Mare la ora 15.00 celebrarea Patimilor, precedată de Calea Sf. Cruci; Sâmbăta Mare la Ghiroda la ora 17.00; în biserica Millennium ora 20.00 Vigilia pascală; Sf. Liturghii în Duminica Sf. Paşte: în biserica Millennium Sf. Liturghie la ora 10.00 în limba română, la ora 11.30 în limba maghiară, la ora 8.00 la Urseni, la 8.30 în Plopi, la ora 9.00 la Moșnița Nouă Sf Liturghie; în Lunia Paștelui în biserica Millennium Sf. Liturghie la ora 10.00 în limba română, la ora 11.00 în limba maghiară.
Parohia Timișoara III. Elisabetin: Joia Mare Sf. Liturghie în 3 limbi la ora 18.00 în amintirea Cinei celei de Taină; Sf. Liturghie, la ora 20.00 în Giroc Sf. Liturghie în amintirea Cinei celei de Taină; Vinerea Mare celebrarea Patimilor în 3 limbi la ora 18.00, la ora 20.00 în Giroc celebrarea Patimilor; Sâmbăta Mare Vigilia Pascală în 3 limbi la ora 20.00, la ora 22.00 în biserica din Giroc Vigilia pascală; Duminica Sf. Paşte și în lunia Paștelui Sf. Liturghie la ora 8.30 în limba germană, la ora 10.00 în limba maghiară, la ora 11.30 în limba română, la ora 13.00 în Giroc.
Parohia Timișoara IV. Iosefin: Joia Mare Sf. Liturghie la ora 18.00 în amintirea Cinei celei de Taină; Vinerea Mare la ora 15.00 celebrarea Patimilor; Sâmbăta Mare la ora 20.00 Vigilia pascală; Duminica Sf. Paşte și în lunia Paștelui la ora 8.00 Sf. Liturghie în 3 limbi în biserica Notre Dame, la ora 9.00 Sf. Liturghie în limba română, la ora 10.00 Sf. Liturghie în limba germană, la ora 11.30 Sf. Liturghie în limba maghiară.
Parohia Timișoara V. Mehala: Joia Mare în biserica din Mehala Sf. Liturghie la ora 18.00 în amintirea Cinei celei de Taină; Vinerea Mare în biserica din Mehala la ora 17.00 celebrarea Patimilor, la ora 18.00 în Sânandrei Liturghia Cuvântului; Sâmbăta Mare la ora la 18.00 la Ronaț, la ora 21.00 în biserica din Mehala Vigilia pascală; Duminica Sf. Paşte în biserica din Mehala la ora 9.45 Sf. Liturghie în limba maghiară, la ora 11.00 Sf. Liturghie în limba română, la ora 8.00 în Sânandrei, la ora 12.30 în Ronaț Sf. Liturghie; Lunia Paștelui la 8.30 la Săcălaz Sf. Liturghie, în biserica din Mehala la ora 9.45 Sf. Liturghie în limba maghiară, la ora 11.00 Sf. Liturghie în limba română.
Parohia Timișoara VI. Fratelia: Joia Mare la ora 16.00 în Fratelia B, la ora 18.00 în Fratelia A Sf. Liturghie în amintirea Cinei celei de Taină; Vinerea Mare la ora 16.00 în Fratelia B, la ora 18.00 în Fratelia A celebrarea Patimilor; Sâmbăta Mare la ora 17.00 în Fratelia B, la ora 20.00 în Fratelia A Vigilia pascală; Duminica Sf. Paşte la ora 9.00 în Fratelia B, la orele 10.30 (maghiară + germană) și 12.00 (română) în Fratelia A, la ora 15.00 în Chișoda Sf. Liturghie; Lunia Paștelui la ora 9.00 în Fratelia B, la orele 10.30 (maghiară + germană) și 12.00 (română) în Fratelia A Sf. Liturghie.
Parohia Timișoara VII. Freidorf: Joia Mare Sf. Liturghie la ora 18.00 în amintirea Cinei celei de Taină; Vinerea Mare în biserica din Freidorf Celebrarea Patimii Domnului nostru Isus Cristos de la ora 15.00; Sâmbăta Mare: la ora 18.00 la Șag, la ora 21.00 în Freidorf Vigilia pascală; Duminica Sf. Paşte în biserica din Freidorf la ora 9.30, la ora 11.30 la Șag, la ora 13.00 la Parța, la ora 15.30 la Sânmihaiu Român Sf. Liturghie. Lunia Paștelui: în biserica din Freidorf la ora 9.30, la ora 14.30 la Peciu Nou, la ora 16.00 la Giulvăz Sf.Liturghie.
Parohia Timișoara IX. Parohia Preasfânta Treime: Joia Mare Sf. Liturghie la ora 18.00 în amintirea Cinei celei de Taină; Vinerea Mare Celebrarea Patimii Domnului nostru Isus Cristos de la ora 18.00; Sâmbăta Mare: la ora 19.30 Vigilia pascală; Duminica Sf. Paşte la ora 11.00 Sf. Liturghie. Lunia Paștelui la ora 11.00, Sf.Liturghie.
Biserica Ordinului Parist: Joia Mare la ora 17.00 Sf. Liturghie în amintirea Cinei celei de Taină; Vinerea Mare: ora 15.00 celebrarea Patimilor; Sâmbăta Mare la ora 19.00 Vigilia pascală; în Duminica Sf. Paşte la ora 11.30 și la ora 17.00 Sf. Liturghie; în lunia Paștelui la ora 17.00 Sf. Liturghie. Toate celebrările vor avea loc în limba maghiară.
Parohiile Breștea și Moravița: Joia Mare la ora 17.00 la Rovinița Mare, la ora 18.00 la Denta, la ora 20.00 la Breștea Sf. Liturghie în amintirea Cinei celei de Taină; Vinerea Mare la ora 13.00 la Rovinița Mare, la ora 15.00 la Breștea, la ora 17.00 la Denta celebrarea Patimilor; Sâmbăta Mare la ora 17.00 la Rovinița Mare, la ora 18.00 la Denta, la ora 20.00 la Breștea Vigilia pascală; Duminica Sf. Paşte la ora 9.00 la Rovinița Mare, la ora 10.00 la Denta, la ora 11.30 la Brestea, la ora 14.00 la Morvița Sf. Liturghie; lunia Sf. Pasti la ora 9.00 la Rovinița Mare, la ora10.00 la Denta, la ora 11.30 la Brestea Sf. Liturghie.
Parohia Buziaș și Bacova: Joia Mare la ora 18.00 în biserica din Buziaș Sf. Liturghie în amintirea celei de Taină; Vinerea Mare în biserica din Buziaș la ora 15.00 Patimile Domnului; Sâmbăta Mare la ora 17.00 la Sinersig, la ora 20.00 la Buziaș Vigilia pascală; Duminica Sf. Paşte la ora 10.00 Sf Liturghie la Buziaș, la ora 12.00 la Bacova, la ora 13.30 la Otvești, la ora 13.30 la Vucova, la ora 15.00 la Tormac, la ora 15.00 la Dragșina, la ora 15.30 la Șipet Sf. Liturghie; lunia Sf. Pasti la ora 10.00 Sf. Liturghie la Buziaș, la ora 11.30 la Căpăt.
Parohiile Cenad și Beba Veche: Joia Mare în biserica din Cenad Sf. Liturghie la ora 17.00 în amintirea Cinei celei de Taină; Vinerea Mare în biserica din Cenad la ora 15.00 celebrarea Patimilor; Sâmbăta Mare la ora 15.30 la Beba Veche, la ora 17.00 la Cheglevici, la ora 19.00 la Cherestur, la ora 22.00 în biserica din Cenad Vigilia pascală; Duminica Sf. Paşte la ora 10.00 în biserica din Cenad, la ora 12.00 la Pordeanu, la ora 13.00 la Beba Veche, la ora 14.00 la Cherestur, la ora 15.00 la Cheglevici Sf. Liturghie; în lunia Paștelui în biserica din Cenad la ora 10.00 Sf. Liturghie.
Parohia Ciacova: Joia Mare în biserica din Ciacova la ora 18.00 Sf. Liturghie în amintirea Cinei celei de Taină; Vinerea Mare la ora 15.00 în biserica din Ciacova, la ora 18.00 la Conacu Iosif celebrarea Patimilor; Sâmbăta Mare la ora 19.00 în Conacu Iosif, la ora 21.00 la Ciacova Vigilia pascală; Duminica Sf. Paşte la ora 8.45 în Conacu Iosif, la ora 10.15 la Ghilad, la ora 11.30 la Ciacova, la ora 13.15 la Folea Sf. Liturghie; Lunia Paștelui la ora 10.15 la Ghilad, la ora 11.30 la Ciacova Sf. Liturghie.
Parohia Deta: Joia Mare în biserica din Deta la ora 18.00 Sf. Liturghie în amintirea Cinei celei de Taină; Vinerea Mare la ora 15.00 în biserica din Deta celebrarea Patimilor; Sâmbăta Mare la ora 17.00 la Giera, la ora 19.00 la Voiteg, la ora 21.00 la Deta Vigilia pascală; Duminica Sf. Paşte la ora 9.00 în Giera, la ora 11.00 la Deta, la ora 12.30 la Voiteg Sf. Liturghie; Lunia Paștelui la ora 9.00 la Dolaț, la ora 10.00 la Tolvadia, la ora 11.00 la Deta, la ora 12.00 la Partoș Sf. Liturghie.
Parohia Dudeștii Vechi: Joia Mare la ora 19.00 Sf. Liturghie în limba bulgară; Vinerea Mare la ora 14.15 Calea Sfintei Cruci, la ora 15.00 Celebrarea Patimilor; Sâmbăta Mare la ora 20.00 Sfântă Liturghie în limba bulgară. Duminica Paștelui la ora 6.00 binecuvântarea alimentelor pascale, la ora 9.00, la ora 11.00 și la ora 18.00 Sf. Liturghie în limba bulgară; luni, a doua zi de Paști la ora 9.00, la ora 11.00 și la ora 18.00 Sf. Liturghie în limba bulgară.
Parohia Dumbrăvița: Joia Mare la ora 18.00 în Pișchia, la ora 19.00 în Dumbrăvița Sf. Liturghie în amintirea Cinei celei de Taină; Vinerea Mare: la ora 19.00 în biserica din Dumbrăvița celebrarea Patimilor; Sâmbăta Mare în biserica din Dumbrăvița la ora 20.00 Vigilia pascală; Sf. Liturghii în Duminica Sf. Paşte: la ora 9.00 în Bencecu de Sus, la ora 10.00 la Pișchia, la ora 11.00 la Giarmata, la ora 12.00 în biserica din Dumbrăvița, la ora 14.00 la Ianova, la ora 15.00 în Giarmata Vii. Sf. Liturghii în Lunia Paștelui în biserica din Dumbrăvița: la ora 10.30 în limba română, la ora 12.00 în limba maghiară.
Parohiile Jimbolia și Cărpiniș: Joia Mare în biserica din Jimbolia la ora 19.00 Sf. Liturghie în amintirea Cinei celei de Taină; Vinerea Mare în biserica parohială din Jimbolia la ora 16.00 devoțiunea Calea Sf. Cruci, la ora 17.00 celebrarea Patimilor; Sâmbăta Mare la ora 22.00 la Jimbolia Vigilia pascală;
Sf. Liturghii în Duminica Sf. Paşte: la ora 9.00 în Futok, la ora 10.30 în biserica parohială din Jimbolia; la ora 12.00 la Cenei.
Sf. Liturghii în Lunia Paștelui: la ora 9.00 la Comloșu Mic, la ora 10.30 în biserica parohială din Jimbolia, la ora 12.00 la Checea.
Sf. Liturghii marți: la ora 10.00 la Cărpiniș, la ora 11.00 la Iecea Mare.
Parohia Lovrin: Joia Mare în biserica din Lovrin la ora 18.00 Sf. Liturghie în amintirea Cinei celei de Taină; Vinerea Mare în biserica din Lovrin la ora 17.15 devoțiunea Calea Sf. Cruci, la ora 18.00 celebrarea Patimilor; Sâmbăta Mare în biserica din Lovrin la ora 21.00 Vigilia pascală; în Duminica Sf. Paște la ora 9.00 la Lenauheim, la ora 10.15 în Gottlob, la ora 11.30 la Lovrin Sf. Liturghie; în lunia Paștelui la ora 9.00 la Pesac, la ora 10.15 la Vizejdia, la ora 11.30 la Lovrin Sf. Liturghie.
Parohia Otelec: Joia Mare în biserica din Otelec la ora 18.00 Sf. Liturghie în amintirea Cinei celei de Taină; Vinerea Mare în biserica din Cruceni-Timiș la ora 15.00, la ora 17.00 în Otelec celebrarea Patimilor; Sâmbăta Mare la ora 17.00 la Răuți, la ora 18.00 la Sânmartinu Maghiar, la ora 19.00 la Pustiniș, la ora 20 la Otelec Vigilia pascală; în Duminica Sf. Paște la ora 9.30 la Cruceni-Timiș, la ora 11.00 la Otelec, la ora 13.00 la Pustiniș, la ora 14.00 la Răuți, la ora 15.00 la Sânmartinu Maghiar Sf. Liturghie; în lunia Paștelui la ora 10.00 la Ionel, la ora 11.00 la Otelec Sf. Liturghie.
Parohia Recaș: Joia Mare în biserica din Recaș la ora 18.00 Sf. Liturghie în amintirea Cinei celei de Taină; Vinerea Mare în biserica din Recaș la ora 15.00 celebrarea Patimilor; Sâmbăta Mare la ora 16.00 la Iosifalău, la ora 18.00 la Brestovăț, la ora 21.00 la Recaș Vigilia pascală; Duminica Sf. Paşte la ora 10.00 la Recaș, la ora 12.00 la Brestovăț, la ora 14.00 la Iosifalău Sf. Liturghie; Sf. Liturghii în Lunia Paștelui: la ora 10.00 la Recaș, la ora 11.30 la Bazoșu-Vechi, la ora 13.00 la Herneacova.
Parohia Sânnicolau Mare: Joia Mare în biserica din Sânnicolau Mare la ora 18.00 Sf. Liturghie în amintirea Cinei celei de Taină; Vinerea Mare în biserica din Sânnicolau Mare la ora 13.00 devoțiunea Calea Sf. Cruci, la ora 14.00 celebrarea Patimilor, la ora 16.00 la Tomnatic, la ora 17.00 la Comloșu Mare, la ora 18.00 la Teremia Mare celebrarea Patimilor; Sâmbăta Mare la ora 17.00 la Tomnatic, la ora 19.00 în Comloșu Mare, la ora 21.00 în biserica din Sânnicolau Mare Vigilia pascală; Sf. Liturghii în Duminica Sf. Paşte: la ora 9.00 (limbile română și germană) și ora 10.00 (limba maghiară), la ora 12.00 în limba bulgară în Sânnicolau Mare, la ora 11.30 la Comloșu Mare, la ora 12.00 la Tomnatic, la ora 12.30 la Teremia Mare, la ora 15.00 în Nerău, la ora 16.00 la Teremia Mică. Sf. Liturghii în Lunia Paștelui: la ora 10.00 în biserica din Sânnicolau Mare.
Parohia Vinga și Orțișoara: Joia Mare la Vinga la ora 18.00 – Liturghia Cinei Domnului; Vinerea Mare la Vinga la ora 14:00 – Calea Crucii, la ora 15:00 – Celebrarea patimii și morții Domnului; Sâmbăta Mare la Orțișoara la ora 19:00 Învierea Domnului, la Vinga la ora 21:00 – Vigilia pascală; Duminica Sf. Paști la Vinga ora 9:00 Sf. Liturghie în limba maghiară, la 11:00 Sfântă Liturghie în limbile bulgară și română, la Calacea la ora 15.00, la Orțișoara la ora 16:00 Sfântă Liturghie; în lunia Sf. Paște la Vinga la ora 9:00 Sf. Liturghie în limba maghiară, la 11:00 Sfântă Liturghie în limbile bulgară și română, la Șagu la ora 14.00, la Firiteaz la ora 15.00 Sfântă Liturghie.
Arhidiaconatul de Mureș
Parohia Arad-Centru: Joia Mare la ora 15.00 în limba maghiară, la ora 17.00 în limba română Sf. Liturghie în amintirea Cinei celei de Taină; Vinerea Mare la ora 15.00 în limba maghiară, la ora 17.00 în limba română celebrarea Patimilor; Sâmbăta Mare la ora 18.00 Vigilia pascală; în Duminica Sf. Paşte: la ora 8.00 în limba germană, la ora 9.00 în limba maghiară, la ora 10.30 în limba maghiară, la ora 12.00 în limba română, la ora 17.00 în limba maghiară Sf. Liturghie; în lunia Sf. Paște la ora 8.00 în limba germană, la ora 10.30 în limba maghiară, la ora 12.00 în limba română, la ora 17.00 în limba maghiară Sf. Liturghie.
Parohia Arad-Gai: Joia Mare la ora 18.00 în Arad-Gai Sf. Liturghie în amintirea Cinei celei de Taină; Vinerea Mare la ora 17.00 în Arad-Gai celebrarea Patimilor; Sâmbăta Mare la ora 18.00 la Șofronea, la ora 20.00 la Sfântu Paul, la ora 22.00 în Arad-Gai Vigilia pascală; în Duminica Sf. Paşte: la ora 10.00 în Arad-Gai, la ora 11.30 la Sfântu Paul, la ora 13.00 la Șofronea Sf. Liturghie; în lunia Sf. Paște la ora 10.00 în Arad-Gai, la ora 11.30 la Sfântu Paul Sf. Liturghie.
Parohiile Arad-Micălaca și Vladimirescu/Glogovăț: Joia Mare la ora 17.00 la Vladimirescu, la ora 18.30 în biserica din Arad-Micalaca Sf. Liturghie în amintirea Cinei celei de Taină; Vinerea Mare la ora 15.00 în biserica din Arad-Micalaca, la ora 17.00 la Vladimirescu celebrarea Patimilor; Sâmbăta Mare la ora 17.00 la Vladimirescu, în biserica din Arad-Micalaca la ora 19.30 Vigilia pascală; în Duminica Sf. Paște la ora 8.00 în Vladimirescu, în biserica din Arad-Micalaca la ora 9.30 în limba română, la ora 10.45 în limba maghiară, la ora 15.00 în Horia Sf. Liturghie; în lunia Paștelui la ora 8.00 în Vladimirescu, în biserica din Arad-Micalaca la ora 9.30 în limba română, la ora 10.45 în limba maghiară Sf. Liturghie.
Parohia Arad-Șega și Turnu: Joia Mare în Arad-Șega la ora 18.00 în limba maghiară, la ora 19.30 în limba română Sf. Liturghie în amintirea Cinei celei de Taină; Vinerea Mare în Arad-Șega la ora 15.00 în limba maghiară, la ora 17.30 în limba română celebrarea Patimilor; Sâmbăta Mare la ora 17.00 la Turnu, în Arad-Șega la ora 20.00 în limba maghiară, la ora 22.30 în limba română Vigilia pascală; în Duminica Sf. Paşte în Arad-Șega la orele 8.30 și 11.30 în limba maghiară, la ora 12.30 în limba română, la Turnu la ora 10.00 Sf. Liturghie; în lunia Sf. Paște în Arad-Șega la orele 8.30 și 11.30 în limba maghiară, la ora 12.30 în limba română, la Sederhat la ora 10.00 Sf. Liturghie. Pr. Paroh la ora 14.00 va celebra Sf. Liturghie în Penitenciar.
Parohia Aradul Nou: Joia Mare la ora 18.00 în Aradul Nou Sf. Liturghie în 3 limbi în amintirea Cinei celei de Taină; Vinerea Mare la ora 15.00 în Aradul Nou, la ora 17.00 la Fântânele Liturghia Patimilor Domnului nostru Isus Cristos; Sâmbăta Mare, la ora 18.00 în Aradul Nou, la ora 21.00 la Fântânele Vigilia pascală; în Duminica Sf. Paşte la ora 10.00 în Aradul Nou, la ora 11.30 la Sânnicolaul Mic, la ora 13.00 la Fântânele Sf. Liturghie; în lunia Sf. Paște la ora 10.00 în Aradul Nou, la ora 13.00 la Fântânele Sf. Liturghie.
Parohia Bocșa: Joia Mare la ora 17.00 la Bocșa Montană, la ora 19.00 la Bocșa Română Sf. Liturghie în amintirea Cinei celei de Taină; Vinerea Mare la ora 15.00 în Bocșa Montană, la ora 17.00 la Bocșa Română Liturghia Patimilor Domnului nostru Isus Cristos; Sâmbăta Mare la ora 18.00 la Bocșa Română, la ora 21.00 la Bocșa Montană Vigilia pascală; în Duminica Sf. Paşte la ora 9.00 la Bocșa Română, la ora 11.00 la Bocșa Montană, la ora 14.00 la Tirol, la ora 16.00 la Berzovia Sf. Liturghie; în lunia Sf. Paște la ora 11.00 la Bocșa Montană, la ora 14.00 la Ersig, la ora 16.00 la Fizeș Sf. Liturghie.
Parohia Chișineu-Criș și Satu Nou: Joia Mare la ora 17.00 în Chișineu-Criș Sf. Liturghie în amintirea Cinei celei de Taină; Vinerea Mare la ora 15.00 la Chișineu-Criș, la ora 17.30 la Satu Nou celebrarea Patimilor Domnului nostru Isus Cristos; Sâmbăta Mare la ora 18.00 la Șimand, la ora 20.00 la Chișineu-Criș Vigilia pascală; în Duminica Sf. Paşte la ora 9.30 la Satu Nou, la ora 11.30 la Chișineu-Criș, la ora 14.30 la Socodor, la ora 16.00 la Vărșand, la ora 18.00 la Șimand Sf. Liturghie; în lunia Sf. Paște la ora 9.30 la Satu Nou, la ora 11.30 la Chișineu-Criș, la ora 14.30 la Adea, la ora 16.00 la Grăniceri Sf. Liturghie.
Parohia Dorobanți:
Joia Mare: Dorobanți la ora 17.00 Sf. Liturghie în amintirea Cinei celei de Taină;
Vinerea Mare: Dorobanți la ora 15.00 devoțiunea Calea Sf. Cruci, la ora 17.00 celebrarea Patimilor Domnului nostru Isus Cristos, la Curtici la ora 15.00 celebrarea Patimilor Domnului nostru Isus Cristos;
Sâmbăta Mare: Curtici la ora 18.00, Dorobanți la ora 20.00 Vigilia pascală;
Duminica Sf. Paşte: la Macea la ora 9.30, la Dorobanți la ora 11.00 Sf. Liturghie, la Curtici la ora 9.30 Liturghia Cuvântului.
Lunia Sf. Paște: la ora 9.30, la Sânmartin-Arad, la ora 11.00 la Dorobanți Sf. Liturghie.
Parohia Iratoș: Joia Mare la ora 17.00 la Variașu Mare, la ora 19.00 La Iratoș Sf. Liturghie în amintirea Cinei celei de Taină; Vinerea Mare la ora 15.00 la Iratoș, la ora 17.00 la Variașu Mare Liturghia Patimilor Domnului nostru Isus Cristos; Sâmbăta Mare la ora 17.00 la Variașu Mic, la ora 19.00 la Variașu Mare, la ora 21.00 la Iratoș Vigilia pascală; în Duminica Sf. Paşte și în lunia Sf. Paște la ora 10.00 la Iratoș, la ora 11.30 la Variașu Mare Sf. Liturghie.
Parohiile Lipova și Neudorf: Joia Mare în biserica din Lipova la ora 18.00, Sf. Liturghie în amintirea Cinei celei de Taină; Vinerea Mare la ora 16.00 la Fibiș, la ora 18.00 în biserica din Lipova, la ora 20.00 la Zăbrani, celebrarea Patimilor; Sâmbăta Mare la ora 16.00 la Fibiș, la ora 18.00 la Charlotenburg, la ora 20.00 la Zăbrani, la ora 22.00 la Neudorf, la ora 24.00 în biserica din Lipova Vigilia pascală;
Sf. Liturghii în Duminica Sf. Paşte: la ora 10.00 în biserica parohială din Lipova, la ora 11.30 la Fibiș, la ora 12.30 la Mașloc, la ora 14.00 la Charlotenburg, la ora 17.00 Frumușeni, la ora 18.00 la Zabrani Sf. Liturghie. În lunia Sf. Paște la ora 10.00 la Lipova, la ora 11.30 la Aluniș, la ora 12.30 la Alios Sf. Liturghie.
Parohia Mailat: Joia Mare în biserica din Mailat la ora 18.00 Sf. Liturghie în amintirea Cinei celei de Taină; Vinerea Mare la ora 15.00 la Mailat celebrarea Patimilor Domnului; Sâmbăta Mare la ora 19.00 la Mănăștur, la ora 22.00 la Mailat Vigilia pascală; Duminica Sf. Paști: la ora 10.00 la Mailat, la ora 12.00 la Mănăștur, la ora 13.30 la Carani, la ora 15.00 la Hodoni, la ora 16.00 la Satchinez Sf. Liturghie; în lunia Sf. Paște la ora 10.00 la Mailat, la ora 12.00 la Mănăștur Sf. Liturghie.
Parohia Maria Radna: Joia Mare la ora 19.00 Sf. Liturghie în amintirea Cinei celei de Taină; Vinerea Mare la ora 17.00 celebrarea Patimilor Domnului, precedată de Calea Crucii; Sâmbăta Mare la ora 19.00 Vigilia pascală; Duminica Sf. Paști și luni la ora 11.00 Sf. Liturghie.
Program Pascal – filiala Păuliș
Vinerea Mare: Biserica nemțească –ora 15.00, celebrarea Patimilor Domnului
Sâmbăta Mare: Biserica maghiară – ora 17.00 Vigilia pascală
Duminica Paștelui: Biserica nemțească – ora 9:30 Sf. Liturghie
Parohiile Pâncota și Ghioroc: Joia Mare la ora 18.00 la Ghioroc Sf. Liturghie în amintirea Cinei celei de Taină; Vinerea Mare la ora 14.00 la Șiria, la ora 16.00 la Pâncota, la ora 18.00 la Ghioroc celebrarea Patimilor Domnului; Sâmbăta Mare la ora 16.30 la Șiria, la ora 18.30 la Pâncota, la ora 20.30 la Ghioroc Vigilia pascală; Duminica Sf. Paști la ora 9.00 la Șiria, la ora 10.30 la Pâncota, la ora 12.30 la Galșa, la ora 16.00 în Ghioroc Sf. Liturghie; în lunia Sf. Paște la ora 9.00 la Șiria, la ora 10.30 la Pâncota, la ora 12.00 la Galșa, la ora 16.00 în Ghioroc Sf. Liturghie.
Parohia Pecica: Joia Mare la ora 19.00 în biserică Sf. Liturghie în amintirea Cinei celei de Taină; Vinerea Mare la ora 15.00 celebrarea Patimilor Domnului; Sâmbăta Mare la ora 18.00 la Sânpetru German, la ora 20.00 în biserica parohială din Pecica Vigilia pascală; Duminica Sf. Paști la ora 9.00 în capelă, la ora 10.30 în biserica parohială, la ora 17.00 la Sânpetru German Sf. Liturghie; în lunia Sf. Paște la ora 9.00 în capelă, la ora 10.30 în biserica parohială, la ora 12.00 la Munar Sf. Liturghie.
Parohia Zimandu Nou și Sântana: Joia Mare la Sântana la ora 17.30, la Zimandu Nou la ora 19.00 Sf. Liturghie în amintirea Cinei celei de Taină; Vinerea Mare la ora 15.00 la Sântana, la ora 16.30 la Zimand Cuz, la ora 18.00 la Zimandu Nou celebrarea Patimilor Domnului; Sâmbăta Mare la ora 17.00 la Zimand Cuz, la ora 19.00 la Sântana, la ora 21.30 la Zimandu Nou Vigilia pascală; Duminica Sf. Paști la ora 8.30 la Sântana, la ora 10.15 la Zimand Cuz, la ora 11.30 la Zimandu Nou Sf. Liturghie; în lunia Sf. Paște la ora 8.30 la Comlăuș, la ora 10.15 la Zimand Cuz, la ora 11.30 la Zimandu Nou Sf. Liturghie.
Arhidiaconatul Banatul Montan
Parohia Reșița I., Maria Zăpezii: în biserica Maria Zăpezii Joia Mare la ora 19.00 Liturghia Cinei Domnului; Vinerea Mare în biserica Maria Zăpezii la ora 15.00 Celebrarea patimii Domnului nostru Isus Cristos; Sâmbăta Mare în Văliug la ora 18.00, în biserica Maria Zăpezii la ora 21.00 Învierea Domnului, Vigilia Pascală; Duminica Sf. Paști în biserica Maria Zăpezii la ora 9.00 Sfânta Liturghie în lb. maghiară, la ora 10.30 Sfânta Liturghie în lb. germană, la ora 12.00 Sfânta Liturghie în lb. română Sfânta Liturghie; în lunia Sf. Paște în biserica romano-catolică din Gărâna la ora 11.00, în biserica romano-catolică din Văliug la ora 15.00, în biserica Maria Zăpezii la ora 17.00 Sf. Liturghie.
Parohia Reșița II., Preasfânta Treime (Govândari): Joia Mare în biserica Preasfânta Treime la ora 17.00 Sf. Liturghie în amintirea Cinei celei de Taină; Vinerea Mare în biserica Preasfânta Treime la ora 17.00 Celebrarea patimii Domnului nostru Isus Cristos; Sâmbăta Mare la ora 16.00 la Secu, în biserica Preasfânta Treime la ora 20.00 Învierea Domnului, Vigilia Pascală; Duminica Sf. Paști în biserica Preasfânta Treime la ora 9.00 Sf. Liturghie în lb. maghiară, la ora 11.00 Sf. Liturghie în limba română; în lunia Sf. Paște în biserica Preasfânta Treime la ora 9.00 Sf. Liturghie în lb. maghiară, la ora 11.00 Sf. Liturghie în limba română, la ora 13.00 la Secu Sf. Liturghie, la ora 17.00 Sf. Liturghie pentru copii.
Parohia Caransebeș: Joia Mare la ora 18.00 Sf. Liturghie în amintirea Cinei celei de Taină; Vinerea Mare la ora 18.00 Celebrarea patimii Domnului nostru Isus Cristos; Sâmbăta Mare la ora 21.00 Vigilia Pascală; Duminica Sf. Paști la ora 10.00, la ora 12.00 la Jupa Sf. Liturghie; lunia Sf. Paști la Caransebeș la ora 10.00 Sf. Liturghie.
Parohia Clocotici: Joia Mare la ora 17.00 la Vodnic, la ora 19.00 la Clocotici Sf. Liturghie în amintirea Cinei celei de Taină; Vinerea Mare la ora 15.00 la Clocotici, la ora 17.00 la Vodnic Celebrarea patimii Domnului nostru Isus Cristos; Sâmbăta Mare la ora 19.00 la Vodnic, la ora 22.00 la Clocotici Vigilia Pascală; Duminica Sf. Paști și lunia Sf. Paști la ora 10.30 la Vodnic, la ora 12.00 la Clocotici Sf. Liturghie.
Parohia Gârnic: Joia Mare: Gârnic – ora 19.00 Sf. Liturghie în amintirea Cinei celei de Taină; Vinerea Mare: Gârnic – ora 14.00 Celebrarea Patimii Domnului; Sâmbăta Mare Vigilia Pascală: Berzasca – ora 18.00, Gârnic – ora 21.00; Duminica Sf. Paști: Gârnic – ora 11.00, Berzasca – ora 17.00 Sf. Liturghie; Lunia Paștelui: Ravensca – ora 11.00 Sf. Liturghie.
Parohia Lugoj: Joia Mare în biserica din Lugoj la ora 18.00 Sf. Liturghie în amintirea Cinei celei de Taină; Vinerea Mare în biserica din Lugoj la ora 17.00 Calea Crucii, iar la ora 18.00 celebrarea Patimilor; Sâmbăta Mare la ora 21.00 în biserica din Lugoj Vigilia pascală;
Sf. Liturghii în Duminica Sf. Paşte: în biserica din Lugoj la ora 10.00 în limbile maghiară, română și germană, la ora 12.00 la Pietroasa Mare, la ora 12.00 la Scăiuș.
Sf. Liturghii în Lunia Paștelui: în biserica din Lugoj la ora 10.00 în limbile maghiară, română și germană, la ora 12.00 la Țipari, la ora 14.00 la Ghizela.
Parohia Lupac: Joia Mare la Lupac la ora 20.00 Sf. Liturghie în amintirea Cinei celei de Taină; Vinerea Mare în Rafnic la ora 11.00, la Lupac la ora 16.00 celebrarea Patimilor Domnului; Sâmbăta Mare la ora 18.30 la Rafnic, la ora 21.00 la Lupac Vigilia pascală; Duminica Sf. Paști la ora 10.30 în Rafnic, la ora 12.00 la Lupac Sf. Liturghie; lunia Sf. Paști la ora 10.30 în Rafnic, la ora 12.00 la Lupac Sf. Liturghie.
Parohia Moldova Nouă: Joia Mare, la ora 18.30 la Moldova Nouă Sf. Liturghie în amintirea Cinei celei de Taină; Vinerea Mare la ora 15.00 la Moldova Nouă celebrarea Patimilor Domnului; Sâmbăta Mare la ora 19.00 la Sfânta Elena, la ora 22.30 la Moldova Nouă Vigilia pascală; Duminica Sf. Paște la ora 9.00 la Zlatița, la ora 11.30 la Moldova Nouă; în lunia Sf. Paște la ora 9:00 Sfânta Liturghie la Liubcova, la ora 11.30 la Moldova Nouă Sf. Liturghie.
Parohia Oravița: Joia Mare în Oravița la ora 18.00 Sf. Liturghie în amintirea Cinei celei de Taină; Vinerea Mare în Oravița la ora 18.00 celebrarea Patimilor Domnului; Sâmbăta Mare la ora 18.00 în Oravița Vigilia pascală; Duminica Sf. Paști la ora 10.00 în Oravița, la ora 12.00 în sasca Montană, la ora 14.00 în Brezon Sf. Liturghie; lunia Sf. Paști la Oravița la ora 10.00 Sf. Liturghie.
Parohia Orșova și Eibenthal: Joia Mare în Eibenthal la ora 18.00, în Orșova la ora 18.00 Sf. Liturghie în amintirea Cinei celei de Taină; Vinerea Mare la ora 12.00 la Eibenthal, la ora 17.00 la Orșova celebrarea Patimilor Domnului; Sâmbăta Mare la ora 17.00 la Eibenthal, la ora 20.00 la Orșova Vigilia pascală; Duminica Sf. Paști la ora 10.00 la Orșova, la ora 12.00 la Eibenthal Sf. Liturghie; lunia Sf. Paști la ora 10.00 la Orșova, la ora 12.00 la Eibenthal Sf. Liturghie.
Parohia Oțelu-Roșu: Joia Mare, Sf. Liturghie în amintirea Cinei celei de Taină la ora 18.00 la Oțelu-Roșu. Vinerea Mare: Celebrarea Patimilor Domnului la ora 12.00 la Rusca-Montană Adorație la Sf.mormânt, la ora 15.00 la Oțelu-Roșu Calea Sfintei Cruci, la ora 15.30 Patima Domnului. Sâmbăta Sfântă, între orele 8.00-15.00 Adorație la Sf.mormânt, la ora 17.30 la Rusca-Montană, la ora 21.00 la Oțelu-Roșu Vigilia Pascală/ Învierea. Duminica Învierii, Sf. Liturghie la ora 10.00 la Oțelu-Roșu, la ora 12.30 la Rusca-Montană, la ora 14.15 la Ruschița. Luni din Octava Paștelui Sf. Liturghie la ora 10.00 la Oțelu-Roșu.
Parohia Slatina Timiș: Joia Mare, la ora 17.00 la Sadova Veche, la ora 18.30 la Slatina Timiș Sf. Liturghie în amintirea Cinei celei de Taină; Vinerea Mare la ora 17.00 la Sadova Veche, la ora 18.30 la Slatina Timiș celebrarea Patimilor Domnului; Sâmbăta Mare la ora 20.00 la Sadova Veche, la ora 22.00 la Slatina Timiș Liturghie Solemnă din noaptea Învierii; Duminica Sf. Paște la ora 8.00 la Slatina Timiș binecuvântarea alimentelor pascale, la ora 9.00 la Sadova Veche, la ora 11.30 la Slatina Timiș Sf. Liturghie; în lunia Sf. Paște la ora 9.00 la Sadova Veche, la ora 11.30 la Slatina Timiș Sf. Liturghie.