Ultima întâlnire interconfesională din cadrul Octavei de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor la Timișoara, la care au participat și credincioșii romano-catolici, a fost rugăciunea ecumenică a tinerilor organizată miercuri, 24 ianuarie a.c. începând cu ora 18.00. Cu această ocazie, în biserica reformată din Timișoara-Cetate (Piața Maria) s-au strâns tineri, preoți și pastori, respectiv membri ai comunităților reprezentând Bisericile Romano-Catolică, Greco-Catolică, Reformată, Ortodoxă și Evanghelică-Lutherană. Și acest program spiritual a fost condus de motto-ul octavei de rugăciune: : „Să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău…, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi!” (Lc 10, 27). Cadrul muzical a fost asigurat de corul ecumenic Harmonia Christi sub conducerea d-lui Iustin Călin, respectiv corurile de tineret ale cultelor ortodox, greco-catolic, reformat și evanghelic-lutheran.
La invitația organizatorilor și a pastorului Sándor Demeter, cuvintele de învățătură au fost transmise de Excelența Sa Iosif Csaba Pál, episcop diecezan romano-catolic.
Evenimentul a început cu salutul pastorului reformat Sándor Demeter după care a urmat rugăciunea grupurilor romano-catolice Jubilate și Tekmek: „În prezența Ta aducem inimile noastre, înălțând rugăciuni de unitate și iubire în numele lui Isus Cristos, Mântuitorul nostru. Îți mulțumim pentru darul prețios al credinței creștine și pentru harul tău care ne unește în dragostea lui Isus Cristos.”
În omilia sa, Episcopul Diecezan a menționat: „Noi, care suntem aici, suntem creștini, și am venit ca să ne întâlnim cu Cristos. Și atunci, când ne întâlnim cu Isus Cristos, întotdeauna se întâmplă ceva în noi sau între noi. Acum să fim atenți la El, oare ce vrea Dumnezeu, ca să se întâmple astăzi în noi și între noi? Să-i mulțumim pentru darul de a fi creștini. Isus Cristos ne-a chemat să-i fim ucenici. Să-i mulțumim pentru darul unității: suntem împreună, într-o biserică în spirit de rugăciune și iubire. Să cerem iertare de la Bunul Dumnezeu acum în mod special pentru acele păcate, cu care am «zgâriat» iubirea Lui, prin comportamentul nostru sau cu cuvintele noastre, când am fi putut să construim unitatea și nu am făcut-o.” Totodată Părintele Episcop le-a adresat celor prezenți întrebarea, dacă există bârfă creștină. „Da există” – a continuat Episcopul Diecezan. „Bârfa creștină este de fapt de a spune ceva bun despre celălalt.”
La finalul serii de rugăciune Excelența Sa Iosif Csaba Pál, episcop diecezan, Pr. Răzvan Oprișa, vicar foraneu/ protopop greco-catolic de Timișoara, pastorul evanghelic-lutheran Zsombor Kovács și pastorul reformat Sándor Demeter au împărtășit binecuvântarea celor prezenți. De asemenea s-a stabilit ca în anul 2025, întâlnirea ecumenică a tinerilor să fie găzduită de biserica greco-catolică Timişoara I. – Naşterea Maicii Domnului, din cartierul Fabric, Pr. Răzvan Oprișa invitându-i cu drag pe toți cei prezenți în această comunitate.

Biroul de presă
al Episcopiei Timișoara