Comunicat din partea Nunțiaturii Apostolice a Ungariei

Acceptând invitația autorităților de stat și ecleziastice, Papa Francisc va efectua o vizită apostolică în Ungaria în perioada 28-30 aprilie anul curent, vizitând orașul Budapesta.

Budapesta, 27. februarie 2023
Nunțiatura Apostolică

Declarație a Consiliului Permanent al Conferinței Episcopale Catolice din Ungaria

Noi toți, catolicii maghiari din Ungaria, am fost bucuroși să aflăm că în Timpul Pascal, între 28 și 30 aprilie Sfântul Părinte, Papa Francisc, va efectua o vizită pastorală în Ungaria. Călătoria apostolică a Papei este un eveniment foarte important nu numai pentru catolici, ci pentru toți maghiarii, atât celor din interiorul tării, cât și celor din afara granițelor noastre. Având în vedere vârsta Sfântului Părinte, întâlnirile vor avea loc la Budapesta, unde îi invităm și îi primim cu drag pe toți credincioșii și nu numai din Ungaria și din țările învecinate, în special la Sf. Liturghie de duminică. Să ne pregătim cu spirit de rugăciune pentru întâlnirea cu Sfântul Părinte și împreună să dăm mărturie despre faptul că Isus Cristos este viitorul nostru.

Budapesta, 27 februarie 2023
E.S. András Veres
Președinte al Conferinței Episcopale Catolice Maghiare și al Consiliului permanent al CECM

Programul vizitei apostolice

Vineri 28 aprilie 2023, Roma-Budapesta
8:10 – Plecarea cu avionul de la Aeroportul Internațional Roma Fiumicino spre Budapesta
10:00 – Sosirea la Budapesta, la Aeroportul Internațional Liszt Ferenc
10:00 – PRIMIREA OFICIALĂ
11:00 – PRIMIREA OFICIALĂ în piața din fața Palatului Alexandru (Sándor-Palota)
11:00 – VIZITĂ DE CURTOAZIE LA PREȘEDINTELE UNGARIEI în Palatul Alexandru (Sándor-Palota)
11:55 – ÎNTÂLNIRE CU PRIM-MINISTRUL
12:20 – ÎNTÂLNIRE CU DIRECTORII EXECUTIVI AI AUTORITĂȚILOR DE STAT, REPREZENTANȚII VIEȚII SOCIALE ȘI CORPUL DIPLOMATIC în Mănăstirea Carmelitană, Budapesta – Sfântul Părinte ține un discurs
17:00 ÎNTÂLNIRE cu episcopii, preoții, diaconii, seminariștii și colaboratorii parohiali în Bazilica Sfântul Ștefan, Budapesta – Sfântul Părinte ține un discurs

Sâmbătă, 29 aprilie 2023, Budapesta
8:45 – VIZITĂ PRIVATĂ A SF. PĂRINTE PAPA LA CASA FERICITULUI BATTHYÁNY-STRATTMANN LÁSZLÓ
10:15 – ÎNTÂLNIRE CU SĂRACII ȘI REFUGIAȚII în Biserica Sfânta Elisabeta a UngarieiSfântul Părinte ține un discurs
16:30 – ÎNTÂLNIRE CU TINERII în Arena Sportivă László Papp – Sfântul Părinte ține un discurs
18:00 – ÎNTÂLNIRE PRIVATĂ CU MEMBRII SOCIETĂȚII LUI ISUS (IEZUIȚII) la sediul Nunțiaturii Apostolice

Duminică, 30 aprilie 2023, Budapesta-Roma
9:30 – SFÂNTĂ LITURGHIE în Piața Lajos Kossuthomilie a Sfântului Părinte, Rugăciunea Regina Caeli și discursul Sfântului Părinte
16:00 – ÎNTÂLNIRE CU LIDERII EDUCAȚIONALI ȘI CULTURALI de la Facultatea de Tehnologia Informației și Bionică a Universității Catolice Pázmány Péter
17:30 – CEREMONIA OFICIALĂ DE RĂMAS-BUN la Aeroportul Internațional Liszt Ferenc din Budapesta
18:00 – Plecare cu avionul spre Roma de la Aeroportul Internațional Liszt Ferenc din Budapesta
19:55 – Sosire pe Aeroportul Internațional Roma-Fiumicino, Italia

Detaliile vizitei Papei Francisc în Ungaria sunt așteptate să fie anunțate în cadrul unei conferințe de presă miercuri, 1 martie 2023, începând cu ora 11.00, de către Excelența Sa András Veres, episcop diecezan de Győr, Ungaria, președintele Conferinței Episcopale Catolice Maghiare, Eminența Sa cardinalul Péter Erdő, arhiepiscop de Esztergom-Budapesta și Excelența Sa arhiepiscopul Michael Wallace Banach, nunțiu apostolic în Ungaria.
Budapesta, 27 februarie 2023.
Conferința Episcopilor Catolici din Ungaria

Sursa: katolikus.hu
Foto: www.iec2020.hu