„Să iubim și să prețuim momentele care ne fac viața de neuitat…”
Tabăra de vară pentru familii a avut loc în perioada 25-28 august 2022 lângă lacul Poiana Mărului din județul Caraș-Severin. La ea au participat cinci familii cu copii din Dorobanți, județul Arad.
Sub îndrumarea Sr. M. Böbe Tari, soră mariană de Schönstatt, au avut loc zile pline de activități: prelegeri, discuții, reflecții de dimineață, iar după-amiaza activități de agrement: excursii, concursuri pentru familii, sport. Bineînțeles, nu a lipsit nici focul de tabără și atmosfera bună!
Cele mai importante momente ale zilei au fost Sfintele Liturghii celebrate de părintele Zsolt Szilvágyi și de părintele Csaba Miklós. Tabăra, organizată într-un cadru pitoresc, a oferit o îmbogățire fizică, spirituală și intelectuală atât pentru cei mici cât și pentru cei mari.
Vă mulțumim pentru oportunitatea de a participa la tabără, unde am avut posibilitatea de a ne întări credința, atașamentul și loialitatea față de Biserică și familie!
Emese Németh