După revărsarea Duhului Sfânt, apostolii lui Isus încep să vestească „faptele mărețe ale lui Dumnezeu”. La început doar în Ierusalim, bărbaților „evlavioși veniți din toate neamurile de sub cer”, dar mai târziu pornesc la drum, mergând din oraș în oraș. Faptele Apostolilor relatează călătoriile lor, faptele lor, persecuțiile și amenințările cu care s-au confruntat, disputele pe care le-au purtat, dar mai ales fidelitatea lor față de Isus și credința lor profundă.
În această serie dorim să prezentăm „harta misionară” a apostolilor: distanțele parcurse, cele mai importante stații și drumurile pe care le-au parcurs adesea pe jos.
Despre viața apostolilor nu avem întotdeauna surse de aceeași relevanță. Unele lucruri le cunoaștem din Noul Testament, altele au fost păstrate de tradiția Bisericii primare, iar anumite detalii sunt reconstruite de istorici. În această serie vom indica de fiecare dată din ce tip de sursă provine informația prezentată.

Bartolomeu – „un israelit în care nu este viclenie!”

Din Sfânta Scriptură aflăm relativ puține lucruri despre apostolul Bartolomeu.
Numele „Bartolomeu” apare doar de patru ori în Noul Testament, exclusiv în listele celor doisprezece apostoli: în Evanghelia după Matei 10,3, în Evanghelia după Marcu 3,18, în Evanghelia după Luca 6,14 și în Faptele Apostolilor 1,13. La cei trei evangheliști, Bartolomeu este menționat întotdeauna alături de apostolul Filip.
În schimb, Evanghelia după Ioan nu îl menționează pe Bartolomeu. Îl amintește însă pe un bărbat numit Natanael, „din Cana Galileii”, pe care Filip l-a dus la Isus și care a făcut parte dintre primii ucenici (In 1,45–49; 21,2). Potrivit tradiției creștine și opiniei larg răspândite în exegeza biblică, Bartolomeu și Natanael ar fi putut fi aceeași persoană. Totuși, Sfânta Scriptură nu afirmă acest lucru în mod explicit. Este însă de remarcat că, în listele în care apare Bartolomeu, numele lui Natanael nu este prezent, iar în Evanghelia după Ioan situația este inversă: îl întâlnim pe Natanael, dar nu pe Bartolomeu. Pe baza acestui fapt, încă din Biserica primară s-a conturat presupunerea că cele două nume se referă la aceeași persoană.
Numele „Bartolomeu” provine din expresia aramaică Bar-Talmaj (Bartholomeus), care înseamnă „fiul lui Talmai”. Așadar, nu este un prenume propriu-zis, ci un patronimic, o desemnare formată după numele tatălui. În schimb, Natanael (în ebraică Netanél) este un nume personal, având semnificația „Dumnezeu a dăruit”. Dacă identificarea tradițională este corectă, numele personal al apostolului Bartolomeu ar fi fost Natanael, iar numele său patern „fiul lui Talmai”.

Pe baza Evangheliei după Ioan, despre apostolul Bartolomeu (Natanael) se conturează următorul portret:
Scepticismul inițial — La început este sceptic cu privire la persoana lui Isus. Când Filip îi spune că l-au găsit pe Mesia, care este Isus din Nazaret, Bartolomeu se îndoiește: „Poate fi ceva bun din Nazaret?” (In 1,46).
Caracterul sincer — Când Isus îl vede, îl caracterizează astfel: „Iată cu adevărat un israelit în care nu este viclenie!” (In 1,47).
Mărturisirea de credință — Atunci când Isus îi spune că l-a văzut sub smochin înainte ca Filip să îl cheme, Bartolomeu mărturisește deschis: „Rabi, tu ești Fiul lui Dumnezeu, tu ești regele lui Israel” (In 1,49). Această scurtă scenă anticipează într-un fel viitoarea sa misiune apostolică: din îndoială se naște recunoașterea, iar din recunoaștere mărturia.
Prezența la Marea Tiberiadei, unde Isus le apare discipolilor — A fost de față când Cristos cel înviat s-a arătat ucenicilor care pescuiau pe țărmul Mării Tiberiadei (In 21,2).

Ceea ce a păstrat tradiția

Despre misiunea de mai târziu a apostolului Bartolomeu, Noul Testament nu mai oferă date exacte. De aceea, în încercarea de a reconstrui itinerarul misionar al apostolului, ne putem sprijini în primul rând pe tradițiile bisericești ulterioare, pe scrieri apocrife și pe relatările unor autori ai istoriei bisericești.
Aceste surse nu sunt întru totul concordante. Unele tradiții plasează activitatea lui Bartolomeu în India, altele în Imperiul Part sau în Armenia. Din acest motiv, traseul prezentat mai jos nu poate fi considerat un itinerar istoric demonstrat. El arată mai curând modul în care memoria Bisericii a păstrat imaginea misiunii apostolului Bartolomeu.
– Apocriful Acta Bartholomaei / Passio Bartholomaei (Faptele și pătimirea apostolului Bartolomeu), păstrat în versiuni copte, arabe, etiopiene, latine și grecești, este sursa principală a tradiției potrivit căreia apostolul Bartolomeu a călătorit în India. Textul descrie cum a biruit idolii locali, cum a tradus în limba indienilor învățătura lui Isus și cum a vindecat fiica regelui din acea țară. Totuși, se ridică întrebarea dacă denumirea „India” din izvoarele antice desemna același teritoriu geografic ca în zilele noastre.
– Scrierea apocrifă creștină timpurie Acta Andreae et Bartholomaei (Faptele lui Andrei și Bartolomeu) relatează că Bartolomeu a vestit bucuria Învierii lui Isus în Imperiul Part (pe teritoriul actual al Iranului și Irakului) și că a primit misiune și „în ținutul grecilor”.
– Textul apocrif oriental Acta Bartholomaei et Barnabae (Faptele lui Bartolomeu și Barnaba) plasează activitatea lui Bartolomeu în zona Mării Negre și în bazinul oriental al Mării Mediterane.
– Tradiția și istoriografia armeană îl cinstesc pe Bartolomeu (împreună cu apostolul Tadeu) ca întemeietor direct al Bisericii Apostolice Armene. Potrivit cronicilor armene, Bartolomeu a întemeiat comunități creștine pe teritoriul actual al Azerbaidjanului și Armeniei, în special în Albanopolis și în zona lacului Van.
Istoricii bisericești ai creștinismului timpuriu (Părinții Bisericii) au păstrat în scrierile lor tradiții transmise oral:

  • Eusebiu de Cezareea: Istoria bisericească (Historia Ecclesiastica, secolul al IV-lea): Eusebiu scrie că, atunci când celebrul filosof creștin Pantainos a călătorit în India, la sfârșitul secolului al II-lea, a întâlnit acolo oameni care cunoșteau credința creștină. Aceștia i-au arătat o versiune în limba ebraică a Evangheliei după Matei, despre care tradiția spune că fusese lăsată acolo chiar de apostolul Bartolomeu, atunci când a ajuns în acele ținuturi.
  • Sfântul Ieronim: Despre bărbați iluștri (De Viris Illustribus, secolul al IV-lea): Ieronim relatează în mod similar și afirmă că Bartolomeu a propovăduit în India, menționând în mod explicit prezența acolo a Evangheliei după Matei în limba ebraică.
  • Sfântul Isidor de Sevilla (secolele al VI-lea–al VII-lea): În operele sale, el sintetizează teritoriile misionare ale apostolilor. La el apare în mod clar tradiția occidentală potrivit căreia Bartolomeu, spre sfârșitul călătoriilor sale misionare, a activat în Armenia (în Licaonia și Albanopolis) și a suferit acolo moarte martirică.
  • Jacobus de Voragine: Legenda Aurea (Legenda de Aur, secolul al XIII-lea): Cea mai citită operă hagiografică a Evului Mediu sistematizează itinerarul lui Bartolomeu: apostolul a mers mai întâi în Italia, apoi în India, iar în cele din urmă în Armenia Mare (Armenia Maior). Aici, din porunca regelui Astiages, a fost jupuit de viu și apoi decapitat, pentru că îl convertise pe Polemius, fratele regelui.

Potrivit tradiției Bisericii, Bartolomeu (Natanael) a fost, așadar, unul dintre apostolii care au dus cel mai departe vestea bucuriei Învierii lui Isus și a mântuirii. Drumul său nu a fost lung doar din punct de vedere geografic, ci și cultural și spiritual: a ajuns în ținuturi în care lumea iudeo-creștină fusese până atunci foarte puțin prezentă.

Drumurile misionare ale apostolului Bartolomeu

Distanțele de mai jos nu indică trasee care pot fi reconstruite cu exactitate, ci reprezintă estimări orientative, calculate pe baza teritoriilor misionare păstrate în tradiție. Rutele precise și distanțele parcurse nu mai pot fi determinate astăzi.

1. Ierusalim → Galileea – începuturile

Distanță: 120–150 km
Mijloc de deplasare: pe jos
Sursa: Ioan 1,45–51; Faptele Apostolilor 1

Bartolomeu s-a numărat printre primii ucenici ai lui Isus, iar în perioada de după Rusalii probabil a contribuit la întărirea comunității locale. De aceea, distanța dintre Ierusalim și Galileea sugerează cadrul geografic al începuturilor misiunii apostolice. Nu este vorba despre o călătorie documentată a lui Bartolomeu, ci despre ordinul de mărime în care s-au desfășurat primele trimiteri apostolice.

2. Ierusalim → teritoriile misionare din răsărit

Distanță: aprox. 1 200–1 500 km
Mijloc de deplasare: cu caravane, pe jos, pe mare
Sursa: tradiția bisericească

Potrivit tradiției, una dintre marile călătorii misionare atribuite lui Bartolomeu a fost îndreptată spre Asia Mică. Aici a vestit Evanghelia în mai multe orașe și a întemeiat comunități locale. Această călătorie a însemnat și o trecere culturală importantă: a pășit pe teritoriul culturii greco-romane, unde gândirea filosofică și religiile păgâne reprezentau provocări considerabile.

3. Asia Mică → Armenia – „misiunea îndepărtată”

Distanță: aprox. 600–800 km
Mijloace de deplasare: pe jos, pe rute montane
Sursa: tradiția bisericească armeană

Armenia este ținutul în care, potrivit tradiției, slujirea lui Bartolomeu a lăsat urme deosebit de profunde. Conform tradiției armene:

  • a predicat și în mediul curții regale;
  • a întemeiat comunități în mai multe orașe;
  • este considerat unul dintre „apostolii întemeietori” ai creștinismului armean.

Credința creștină a început astfel să prindă rădăcini nu doar în câteva localități, ci în rândul unui întreg popor.

4. Martiriul – pecetluirea misiunii

Distanță: potrivit tradiției, Albanopolis, în regiunea Armeniei Mari
Sursa: tradiția bisericească ulterioară și izvoare hagiografice
Martiriul a apostolului Bartolomeu, conform tradiției, a fost deosebit de crudă, dar pentru creștinismul armean a devenit un simbol al fidelității și al statorniciei. Comunitățile locale asociate numelui său au continuat să existe și au devenit ulterior parte importantă a istoriei Bisericii Armene.

Rezumat
Nu putem spune cu exactitate câți kilometri a parcurs Bartolomeu. Pe baza datelor biblice, istorice și tradiționale disponibile, este vorba, în total, de aproximativ 2 000–2 500 km, însă distanța reală ar putea fi mult mai mare sau chiar mai mică.
Știm însă că misiunea apostolică nu a însemnat doar câțiva pași siguri. Pentru creștinii din primele veacuri, vestirea Învierii lui Isus și a mântuirii presupunea adesea călătorii lungi, întâlnirea cu culturi străine, pericole și, în cele din urmă, chiar martiriul.
A merge astăzi pe urmele apostolilor nu înseamnă neapărat parcurgerea unor distanțe geografice. Istoria lui Bartolomeu ne conduce mai întâi la o întrebare simplă: „Poate ieși ceva bun din Nazaret?” Iar răspunsul nu a fost doar o învățătură, ci recunoașterea unei persoane: „Tu ești Fiul lui Dumnezeu.”
Drumurile omului de astăzi constau adesea în doar câțiva pași: până la colțul străzii, la un vecin, la un prieten care are nevoie de încurajare sau speranță. Misiunea apostolică înseamnă astăzi să-L recunoaștem pe Isus și să pornim acolo unde ne trimite — chiar și către o singură persoană care ne este încredințată.
Astfel, viața noastră devine continuarea istoriei apostolilor: nu în kilometri, ci în fidelitate, atenție și iubire.

Biroul de Presă al Episcopiei de Timișoara