«Să ne rugăm ca Dumnezeu să dăruiască Bisericii acel Papă care știe cel mai bine cum să trezească conștiința tuturor și energiile morale și spirituale în societatea de astăzi, caracterizată de un mare progres tehnologic, dar care tinde să uite de Dumnezeu. Lumea de astăzi așteaptă mult de la Biserică pentru salvgardarea acelor valori umane și spirituale fundamentale, fără de care conviețuirea umană nu va fi mai bună sau purtătoare de bine pentru generațiile viitoare.»

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaș
Vatican News – 7 mai 2025.

Astfel s-a rugat cardinalul Giovanni Battista Re, decanul Colegiului Cardinalilor în omilia Sfintei Liturghii „Pro Eligendo Pontifice” (pentru alegerea pontifului roman), celebrată în cursul dimineții de miercuri, 7 mai a.c., în bazilica San Pietro, zi care marchează începerea conclavului pentru alegerea celui de-al 267-lea succesor al sfântului Petru.
Decanul Colegiului Cardinalilor s-a referit la Cartea Faptele Apostolilor în care «citim că, după înălțarea lui Cristos la cer și în așteptarea Rusaliilor, toți erau perseverenți și uniți în rugăciune împreună cu Maria, Mama lui Isus (cf. Faptele Apostolilor 1, 14)», spunând:
«Este exact ceea ce facem și noi cu câteva ore înainte de începerea Conclavului, sub privirea Preacuratei Fecioare Maria, imagine sacră așezată lângă altar, în această bazilică care se ridică deasupra mormântului apostolului Petru.
Percepem ca fiind unit cu noi întregul popor al lui Dumnezeu, cu sentimentul său de credință, cu dragostea față de Papă și cu așteptarea sa plină de încredere.
Suntem aici pentru a invoca ajutorul Duhului Sfânt, pentru a implora lumina și puterea sa, astfel încât să fie ales Papa de care Biserica și omenirea au nevoie în acest moment de cotitură, dificil și complex al istoriei.

Rugăciunea, invocarea Duhului Sfânt, este singura atitudine corectă și adecvată, în timp ce cardinalii electori se pregătesc pentru un act de maximă responsabilitate umană și eclezială și pentru o alegere de o importanță excepțională; un act uman pentru care trebuie să se renunțe la toate considerațiile personale și să se aibă în minte și în inimă doar Dumnezeul lui Isus Cristos și binele Bisericii și al umanității.»
Cu referire la puternicul îndemn «la menținerea unității Bisericii în brazda trasată de Cristos Apostolilor», prelatul a subliniat că «unitatea Bisericii este voită de Cristos; o unitate care nu înseamnă uniformitate, ci comuniune fermă și profundă în diversitate, atât timp cât rămânem în deplină fidelitate față de Evanghelie.
Fiecare Papă continuă să îl întruchipeze pe Petru și misiunea sa și astfel îl reprezintă pe Cristos pe pământ; el este stânca pe care este construită Biserica (cf. Mt 16, 18).»
«Alegerea noului Papă» – a spus cardinalul Re – «nu este o simplă succesiune de persoane, ci este întotdeauna revenirea Apostolului Petru.

Cardinalii electori își vor exprima votul în Capela Sixtină, unde – așa cum spune Constituția apostolică Universi Dominici Gregis –  totul contribuie la conștientizarea prezenței lui Dumnezeu, în fața căruia fiecare va trebui să se prezinte într-o zi pentru a fi judecat. »
Decanul Colegiului cardinalilor a amintit că: «În cartea Triptic roman, papa Ioan Paul al II-lea a dorit ca, în orele marii decizii prin vot, imaginea impunătoare, imaginea lui Isus Judecătorul, realizată de Michelangelo, să amintească fiecărei persoane de măreția responsabilității de a pune „cheile supreme” (Dante) în mâinile potrivite.
Prin urmare, să ne rugăm ca Duhul Sfânt, care în ultima sută de ani ne-a dăruit o serie de Pontifi cu adevărat sfinți și mari, să ne dea un nou Papă după inima lui Dumnezeu, pentru binele Bisericii și al umanității

Sursa: www.vaticannews.va/ro