În bisericile Diecezei de Timișoara, în primele două duminici ale Postului Mare, 6 și 13 martie a.c., se organizează o colectă pentru a ajuta refugiații de război. Episcopia Romano-Catolică din Timișoara împreună cu Federația Caritas a Diecezei de Timișoara va direcționa donațiile strânse pentru a oferi sprijin celor care au fost nevoiți să își părăsească țara din cauza războiului.
Federația Caritas Timișoara dorește să își ofere ajutorul și sprijinul față de familiile de refugiați din Ucraina care să se simtă în siguranță pe teritoriul României.
În zilele viitoare vor deveni disponibile toate cele 15 camere care pot fi ocupate de familiile refugiate din Ucraina.
Spațiile de cazare se află în 3 locații diferite din jud. Timiș.
Pietroasa Mare – 8 camere care pot fi amenajate în funcție de numărul membrilor familiilor; locația dispune de grupuri sanitare, se asigura 3 mese/zi, acces la curte și spații de joacă pentru copii;
Pietroasa Mare deține o minoritate ucraineană, și reprezintă o locație primitoare familiilor refugiaților ucrainieni facilitând astfel bariera lingvistică care s-ar interpune, poate oferi suport social, cultural și religios.
Peciu Nou – 4 camere care pot fi amenajate în funcție de numărul membrilor familiilor; locația dispune de grupuri sanitare, se asigura 3 mese/zi, acces la curte și la spații de joacă pentru copii;
Timișoara – 3 camere care pot fi amenajate în funcție de numărul membrilor familiilor; locația dispune de grupuri sanitare, se asigura 3 mese/zi, acces la curte și la spații de joacă pentru copii;
Mulțumim partenerilor noștri :
• Caritas Steiermark, Austria
• Caritas-Flüchtlingshilfe Essen e.V.
• Caritas im Bistum Essen,
• Episcopia Romano-Catolică Timișoara/Bistum Temeswar/Temesvári Egyházmegye
• Caritas Romania
care ne sunt alături în aceste vremuri grele.
Ne mândrim cu rețeaua puternică pe care o constituie în momentul de față Caritas pe plan mondial.