În perioada 7–11 septembrie 2026, la Casa Kolping din Timișoara, s-a desfășurat ședința Consiliului Plenar al Congregației Surorilor Franciscane, Fiicele Sfintelor Inimi ale lui Isus și Mariei.
La această întâlnire au participat:  Consiliul General de la Roma, Superioarele Provinciale și Superioarele diferitelor regiuni, zone ale Congregației. Reuniunea a constituit un important moment de comuniune, reflecție și colaborare, oferind participantelor posibilitatea de a împărtăși experiențe, preocupări și perspective privind viața și misiunea Congregației în diferitele realități în care aceasta este prezentă.
Tema Consiliului Plenar – „Răspunzând împreună chemării lui Dumnezeu: Fii o lumină în lumea noastră fragilă!” – a invitat la o reflecție profundă asupra modului în care, în spiritul carismei Maicii Clara si a spiritualitatii Sf. Francisc, fiecare soră este chemată să fie lumină, speranță și mărturie a iubirii lui Dumnezeu într-o lume marcată de fragilitate, nesiguranță și numeroase provocări.
Scopurile reuniunii Consiliului Plenar au fost următoarele:

  1. Aprofundarea relațiilor și promovarea colaborării internaționale
  2. Actualizarea informațiilor privind progresul atribuțiilor diferitelor comisii
  3. Înțelegerea realității din fiecare zonă a Congregației
  4. Pregătirea pentru Capitolul General care va avea loc la Roma in 2028

Sfânta Liturghie de încheiere a Consiliului Plenar a fost celebrată sâmbătă, 12 septembrie la ora 8.00 în Casa Calfelor Kolping de E.S. Iosif Csaba Pál, episcop diecezan.

Sr. Marie Therese Gabor