În cadrul programului de pregătire a laicilor, elaborat de către Episcopia Romano-Catolică din Timişoara, începând cu 21 februarie 2020 a fost planificat un curs de pregătire cu durata de trei ani pentru credincioșii adulți, la care sunt așteptați acei creștini laici din toată Dieceza, care vor să-și întărească credința și să se dezvolte în slujirea creștină. Scopul organizatorilor este să îi ajute pe credincioși pentru ca, implicându-se în viața parohiei, prin spiritul lor misionar să contribuie la viața parohiei. Deși gândit inițial cu prezență fizică, din cauza pandemiei Covid19, cursul de formare s-a desfășurat aproape integral pe platforma Zoom. Participanții la această formare au terminat cursul în patru grupuri: lectori și preoratori, acoliți, animatori ai comunităților/grupurilor și slujiri în diferite activități practice.

Începând cu 22 februarie 2025 Episcopia Romano-Catolică din Timişoara va organiza un alt curs de formare pentru credincioși. În cele ce urmează, publicăm scrisoarea semnată de E.S. Iosif Csaba Pál episcop diecezan și pr. Zsolt Szilvágyi vicar pastoral referitor la această inițiativă.

 

Stimați frați și surori! Dragi colaboratori!

Știm că formarea credincioșilor noștri adulți este o sarcină importantă pentru noi toți. Începând cu 22 februarie 2025, dieceza noastră va oferi un alt curs de formare de doi ani pentru adulți.
Cursul este deschis tuturor credincioșilor care doresc să fie întăriți în credință; pentru cei care doresc să își găsească mai mult locul lor în comunitatea Bisericii și care, în această comunitate, doresc să trăiască precum ucenici ai lui Isus, să slujească și să îi conducă pe alții la Isus. Pe parcursul formării, sperăm că fiecare va înțelege în ce domeniu ar dori să își asume o slujire concretă în parohia sa, de exemplu, ca lector, preorator, acolit sau alt ajutor.
Formarea din 2025 va fi structurată după cum urmează:

Sâmbătă, 22. II. 2025, curs cu prezență fizică în Timișoara

Sâmbătă, 8. III. 2025, curs cu prezență fizică în Timișoara

Vineri, 4. IV. 2025, ora 18.00, curs zoom

Vineri, 11. IV. 2025, ora 18.00, curs zoom

Vineri, 9. V. 2025, ora 18.00, curs zoom

Vineri, 16. V. 2025, ora 18.00, curs zoom

Vineri, 23. V. 2025, ora 18.00, curs zoom

Sâmbătă, 14. VI. 2025, curs cu prezență fizică în Timișoara

Vineri, 12. IX. 2025, ora 18.00, curs zoom

Vineri, 19. IX. 2025, ora 18.00, curs zoom

2-4 X. 2025 Participare la Zilele Pastorale cu prezență fizică în Timișoara

Vineri, 7. XI. 2025, ora 18.00, curs zoom

Vineri, 21. XI. 2025, ora 18.00, curs zoom

Cursul este gratuit. Doar costurile de deplasare, eventual de cazare, acolo unde este necesar, rămân în atribuția participanților.

Înscrierea se face în parohii.

Lista participanților vă rugăm să o comunicați până în data de 1 februarie 2025 Secretariatului Episcopiei sau la adresa de e-mail parohiaiosefin@gmail.com .

Vă mulțumim pentru colaborare!

+ Iosif Csaba Pál,                                                                     Szilvágyi Zsolt,
episcop diecezan                                                                    vicar episcopal pentru pastorație