Cu câteva luni înainte de încheierea oficială a celui de-al II-lea Război Mondial în Europa (9 mai 1945), în data de 16 decembrie 1944 Iosif Vissarionovici Stalin, secretarul general al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice a semnat Decretul nr. 7161 al Comitetului de Stat pentru Apărare al Uniunii Sovietice având următorul conținut:

Comitetul de Stat pentru Apărare al Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste hotărăște:

1. Mobilizarea și internarea pentru muncă în URSS a tuturor germanilor apți de muncă – bărbații între 17 și 45 ani și femei le între 18 și 30 ani, care se află în zonele eliberate de Armata Roșie de pe teritoriul României, Iugoslaviei, Ungariei, Bulgariei și Cehoslovaciei. A se preciza că mobilizarea se aplică atât germanilor cu cetățenie germană sau ungară, cât și germanilor cu cetățenie română, iugoslavă, bulgară și cehoslovacă.
2. Coordonarea mobilizării va fi atribuția NKVD al URSS (tov. Beria).
(Sursa: www.revistamemoria.ro).

Această decizie a fost comunicată generalului Nicolae Rădescu, preşedintele Consiliului de Miniştri din România prin Ordinul 031 din 6 ianuarie 1945 (cunoscut și ca „Nota nr. 031“) emis de Comisia Aliată de Control (CAC), organismul de guvernare a Germaniei ocupate de trupele Puterilor Aliate. Totodată, conform articolului 2 al Convenției de armistițiu din 12 septembrie 1944, publicată în Monitorul Oficial nr. 219 din 22 septembrie 1944, încheiată între Guvernul Român, pe de o parte, și Guvernele Uniunii Sovietice, Regatului Unit și Statelor Unite ale Americii, pe de altă parte, „Guvernul și Înaltul Comandament al României se obligă să ia măsurile pentru dezarmarea și internarea forțelor armate ale Germaniei și Ungariei, aflate pe teritoriul României, ca și pentru internarea cetățenilor celor două State menționate, care își au reședința acolo (vezi anexa la art. 2).“ Anexa aici amintită precizează, că „Măsurile prevăzute la art. 2 al Convenției referitoare la internarea cetățenilor germani și unguri, actualmente aflându-se în teritoriul român, nu se aplică cetățenilor de origine evreiască ai acestor țări.“

Deportările din ianuarie 1945 în memoria Arhivelor Diplomatice
Pe pagina Facebook a Arhivelor Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe s-a publicat sub acest titlu, în 10 ianuarie 2024, o sinteză a evenimentelor tragice din iarna anului 1945 și o serie de documente digitalizate din fondul acestei instituții, o sursă importantă și de real folos pentru toți cei interesați. Din acest material spicuim și noi, în cele ce urmează. (Sursa: … – Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe | Facebook)
În baza documentelor menționate mai sus, „Mobilizarea și internarea pentru muncă în URSS a tuturor germanilor apți de muncă“ a început în mijlocul lunii ianuarie, în perioada 10–20 ianuarie 1945. „Ordinul telefonic de ridicare a cetățenilor a fost dat autorităților polițienești din localitățile Craiova, Timişoara, Alba Iulia, Sibiu, Piteşti, Bucureşti, Galaţi şi Constanţa în seara zilei de 10 ianuarie 1945, primele rețineri și deportări având loc chiar în noaptea zilei de 10 spre 11 ianuarie 1945 în orașele mari și localitățile din vestul României (cele mai apropiate graniță), sub supravegherea agenților sovietici. Deportații aveau dreptul la un pachet de 20 de kilograme (haine, obiecte personale, hrană etc.) dar, de multe ori aceștia au fost ridicați de pe stradă sau din locuințe fără posibilitatea de a-și face un „pachet“. Acest lucru a avut un impact deosebit asupra stării de sănătate ulterioare a deportaților, apreciindu-se că din cele circa 100.000 de persoane din România, preponderent etnici germani, aproximativ 20-30% au murit din cauza condițiilor grele de lucru din regiunile Doneț și Ural, din fosta Uniune Sovietică. Primele repatrieri au început în 1946, majoritatea supraviețuitorilor deportați revenind la începutul anilor 1950. Aici trebuie menționat și faptul, că primul val de deportări începuse la sfârșitul lunii august 1944, odată cu înaintarea Armatei Roșii pe teritoriul României, când bărbații civili apți de muncă au început să fie arestați sistematic și trimiși în Uniunea Sovietică. Erau vizați în special membrii minorității germane, dar printre arestați se numărau și etnici români, evrei, maghiari, polonezi, cehi sau sârbi.

Documente din arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS)
În anul 2016 Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a realizat expoziţia intitulată CU FAŢA, ÎN SPATELE SÂRMEI GHIMPATE… Deportarea etnicilor germani în URSS-o istorie documentară. Din materialul acestei expoziții se poate afla, că:
– Împotriva deportării Guvernul României a protestat oficial printr-o notă la 13 ianuarie 1945, menționând că nu poate fi de acord cu măsurile cerute de Comandamentul Sovietic dar „este ținut de Tratatele pe care le-a iscălit, de conștiința răspunderilor sale și de Convențiunea de Armistițiu însăși“, situația de fapt fiind acceptată și de către reprezentanții american și britanic din Comisia Aliată de Control.
– Datorită protestelor din partea autorităților și politicienilor de seamă din România, în data de 8 ianuarie 1945, se obţinea exceptarea femeilor de etnie germană căsătorite cu bărbați români, a copiilor proveniți din familii mixte (tată român, mamă germană), a infirmilor, a incapabililor de muncă, a bolnavilor complet netransportabili, iar în data de 10 ianuarie, acestora li s-au mai adăugat muncitorii din fabrici şi specialiştii, româncele măritate cu bărbați germani, călugăriţele, germanii apatrizi din Vechiul Regat şi cei veniţi în ţară înainte de 1916, care aveau legături de rudenie cu familiile cunoscute româneşti sau au adus în ţară capitaluri mari, întemeind industrii sau case de comerţ care au produs venituri mari pentru ţară; la 18 ianuarie 1945, au fost exceptați şi călugării, iar ulterior li s-au adăugat cetăţenii români de origine germană, atât bărbaţi, cât şi femei, care erau căsătoriţi cu etnici români, evrei, sârbi, unguri etc. (Sursa: www.cnsas.ro)

„Naţionalitatea ca vină…“
Revenind la deportarea din 1945, în ciuda excepțiilor obținute, între 14 și 16 ianuarie 1945 aproximativ 33.000 șvabi bănățeni au fost ridicați de la casele lor. (Heinrich Freihoffer: Das Banat und die Banater Schwaben. Band 2: Der Leidensweg der Banater Schwaben im zwanzigsten Jahrhundert).
Daniel Seiberling, în volumul intitulat: Naţionalitatea ca vină. Deportarea etnicilor germani din România în URSS (p. 8), referitor la știrea apărută în ziarul „Scânteia“, menționeză următoarele:
„«Preşedinţia consiliului de miniştri comunică: Întru cât circulă diferite svonuri care nu au temei, se aduce la cunoştinţa populaţiei de origină etnică germană următoarele: Sunt ridicaţi, din ordinul Înaltului Comandament Sovietic, spre a fi duşi în locurile unde se simte nevoie de braţe de muncă, următoarele categorii de cetăţeni de origine etnică germană: Bărbaţii între anii 16-45. Femeile între anii 18-30, afară de acele care au copii ce nu au împlinit vârsta de un an. După ce vor fi ajunşi la locurile de destinaţie, familiile vor fi încunoştiinţate şi autorizate să le scrie şi să le trimită pachete. Ridicarea are caracter provizoriu, întru cât este vorba de muncă necesară pentru nevoile războiului.» – Această ştire sintetică de la pagina 5 a ziarului de partid „Scânteia“ din 18 ianuarie 1945 constituie baza pentru deportarea unui număr de 70.000 – 75.000 de etnici germani în URSS între anii 1945 şi 1949. Astfel, patrule mixte româno-sovietice au început arestarea în ianuarie 1945, în baza unor liste care urmau a fi întocmite de către autorităţile române. După arestarea, adesea noaptea, a saşilor transilvăneni, a şvabilor bănăţeni, germanilor din Banatul Montan şi a şvabilor sătmăreni, aceştia au fost transportaţi săptămâni întregi în vagoane destinate transportului de vite până la minele de cărbune şi centrele industriale sovietice, unde a urmat munca forţată în condiţii mai mult decât precare de igienă şi hrană. Nimeni nu ştia cât va dura deportarea şi dacă vor reveni vreodată acasă. Aproximativ 15% nu au supravieţuit acestei torturi.“

Etnia: ALTA
Pagina Facebook … – Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe | Facebook menționează și faptul, că deoarece „mare parte dintre bărbații tineri etnici germani din România fuseseră încorporați în marea lor majoritate, preponderent în armata germană, au fost ridicați mulți adolescenți sau bătrâni, precum și multe femei. În multe cazuri au fost ridicați etnici evrei, maghiari, polonezi, cehi sau sârbi, dar și români, doar pentru că numele lor sau aspectul fizic păreau «germane»“. Totodată, au fost deportate și acele persoane de etnie sârbă, slovacă, maghiară etc., care, în timpul războiului, își declaraseră apartenența la grupul etnic german din motive politice sau administrative.“
Pe lista deportaților de etnie germană accesibilă pe site-ul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) în dreptul mai multor nume / persoane, la rubrica ETNIE este trecut: ALTA, decât cea GERMANĂ. De exemplu:
Acsan Mihail Franz, născut în data de 22.05.1902 în Iohanisfeld/ Timiș
Adam Catarina, născută în data de 17.04.1924 în Cruceni/ Arad
Adam Ecaterina, născută în data de 15.01.1926 în Comlăuş/ Arad
Adam Elisabeta, născută în data de 10.02.1921 în Cruceni/ Arad
Adamovici Ana, născută în data de 00.00.1922, locul nașterii lipsește, domiciliată în Lipova / jud. Timiş
Antis Antoniu, născut în data de 01.05.1900 în Dolaț/ Timiș
Ardelean Ana, născută în data de 29.06.1923 în   Glogovătăț/ Arad
Arvai Elisabeta, născută în data de 06.10.1927 în jud. Arad
Beatzowtzki Feri (sau Biazofscky Francisc) „de 22 ani, frizer, necăsătorit /…/ fost la muncă în URSS, apoi în Germania de unde în mod clandestin a venit acasă în com. Văliug, jud. Caraş“ – date din 1949
Covaci Ianos, născut în data de 25.03.1919 în Covaci/Timiș, data naștere ilizibilă
Kovacs Matei, născut în data de 18.05.1926, agricultor, domiciliat în Tomnatic, judeţul Timiş Torontal, ridicat în 14.01.1945
Ivanovici Hermina, domiciliată în comuna Ogradena, judeţul Severin – date din 1947
Koteles Ecaterina, născută în data de 04.08.1927 în Comlăuş/ Arad
Lugosi Olga, „de ani 22, originară din Reşiţa, în prezent în Reşiţa, a fost la muncă în URSS, a venit clandestin din Germania“ – date din 1949
Vatav Alexandru, născut în data de 08.02.1928, deportat în URSS în baza unei confuzii: mama sa căsătorită în 1945 cu un etnic german, s-a crezut că este fiul acestuia.

În această listă apar și persoane născute în țările vecine, de altă etnie, cum ar fi:
Fikkert Karol, născut în data de 03.08.1901 în Bekes/ Ungaria
Firnaiss Helena, născută în data de 24.03.1926 în Fehergyarmat/ Ungaria
Fuchs Ioan, născut în data de 12.02.1907 în Osieck/ Jugoslavia

Șvabi, sași și alte etnii
Un alt studiu foarte cuprinzător, amplu și riguros documentat, care are ca subiect deportarea cetățenilor civili din România de etnie germană, dar și de alte naționalități, este lucrarea dr. Ilie Schipor, intitulat: Deportarea în fosta URSS a etnicilor germani din România Argumente arhivistice ruse. În introducere, autorul menționează: „Timp de 10 ani (august 2009 – august 2019, deceniu în care am fost ministru-consilier la Ambasada României la Moscova) am avut șansa, dacă nu chiar privilegiul, să studiez în câteva dintre cele mai importante instituții arhivistice ruse: Arhiva de Stat a Federației Ruse (GARF – Государственный архив Российской Федерации/ГА РФ), Arhiva Militară de Stat Rusă (RGVA – Российский Государственный Военный Архив/РГВА), Arhiva de Stat Istorico-Militară Rusă (RGVIA – Российский государственный военно исторический архив/РГВИА), Arhiva de Stat Economică Rusă (RGAE – Российский государственный архив экономики/РГАЭ), Arhiva Rusă de Stat pentru Istoria Social-Politică (RGASPI – Российский государственный архив социально-политической истории/РГАСПИ), Arhiva Centrală a Serviciului de Securitate a Rusiei (ȚA FSB – Центральный архив ФСБ России/ЦА ФСБ), Arhiva Centrală a Ministerului Apărării Federației Ruse (ȚA MO – Центральный архив Министерства обороны Российской Федерации/ЦА МО РФ), etc.“
Referitor la deportații de altă etnie, în acest studiu se menționează:

– „Frambach Anna din Timișoara, strada Câmpina, nr. 22 a solicitat în scris, pe data de 16 ianuarie 1945, chestorului Poliţiei Timișoara să-i permită să plece «împreună cu soţul meu Frambach Iosif şi cu cele două fete ale mele reţinute de comandamentul rusesc, deoarece n-are nici un rost să stau singură acasă şi vreau să plec mai bine cu familia mea». Comisarul Dascălu, de la Comisariatul II al Poliţiei Municipiului Timișoara a scris și întărit prin semnătură următoarea rezoluţie (consemnată direct în partea stângă-sus a scrisorii): 16 I 945. Se aprobă cele solicitate nefiind forţată de nimeni. Ca urmare, cei patru membri ai familiei se regăsesc înscriși pe una din cele 60 de Liste de vagon ale Eșalonului nr. 47.652, cu care au fost deportaţi în URSS 1641 de etnici germani (824 de bărbaţi și 817 femei) din Timișoara. (…) Alţi doi timișoreni, etnici maghiari căsătoriţi cu nemţoaice, au solicitat în aceeași zi să fie îmbarcaţi alături de soţiile lor în garnitura de vagoane ce constituia Eșalonul nr. 47.652. Varga Alexandru (născut în 1912) și Csiszmadia Robert (născut în 1913), ambii domiciliaţi în strada Liniștii, nr. 2, au cerut să plece împreună cu soţiile lor Varga Otilia (născută Telkov, în 1915), respectiv Csiszmadia Maria (născută Petri). Cum ambele cereri au fost aprobate de către același comisar de poliţie Dascălu, cei doi cetăţeni români, care nu erau supuși deportării (întrucât nu erau etnici germani, ci maghiari), au fost înscriși (în locul altor persoane, ale căror nume au fost șterse) în tabelele de vagon care constituiau documentele prin care își puneau soarta lor în mâinile delegaţilor sovietici și – prin intermediul lor – la dispoziţia sistemului discreţionar al URSS.“

– „Viceconsulul Italiei la Timișoara a semnalat, pe 25 ianuarie 1945, că cetăţeanul Smaniotto Ernesto, etnic italian, fiul lui Bartalomeo și Teresa, născut în Reșiţa pe 31 ianuarie 1905, a fost «ridicat de către trupele sovietice, fiind confundat cu un german», motiv pentru care a solicitat eliberarea acestuia“.

– „În aceeași zi, șeful Misiunii Militare Britanice a transmis (cu nr. 422/12 ianuarie 1945) generalului Vinogradov Lista preliminară cu civilii născuţi în Germania, Austria şi Ungaria care au cetăţenie britanică și Lista cu cetăţenii români de etnie germană, ungară şi austriacă, în cele două documente fiind nominalizate 22 de persoane pentru care se cerea exceptarea de la iminenta deportare.“

– „Legaţia Franţei la București a intervenit, pe 12, 13 și 17 ianuarie 1945, mai întâi pentru Rainer Biemel (născut în 1910 la Brașov, dar care a locuit mai mulţi ani în Franţa, unde a predat la Toulouse și a fost – până în 1940 – funcţionar la Ministerul Informaţiilor) și fiica acestuia (Ana Maria, născută pe 24 iunie 1936 la Saint-Ouen, cetăţeancă franceză) și apoi pentru Ştefan Hintz (șeful Staţiunii de remontă al Jokey-Club, care «este cetăţean român, de origine etnică franceză și nu germană», iar cu toate acestea «a fost arestat pe 12 ianuarie de la domiciliul său din str. Ispășoiu, nr. 10 și dus la Secţia 22 Poliţie din București, după care el a fost urcat într-un tren pentru a fi dus la muncă în URSS»), respectiv Weber Alfred (născut pe 12 ianuarie 1902, la Galaţi, care «figurează ca francez»).“

– „Comitetul Central al Uniunii Evreilor Români (cu sediul în București, Calea Călărașilor, nr. 27) a solicitat generalului Vinogradov – cu adresa nr. 95/13 ianuarie 194591 – să fie eliberaţi 11 etnici evrei reţinuţi de către organele NKVD, iar Uniunea Armenilor din România (care funcţiona pe baza «autorizaţiei nr. 2.124 din 25 ianuarie 1919 a Onor Ministerului de Interne») a cerut, prin adresa nr. 2.781 din 15 ianuarie 194592, să fie exceptată de la deportare Hermina Minasian, soţie de evreu, domiciliată în Pitești, str. Brâncoveanu, nr. 31.“

– „Colonia Cehoslovacă (cu sediul în București, str. Matei Basarab, nr. 1) a solicitat, cu adresele 1.431 din 13 ianuarie și nr. 1.432 din 17 ianuarie 1945, scutirea de la deportare a lui Otto Matuștik și Ivan Kokeș.“

– „Nota generalului-locotenent M. S. Krivenko, şeful Direcţiei pentru problemele prizonierilor de război şi ale persoanelor civile internate, privind numărul cetăţenilor români internaţi în lagărele MVD al URSS – 9 ianuarie 1947. (…)

1. Total transportaţi (deportați – n.n.) în URSS – 66.318 pers.
2. Scăzuţi din evidenţe (în perioada ianuarie 1945-1 decembrie 1946) – 21.657 pers., din care:

  • eliberaţi și repatriaţi – 17.862 pers.;
  • decedaţi – 3.795 pers.

3. Deţinuţi, la 1 decembrie 1946 – 44.661 pers.
[Cetăţenii români internaţi] au următoarele naţionalităţi sau etnii: germană – 40.963 pers.; română – 1.842 pers.; maghiară – 1.480 pers.; cehoslovacă – 187 pers.; poloneză – 63 pers.; evreiască – 30 pers.; austriacă – 56 pers.; altele – 40 pers.“

Concluzii
Documentele prezentate – provenite din arhive diplomatice, fonduri ale CNSAS și arhive ruse – conturează o imagine coerentă și incontestabilă asupra unuia dintre cele mai dramatice episoade trăite de populația civilă din România în anii 1944–1945. Deportarea etnicilor germani, dar și a numeroșilor cetățeni români de alte naționalități, nu a fost rezultatul unor acțiuni spontane, ci consecința unui mecanism administrativ riguros și executat cu participarea autorităților locale.
Analiza listelor de deportați și a intervențiilor diplomatice arată că criteriul etnic, deși prezentat ca unic și obiectiv, a fost în practică aplicat arbitrar. Numeroase persoane au fost ridicate din cauza numelui, a unor confuzii administrative sau a apartenenței la familii mixte. În alte cazuri, indivizi care nu erau vizați de măsurile sovietice au cerut voluntar să își urmeze familia, ceea ce subliniază dimensiunea profund umană și tragică a acestor evenimente.
Astăzi, la mai bine de opt decenii distanță, aceste documente ne obligă să înțelegem că suferința nu a avut etnie, iar deportarea nu a făcut diferențe între germani, români, maghiari, evrei, sârbi, cehi sau polonezi. Toți au fost victime ale unui sistem represiv care a transformat identitatea într-o vină.

Biroul de Presă al Episcopiei de Timișoara