05.02.2024 - 09.02.2024
Egész napos


În perioada 5-9 februarie a.c. se va desfășura în orașul Shkodra din Albania, Campionatul European de Futsal pentru Preoți. La această manifestare sportivă vor participa circa 220 de preoți romano- și greco-catolici din șaptesprezece țări europene, printre care România, Austria, Bosnia & Herțegovina, Cehia, Croația, Italia, Kazahstan, Kosovo, Muntenegru, Polonia, Portugalia, Serbia, Slovacia, Slovenia, Ungaria, Belarus și bineînțeles, țara gazdă din acest an, Albania.

Campionatul European de Futsal pentru preoți se desfășoară cu respectarea regulamentelor fotbalistice în vigoare, cu arbitri oficiali, atestați, iar meciurile au loc în săli. Echipele, respectiv preoții care provin din țări diferite, au ocazia de a împărtăși atât valorile creștine-catolice cu alți colegi, cât și pasiunea comună pentru fotbal. Mai mult, ei vizitează orașele și țările organizatoare ale fiecărei ediții, fac cunoștință cu locurile și oamenii, participând la meciurile de fotbal din program, la sf. Liturghii, la programe culturale și vizitează diferite obiective. De regulă, edițiile campionatului european, sau cele la nivel național, au avut și un scop caritativ. Ultima ediție, a avut loc la Timișoara, în România, organizat de Episcopia Romano-Catolică de Timișoara în 2023, despre care am relatat cu bucurie.

În acest an vor participa la competiție, alături de reprezentanți din alte dieceze și eparhii, trei preoți din Dieceza de Timișoara: Pr. Nikola Lauš, director al Cancelariei Episcopale, (mijlocaș), Pr. Daniel Dumitru, paroh al parohiei Timișoara II Fabric (portar) și Pr. István Barazsuly, paroh al parohiei Timișoara III Elisabetin (atacant).