22.12.2022
00:00


 

Anul acesta, în data de 22 decembrie se aniversează 100 de ani de la nașterea regretatului episcop de Timișoara, E.S. Sebastian Kräuter, fost paroh de Giarmata, decan, ordinarius substitutus între 1983-1989 și episcop diecezan de Timișoara între 1990-1999. Centenarul nașterii fostului păstor al Diecezei de Timișoara va fi marcat în data de 19 decembrie 2022, la ora 19.00 printr-un concert vocal-instrumental comemorativ, găzduit prin bunăvoința Pr. Kocsik Zoltán, directorul Liceului Teologic Romano-Catolic „Gerhardinum“ de Biserica Piaristă din Timișoara. Manifestarea se bucură de participarea următorilor muzicieni: Andreea Ciobotă (soprană), Iustin Călin (bariton), Antonio Leonard Agigheoleanu (vioară), Cristian Roșoagă (orgă) și Denis Moldovan (orgă). Din programul muzical vor face parte compoziții deosebite din perioada clasică, romantică și modernă.

Msgr. Sebastian Kräuter s-a născut la 22 decembrie 1922 la Nițchidorf, jud. Timiș, într-o familie de șvabi bănățeni. A fost al doilea din cei patru băieți ai părinților săi, atât el, cât și fratele mai mare, dr. Franz Kräuter, studiind Teologia la Timișoara, unde au și fost sfințiti preoți de episcopul mărturisitor dr. Augustin Pacha. Prin personalitatea și munca sa pastorală Pr. Sebastian Kräuter a marcat profund parohia Giarmata, pe care a păstorit-o ani îndelungați. Iar, mai târziu și Dieceza de Timișoara, de al cărei destin și-a legat întreaga ființă, în ultimii ani ai comunismului și mai apoi, în primul deceniu post-decembrist.

În contextul acestui centenar, revista diecezană Vita Catholica Banatus, a publicat în numărul din decembrie (VI./2022) un articol dedicat vieții și activității celui care a fost păstorul diecezei, Msgr. Sebastian Kräuter. Articolul este semnat de dl. dr. Claudiu Călin, arhivist diecezan. De asemenea, Forumul Democratic al Germanilor din Banatul Montan și Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița, prin intermediul dl. Erwin Josef Țigla, preconizează emiterea și punerea în circulație a unui plic filatelic prevăzut cu ștampilă filatelică, ce vor fi utilizate în data de 22 decembrie, data nașterii episcopului Sebastian Kräuter

Întrarea la concert este liberă, oganizatorii bucurându-se de participarea publicului meloman, dar și a tuturor celor care doresc să onoreze memoria iubitului păstor al Diecezei de Timișoara, care a fost episcopul Sebastian Kräuter.