10.07.2022
00:00


După o mai veche tradiţie şi în acest an, în data de 10 iulie se organizează în Germania „Pelerinajul Şvabilor Dunăreni” la renumitul Sanctuar Marian de la Altötting – Bavaria. Acest pelerinaj este deja cel de-al 60-lea de acest fel, fiind iniţiat de către P.Wendelin Gruber, părinte iezuit, din recunoştinţă faţă de Sf. Fecioară Maria, ocrotitoarea şi salvatoarea populaţiei germane, care în anii de la mijlocul secolului XX, în lagăre şi în deportări a fost victimă a diferitelor regimuri totalitare din regiune. La acest pelerinaj se reunesc pelerini din mai multe ţări dunărene: Ungaria, România, Serbia, Germania, Austria. Conform tradiţiei, în fiecare an pelerinajul şvabilor este condus de către un episcop care îşi desfăşoară activitatea într-una din diecezele regiunii de pe malurile Dunării. În acest an pelerinajul se va desfășura sub motto-ul Sf. Fecioară Maria, model de urmat al Bisericii. Sf. Liturghie va fi celebrată în data de 10 iulie la ora 10.00 în bazilica Sf, Ana de către Excelenţa Sa Iosif Csaba Pál episcop de Timişoara. În data de 8 iulie a.c. Episcopul Diecezan se va întâlni la München cu tinerii studenți de teologie ai Diecezei noastre.