01.07.2020 - 02.07.2020
Egész napos
La poalele munţilor Aninei se înalţă Biserica din Ciclova-Montană, Sanctuar Marian vizitat mai ales de comunităţile cehe, croate, dar și germane, maghiare și române din zona Banatului-Montan a Diecezei de Timişoara. Cu ocazia Sărbătorii „Vizita Sfintei Fecioare Maria la Elisabeta”, care se celebrează în Dieceza de Timișoara, cu dispensă din partea sf. Scaun, pe data de 2 iulie, se vor celebra mai multe Sf. Liturghii pentru comunităţile care o cinstesc aici pe sf. Fecioară. Programul celebrărilor începe deja miercuri, 1 iulie 2020, la ora 17.00 cu devoțiunea Calea Sf. Cruci în limba croată, de la ora 18.00 având loc o Sfântă Liturghie. Joi, 2 iulie 2020 credincioșii vor participa la Sf. Liturghie programată la ora 8.30 în limba croată. La ora 10.30 va începe Calea Sf. Cruci în limbile germană, română și maghiară, iar la ora 11.00 va fi celebrată o Sf. Liturghie tot în limbile germană, română și maghiară, aceasta fiind transmisă live în internet pe pagina de facebook a d-lui Mario Karnel din Anina. Toate celebrările liturgice vor avea loc la altarul, aflat în aer liber, în imediata apropiere a bisericii de pelerinaj.