În perioada 4-6 aprilie 2025 elevii Liceului Romano-Catolic „Gerhardinum“ din Timișoara, au trăit o experiența profundă în timpul exercițiilor spirituale cu tema: „A purta crucea urmându-l pe Cristos în drum spre înviere.“
În aceste zile elevii au participat cu evlavie la Sfânta Liturghie, Adorație Euharistică, Calea Sfintei Cruci și s-au apropiat cu încredere de sacramentul Reconcilierii.
Din experiențele lor, despre care elevii ne dau mărturie, citam câteva gânduri:

„În acest weekend de exerciții spirituale a fost pentru mine mai mult o ieșire din agitația de fiecare zi. Timpul petrecut împreună, în care am avut parte de rugăciune și Adorație Euharistică în grupul nostru, unde ne-am exprimat cu toții țelurile, problemele și i-am mulțumit lui Dumnezeu. Ne-am bucurat foarte mult că am reușit să lăsăm mai mult viața din online și am petrecut un timp mult mai îndelungat unii cu alții decât o facem de obicei, timp în care ne-am jucat, am povestit și cel mai important, un timp în care s-a simțit Binecuvântarea lui Dumnezeu și armonia dintre noi.“
Giorgiana Dumitru, Clasa a X-a A

„Aceste zile de exerciții au fost pentru mine o Binecuvântare. Am simțit liniște și pace interioară prin descoperirea prezenței lui Isus în momentele de rugăciune, de împărtășire spirituală și de comuniune cu ceilalți elevi prezenți.“
Cristian Bold Clasa a XII-a A

„Mă numesc Denisa Forgaci din clasa a X-a A și vorbesc în numele tuturor când spun că am plecat de aici cu sufletele îmbibate de iubire si recunoștință. Credință si bucurie! Aceste experiențe Spirituale m-au făcut să mă apropii și mai mult de Dumnezeu, prin rugăciune și prin oamenii care m-au înconjurat. Am reușit să gust câte puțin din fiecare și mi-am curățat sufletul! În aceste zile am trăit un sentiment pe care nu îl voi uita prea curând: Liniștea.“
„Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru aceste zile de har, părintelui Augustin Bărbuț, care ne-a îndrumat, surorilor din Congrgatio Jesu, Sora Margareta și Sora Victoria, doamnei Delia, profesoara de Religie și nu în ultimul rând Părintelui Kocsik Zoltán, directorul Liceului nostru, pentru colaborarea și disponibilitatea de care au dat dovadă prin implicarea lor asiduă la creșterea și binele nostru spiritual. Mulțumim Episcopiei, care ne-a pus la dispoziție Casa Marienheim și tuturor binefăcătorilor care au contribuit cu cele necesare la desfășurarea activităților noastre.