În casa comunității din Timișoara a Surorilor Mariane de Schönstatt a avut loc în data de 21 martie a.c. o zi de reculegere spirituală pentru preoții și surorile din Dieceza noastră care aparțin spiritual acestei mișcări ecleziale. Din cauza pandemiei și a diferitelor activități, după o lungă perioadă de timp, participanții au avut acum ocazia să se reîntâlnească fizic și să se întărească în spiritualitatea Mișcării Schönstatt, întâlnirea având loc, în același timp, în Postul Mare.
Înainte ca Sr. M. Thereslitha să aprofundeze spiritul părintelui Kentenich și al Mișcării Schönstatt, cei prezenți au vorbit despre ceea ce înseamnă pentru ei acestă spiritualitate, cum îi ajută pe ei în activitatea pastorală. De exemplu, Pr. Miklós Erős a remarcat că pentru el înseamnă mult faptul că ori de câte ori celebrează Sf. Liturghie în biserica din Zimandu Nou, în spatele lui, pe altar se află imaginea Maicii Domnului de Schönstatt, care îl privește și îi dă putere. O altă experiență care i-a marcat pe toți, și le-a întors privirea către fundamentul acestei mișcări, a fost activitatea binecuvântată a Sr. M. Aquila și a Pr. Maurer. Personalitatea lor deosebită i-a ținut pe mulți aproape de spiritualitatea Schönstatt, de-a lungul anilor până în prezent.
Sr. M. Thereslitha, care a coordonat programul zilei de reculegere, a concentrat temele în jurul a trei noțiuni care încep cu litera H: Herrin, Haupt și Heiligtum (tradus din limba germană: regină, fondator, sanctuar). – Aceste trei H-uri sunt ca și o stație de alimentare de care avem nevoie, la fel ca și de timpul suficient pentru a ne reîncărca. Angajamentul față de Sfânta Fecioară este cea mai puternică legătură pe care am primit-o de la Dumnezeu – a spus Sr. M. Thereslitha.
După prelegerea Sr. M. Thereslitha cei prezenți au format trei grupuri în cadrul cărora au căutat împreunrăspunsuri la patru întrebări. A urmat plenul, iar în după-amiaza zilei vizionarea unui film despre viața părintelui Josef Kentenich, fondatorul Mișcării Apostolice Schönstatt. Ziua de reculegere nu este niciodată completă fără punctul culminant: Sf. Liturghie, pe care cei prezenți au oferit-o pentru Sr. M. Aquila și Pr. Maurer.
Această zi spirituală i-a îmbogățit pe toți participanții cu gânduri și experiențe pline de har.

Pr. Csaba Miklós
Paroh de Mailat