Joi, 4 decembrie 2025, în sărbătoarea Sfintei Barbara, Biserica Sfântul Mihail din centrul orașului Viena, parohia și centrul salvatorienilor din Austria, a fost locul unui eveniment important: Eminența Sa László Cardinal Német SVD, arhiepiscop și mitropolit de Belgrad, a hirotonit doi tineri salvatorieni ca diaconi: Fr. Adrian Hafner SDS (Timișoara III. Elisabetin, România) și Fr. Jean-Luc Kapend Chiseng SDS (Republica Democratică Congo).
Numeroși confrați și surori – salvatoriene și salvatorieni – familii, prieteni și oaspeți din Austria și din străinătate, precum și din Timișoara, s-au rugat și au sărbătorit împreună evenimentul. Ambii candidați vor fi probabil sfințiți preoți în cursul anului următor.
La Liturghia solemnă au participat provincialul salvatorienilor din Austria și România: Pater Márton Gál, Pater István Barazsuly (Timișoara III. Elisabetin), Pater Michael Tesha, Pater Hubert Kranz și Pater Charles Mushitu, precum și numeroși alți preoți. Cadrul muzical a fost asigurat de solista Lenka Lennerova și de organistul Manuel Schuen la orga Sieber a bisericii. Din Dieceza de Timișoara au participat Părintele canonic Nikola Lauš, directorul cancelariei Episcopiei de Timișoara – care a îndeplinit funcția de ceremoniar al Liturghiei pontificale și al hirotonirii diaconilor –, pr. Piry Radulov (Vinga și Orțișoara) și pr. Ionuc Hojda (Moldova Nouă), precum și arhivistul diecezan dr. Claudiu-Sergiu Călin (fotograf). Au concelebrat și părintele provincial al Ordinului Verbiților precum și părintele provincial al Salezienilor lui Don Bosco în Austria.
În predica sa, cardinalul Német a lansat întrebarea dacă lumea de astăzi mai are oare nevoie de diaconi – și a dat un răspuns clar: Da! Pentru că diaconii nu sunt (doar) „viitori preoți“, ci slujitori din dragoste. El a amintit de manifestul salvatorian:
„Suntem gata să slujim tuturor oamenilor – pretutindeni, în orice mod, cu toate mijloacele pe care le inspiră iubirea lui Cristos“.
Slujirea este mai mult decât o activitate socială: slujirea este iubire trăită. Cardinalul a subliniat în mod special deschiderea, empatia și inimile veghetoare ca semne distinctive ale slujirii diaconale. Eficacitatea unui diacon nu provine din profesionalism, ci din fapte „care izvorăsc din iubire“.
Cardinalul Német și-a încheiat predica cu o imagine modernă: la fel cum un smartphone are nevoie de energie nouă în mod regulat, și diaconii și preoții trebuie să rămână „încărcați“ spiritual – gata pentru momentul în care Domnul „îți va trimite un mesaj personal“.
La sfârșitul Sfintei Liturghii au urmat fotografiile tradiționale de grup cu noii diaconi, cu cardinalul și cu membrii familiilor și prietenii. Părinții salvatorieni i-au invitat pe toți participanții la un pahar de vin și o felie de pâine savuroasă în frumoasa sală de festivități a mănăstirii lor aflate în vecinătatea bisericii.

Biroul de Presă al Diecezei de Timișoara

Alte materiale despre eveniment găsiți pe www.Salvatorianer.at (germană) și pe www.kc.org.rs (Arhiepiscopia Belgradului / sârbă).