Mt 25, 35-40.

Sunt oameni, pentru care aceste cuvinte ale lui Isus cuprinse în Evanghelia după Sf. Matei nu rămân doar pe paginile Sf. Scripturi, ci devin realitate vie, constituie un program de viață, o vocație, o chemare de a transforma fiecare zi în slujire, un mod de a trăi. Ei sunt cei, care își dedică viața ajutorării aproapelui aflat în nevoie, cei care, prin gesturile lor zilnice de iubire fac vizibilă lumina Evangheliei în mijlocul nostru. Sunt acei oameni, pentru care asistența socială nu este doar o meserie, un job de 8 ore/zi. Sunt acei oameni, care se trezesc în zorii zilei pentru a încărca pachetele cu ajutoare în camion, care vizitează persoanele în vârstă și după programul de lucru, care nu se uită la ceas când vine vorba de a-i ajuta pe cei fără adăpost, care cresc și educă copiii altora în centrele sociale și în casele de tip familial cu atâta iubire ca și cum ar fi ai lor, sunt cei care îngrijesc cu răbdare și profesionalism persoanele în vârstă, persoanele cu dizabilități și bolnavii.

Banca Regională pentru Alimente Timișoara, membră a Federației Băncilor pentru Alimente din România (FBAR), este o organizație non-guvernamentală (ONG), care și-a început activitatea în toamna anului 2020, cu scopul de a colecta și distribui constant, în mod gratuit, produse alimentare către alte ONG-uri, după modelul Federației Europene a Băncilor Alimentare (FEBA). Organizația desfășoară programe sociale și caritabile în județele Timiș, Caraș-Severin, Arad și Hunedoara, în spiritul motto-ului FBAR: „Împreună împotriva risipei alimentare, împreună împotriva sărăciei“.
„Suntem o echipă formată din 6 angajați și un grup numeros de voluntari. Fiecare persoană, care s-a alăturat acestei echipe, spune, că această muncă are legătură cu inima și cu sufletul. Pentru noi această activitate înseamnă de fapt o vocație“ – spune doamna Hana Csaszar, președinte a Băncii Regionale pentru Alimente Timișoara, și subliniază: „Dacă mă uit acum în urmă, nu puteam să îmi imaginez, ce o să urmeze, cum o să decurgă acești cinci ani de la înființare. Au fost niște ani cu multe provocări, care ne-au scos din zona noastră de confort. Dar… am aici, în fața mea premiul care pentru mine înseamnă mult. (Premiul „Solidaritatea – Gheorghe Ciobanu“ acordat în luna decembrie 2024 Băncii pentru Alimente Timișoara pentru responsabilitate socială – n.r.) În momentul în care am urcat pe scena Operei Naţionale Române din Timişoara, ca să îl primim, am realizat de fapt că acesta reprezintă aprecierea întregii noastre activități și a efortului zilnic depus. Însă îmi amintesc că și în acea zi eram cu un picior pe scenă, și cu celălalt în fugă spre depozit, deoarece așteptam o donație foarte mare, pe care trebuia să o gestionăm. Și astfel de momente se întâmplă des, de multe ori avem astfel de provocări când trebuie să luăm decizii prompte și cât mai bune. Cu câteva zile în urmă m-am întâlnit în Piața Victoriei, în fața Catedralei Ortodoxe din Timișoara cu jurnalistul Lucian Mîndruță, care în cadrul Turului Târgurilor de Crăciun, „Caravana Binelui“ a ajuns la noi, ca să strângă daruri destinate copiilor nevoiași. Aceste alimentele, dulciuri și cadouri au ajuns la una din asociațiile noastre, la Fundaţia „Rudolf Walther“ Timişoara. La un moment dat domnul Mîndruță m-a întrebat: „Ție ce ți-a adus revoluția?” „Libertatea să pot să fac bine. Mie asta mi-a adus revoluția“ – i-am răspuns. Iar răspunzând la întrebarea Biroului de Presă al Episcopiei Romano-Catolice de Timișoara, referitoare la cum așteptăm noi Crăciunul, pot spune, că în perioada 5–7 decembrie am avut colecta de alimente la nivel național, în care s-au implicat 118 de magazine din regiunea de Vest și chiar acum am făcut raportările: împreună cu voluntarii noștri am colectat 117 tone de alimente neperisabile. Echipa de voluntari numără în jur de o mie de membri. Aș dori să menționez aici că sprijinul parohiilor și comunităților romano-catolice înseamnă foarte mult pentru mine. Surorile franciscane din Caransebeș, pr. Piry Radulov paroh de Vinga și Orțișoara, precum și voluntarii locali sunt implicați în activitatea noastră, ceea ce ne dovedește faptul că nu suntem singuri. În spatele cifrelor se află întotdeauna oameni, care donează, sprijină, lucrează în favoarea semenilor aflați în dificultate. Sunt multe organizații care au venit să ne sprijine cu voluntarii proprii, pentru că este foarte important ca atunci când clientul intră în magazin, să întâlnească o prezență umană și nu doar o cutie sau un coș pregătit pentru colectă. Și nu ajung nici întâlnirile pe Zoom sau pe telefon. Noi suntem practic mediatorii între companii, organizații și persoanele pe care le ajutăm. Am avut printre voluntari atât tineri începând de la 16 ani, cât și seniori. Cea mai în vârstă voluntară a avut 70 de ani. Iar printre donatori a fost un bunic, care, pe lângă alimente, a cumpărat și o jucărie, pe care și-ar fi dorit să o poată oferi nepotului care din păcate a trecut la cele veșnice… Iar copilașul, la care a ajuns acea jucărie, a aflat și de povestea bunicului.
Totodată există și momente de cumpănă, când, din cauza unor schimbări la nivel european, anumite produse alimentare nu mai ajung în țară. Deci totul este într-o continuă schimbare. Deocamdată ne bazăm pe tot ceea ce s-a colectat acum, în decembrie. Sunt organizații cărora aceste cantități de alimentele neperisabile le ajung aproximativ 4-5 luni. Noi ne pregătim deja pentru colecta de Paște, care va fi în 20 martie 2026. Ne implicăm și în proiectul Mămicilor Mai Tari Ca Google (MMTCG), care în fiecare an de Crăciun sau de Moș Nicolae donează încălțăminte sau mici cadouri pentru copii nevoiași, iar noi avem grijă ca aceste donații să ajungă pe rând la cât mai multe dintre organizațiile susținute de noi. În total avem 95 organizații, dar dacă primim cantități mai mari de produse, le distribuim și colegilor din celelalte regiuni. Și invers, dacă primesc ei mai mult, se gândesc și la noi. Deci este o activitate continuă de a căuta soluții și parteneri, pentru că toată munca asta are nevoie de susținere economică, plătim chirie, carburanți, salarii etc. Alimentele se ridică în prima parte a zilei, până în ora 16.00, și această muncă nu se poate realiza doar cu voluntari.
Părerea mea este, că am avut un an greu, iar nici anul care vine nu va fi mai ușor. Dar am convingerea, că dacă încercăm cu toții să avem inima și ochii deschiși la nevoile celor care solicită ajutor, vom reuși. Pentru că atunci când ajuți, și primești înapoi. Și mai cred, că ceea ce facem noi la Banca pentru Alimente schimbă vieți.“

Biroul de Presă al Episcopiei de Timișoara