Ziua Mondială a Vieții Consacrate a fost instituită de Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea în anul 1997 și se celebrează an de an în data de 2 februarie. În Dieceza de Timişoara această zi se sărbătorește de mai mulți ani printrun pelerinaj și o întâlnire a membrilor clerului și ai instituțiilor vieții consecrate din diverse parohii și comunități, organizată în sâmbăta cea mai apropiată de 2 februarie. În acest an evenimentul a avut loc în data de 5 februarie, cei prezenți putând participa la program exclusiv online, conectați pe platforma de comunicare Zoom. Deoarece tema întâlnirii a fost „Cateheza pentru copii, în parohii și biserici, și – în general – activitățile pentru copii“, la întâlnire au fost invitați și profesorii de religie și cateheții din Dieceză.
Programul a început cu o rugăciune rostită de Msgr. Johann Dirschl, vicar general, după care cei prezenți au fost salutați de către Excelența Sa Iosif Csaba Pál episcop diecezan.
În legătură cu Ziua Mondială a Vieții Consacrate, în cuvântul de salut Episcopul Diecezei a menționat câteva aspecte care ar trebui să caracterizeze comunitățile sacerdotale și călugărești, cum ar fi: respectul față de ceilalți, comunicarea deschisă, comuniunea trăită în Isus Cristos, transmiterea Cuvântului lui Dumnezeu. „Deja la începutul vocației noastre eram conștienți de faptul că facem parte din corpul mistic al lui Isus. Suntem chemați să dăm un exemplu de comuniune, să comunicăm adevărul, direct și cu iubire.” – a spus Pr. Episcop, iar în legătură cu parcursul sinodal a subliniat: „Pe drumul sinodal, dacă trăim acest spirit cu adevărat, putem învăța două lucruri: cum să fim comunitate și ce putem face noi, ca și comunitate pentru cei care sunt departe de biserică. Drumul sinodal este un moment al harului, dacă îl parcurgem ascultând pe Duhul Sfânt.”
Întâlnirea a continuat cu prelegerea și prezentarea Power Point a Pr. Csaba Miklós, paroh de Mailat, legată de tema aleasă: „Cateheza pentru copii, în parohii și biserici, și – în general – activitățile pentru copii“. Pentru început vorbitorul a prezentat participanților un mic video în care elevi ai școlii locale au răspuns la întrebarea dacă este sau nu nevoie de cateheză în parohie, și dacă da, ce teme ar dori ei să abordeze. Tinerii întrebați au răspuns cu toții afirmativ la ideea organizării orelor de religie în parohie, aducând argumente cum ar fi: întărirea spiritului comunității, s-ar cunoaște mai bine între ei, ar putea discuta mai profund despre Biserică și Dumnezeu.
Prelegerea Pr. Paroh a fost axată pe 8 teme: parohie si paroh, locul unde se desfășoară orele de religie, activitatea cu ministranții, conținutul orelor de religie, colaboratorii, tabere pentru copii și tineri, legăturile dintre parohii și participarea la programele diecezane, aplicarea diferitelor platforme online în comunicare și cateheză. Pe marginea acestor teme. Pr. Csaba Miklós a prezentat cu imagini câteva activități organizate împreună și pentru copii, și a împărtășit foarte multe experiențe acumulate în anii petrecuți până în prezent în pastorație, cum ar fi pelerinajul cu ministranții la Maria Radna, diferitele activități sportive, adorațiile și devoțiunile împreună cu tinerii, excursii și Sf. Liturghii celebrate în aer liber etc.
După prezentarea acestor idei, cu coordonarea Msgr. Dirschl Johann vicar general, cei prezenți au abordat teme administrative și specifice catehezei în școli și în parohii.
În ultima parte a întâlnirii Excelența Sa Iosif Csaba Pál, episcop diecezan, a prezentat celor prezenți câteva aspecte legate de recensământul populației și locuințelor din acest an, subliind importanța participării în primul rând la etapa de autorecenzare. Totodată Episcopul Diecezan i-a îndemnat pe preoții prezenți ca în cadrul manifestării intitulate „Săptămâna Căsătoriei” cuprinsă în perioada 7-14 februarie să dea binecuvântare tuturor cuplurilor căsătoriți sau logodiți, care vor cere aceasta.
Întâlnirea s-a încheiat cu rostirea împreună a rugăciunii Ave Maria și binecuvântarea Episcopului Diecezan.
Biroul de presă al Episcopiei Romano-Catolice de Timișoara