„În anul 2019 s-a inițiat în Dieceza de Timișoara un curs pentru logodnici și cupluri care se pregătesc pentru căsătorie. Cursul a fost organizat de Biroul Pastoral pentru Adulți și Familii, în Parohia Romano-Catolică Timișoara IV. Iosefin.” – a relatat site-ul Diecezei de Timișoara despre primii pași făcuți împreună, despre organizatori și participanți, în direcția pregătirii pentru Sacramentul Căsătoriei, și totodată, a pregătirii tinerilor logodiți pentru calea pe care o vor străbate împreună alături și la bine și la greu. În data de 4 iunie a.c., de la ora 18.00, în sala Centrului Diecezan de Tineret, a avut loc o întâlnire pentru cuplurile logodite și pentru tinerii căsătoriți – tinere familii, care au participat la cursurile pentru logodnici din acest an. La întâlnire a fost prezent Excelența Sa Iosif Csaba Pál, episcop diecezan.
Participanții au fost întâmpinați de soții Anikó și Szilárd Dotterer-Kiszely, care s-au implicat ca și coordonatori și responsabili pentru acest domeniu al pastorației familiilor, și depun un efort intens pentru a însoți cuplurile tinere. Munca lor este sprijinită de alte familii, cupluri căsătorite de mai mulți ani, care pot împărtăși din experiențele lor.
Atmosfera acestei întâlniri a fost una familială, deschisă, totodată cu un suflu tineresc. La începutul programului participanții s-au prezentat și au formulat în câteva cuvinte ce a însemnat pentru ei cursul de logodnici. Marea majoritate a cuplurilor au sosit din parohiile Timișoara IV. Iosefin și Timișoara II. Fabric. În continuare cei prezenți i-au putut adresa Excelenței Sale Iosif Csaba Pál, episcop diecezan, întrebări în legătură cu diferite probleme care se pot ivi într-o căsnicie: cum iertăm, cum putem trata o persoană cu care nu ne înțelegem foarte bine, cum putem experimenta iubirea lui Dumnezeu în momente de grea încercare etc.
Soții Emőke Kedves – Péter Keresztes au prezentat un nou proiect denumit „Tandem”, care, după cum au precizat ei, „este un parcurs de inițiere care reunește echipe alcătuite din cupluri tinere căsătorite, dornici să împărtășească și să reflecteze împreună asupra diverselor aspecte ale vieții lor de zi cu zi în dorința de a îngriji viața de credință.” Conform prezentării, „Echipa Tandem se reunește regulat în decursul a 2 ani într-un ritm propriu al fiecărei echipe (de obicei o dată pe lună) prin rotație la fiecare familie. Înaintea întâlnirii fiecare cuplu este invitat ca să mediteze individual, apoi în cuplu asupra temei lunii, iar la întâlnire se discută mai departe. Acest program este destinat soților, întâlnirile se desfășoară în absența copiilor. Sunt propuse subiecte concrete, de exemplu banii, timpul liber, familia, solidaritatea, voluntariatul, locul religiei în viața noastră, greutăți, dragostea.”
La sfârșitul întâlnirii cei prezenți au fost rugați ca să formuleze în câteva cuvinte cu privire la ceea ce înseamnă pentru ei căsnicia. După program cuplurile participante au fost invitate la o agapă.

Biroul de Presă al Episcopiei de Timișoara