În zilele de 4 și 5 septembrie a.c. Episcopia Romano-Catolică de Timișoara a organizat o întâlnire pentru referenții, responsabilii și colaboratorii birourilor destinate diverselor domenii de pastorație (Biroul pentru Pastorația Familiilor și a Adulților, Centrul Diecezan de Tineret, Biroul Media, responsabilii pentru persoanele consacrate, pentru vocații, pentru mișcările ecleziale etc.), în vederea planificării noului an pastoral 2023/2024, desemnat de către Excelența Sa Iosif Csaba Pál, episcop diecezan, drept an al Misiunii. Gazda evenimentului a fost Liceul Teologic Romano-Catolic Gerhardinum din Timișoara.
Întâlnirea a început în după-amiaza zilei de luni, 4 septembrie în Aula Magna al liceului, cei prezenți, aproximativ 50 de participanți, fiind salutați de Episcopul Diecezan și de Pr. Zsolt Szilvágyi, vicar pentru pastorație. Primul punct din program a fost constituit de o prezentare, în cadrul căreia reprezentanții fiecărui birou pastoral au vorbit despre evenimentele organizate, despre bucuriile și greutățile întâmpinate în decursul anul pastoral trecut. Cei prezenți au putut vedea imagini de la Festivalul Familiilor de la Maria Radna, cursul pentru formarea adulților, Întâlnirea Mondială a Tineretului de la Lisabona, aniversarea de 40 de ani a grupului de studenți maghiari TEKMEK etc.
După aceste prezentări a urmat prelegerea Excelenței Sale Iosif Csaba Pál privitoare la tema noului an pastoral, Misiunea. „În misiune este foarte importantă ascultarea. Prima dată îi ascultăm pe oameni, de ce au ei nevoie. Ce trebuie vestit? Pe Cristos. Pe El trebuie să îl vestim. Aș folosi acum două cuvinte: unul este cei chemați, iar celălalt, cei trimiși. Isus i-a chemat pe cei doisprezece cu El, iar abia după aceea i-a trimis. Isus mai întâi ne cheamă, ca să nu ne concentrăm doar asupra propriei noastre forțe. Dumnezeu mă trimite, El va fi cu mine. Nu trebuie să mă gândesc doar la capacitatea mea, fragilitatea mea. Să mergem acolo, unde El ne trimite astăzi.“ – a menționat Părintele Episcop.
Programul zilei s-a încheiat cu discuții în grupuri mici legate de prelegere, evaluarea discuțiilor și vesperă. Pentru membrii grupului pentru Pastorația Tineretului a mai fost planificată o întâlnire cu Păstorul diecezei în vederea reorganizării acestei echipe.
În cea ce-a doua zi, 5 septembrie, a avut loc planificarea propriu-zisă a programului pastoral pentru diversele birouri. Dimineața, după Sf. Liturghie celebrată în biserica Ordinului Piarist, cei prezenți au participat la o meditație pregătită de către membrii Biroului pentru Pastorația Familiilor, urmată de o prelegere a d-nei Melinda Mihu despre cateheze care au temă re-evanghelizarea și misiunea. În continuare fiecare team a avut la dispoziție 2 ore pentru a redacta calendarul programelor pastorale din septembrie 2023 până în august 2024, prezentarea proiectelor având loc în după-amiaza acestei zile. Toate birourile s-au străduit să alcătuiască un plan cât mai variat, care îi atrage pe credincioșii de diferite categorii de vârste, totodată în conformitate cu celelalte programe liturgice.
După prezentare a urmat o discuție foarte interesantă: membrii diferitelor grupuri trebuiau să formuleze ceea ce ar dori să ofere ca ajutor celorlalte team-uri, respectiv ceea ce ar cere de la restul grupurilor. A fost un dialog edificator, presărat cu mult umor.
Ultimul punct al întâlnirii l-a constituit prezentarea Zilelor Pastorale din Timișoara, care vor avea loc în perioada 5-7 octombrie a.c. Pr. Zsolt Szilvágyi, vicar pentru pastorație, a vorbit despre acest eveniment de nivel diecezan, cu mulți invitați din țară și de peste hotare, care va fi organizat în Casa Calfelor, Casa Familiei Kolping din Timișoara.
În încheiere cei prezenți au participat la o adorație euharistică în biserica Ordinului Piarist și la vesperă.
În următoarele săptămâni urmează finalizarea planurilor pastorale, care vor fi centralizate trimestrial și trimise la toate birourile și la reprezentanții diferitelor domenii pastorale din Dieceza de Timișoara.

Biroul de Presă al Diecezei de Timișoara