Miercuri, 31 mai a.c., a fost organizată o întâlnire a persoanelor consacrate, mai precis a reprezentantelor și reprezentanților congregațiilor și institutelor de viață consacrată din Banat la mănăstirea Salvatoriană din Timișoara III. Elisabetin. La această întâlnire au participat aproape douăzeci de surori și călugări. Principalul punct discutat, al zilei, a fost alegerea unui adjunct al părintelui István Barazsuly SDS, care este responsabil pentru viața consacrată în Dieceza de Timișoara. A fost aleasă în unanimitate Sora M. Renáta Miklós SSND (Surorile de Notre Dame). Celelalte puncte ale întâlnirii au fost problemele cotidiene ale ordinelor călugărești și congregațiilor și modul de rezolvare a acestora.
După ședință, a avut loc o sfântă Liturghie în biserica parohială din Timișoara III. Elisabetin. Întâlnirea a fost foarte plăcută, iar fiecare și-a luat rămas bun de la celălalt în momentul plecării, așteptând cu nerăbdare următoarea întâlnire.

P. István Barazsuly SDS