Miercuri, 20 august a.c. începând cu ora 12.00 în Căminul pentru persoane vârstnice „Emmaus” al Asociaţiei Caritas Banat Sanctus Gerhardus din Ciacova a avut loc lansarea proiectului „Servicii de sănătate și asistență socială conectate în regiunea de frontieră”. Proiectul este realizat în cadrul programului de cooperare transfrontalieră Interreg IPA România-Serbia, primul Program Interreg IPA, din UE, care a fost aprobat de Comisia Europeană. Programul include trei județe din România (Timiș, Caraș-Severin și Mehedinți), precum și șase raioane din Serbia (Severno Banatski, Srednje Banatski, Južno Banatski, Braničevski, Borski și Podunavski), conform informațiilor publicate pe site-ul Interreg IPA Romania – Serbia Programme 2021 – 2027.
Cele trei instituții partenere implicate în proiect sunt: Centrul Gerontologic (Gerontološki Centar) din Kikinda, Serbia, Asociația Caritas Banat Sanctus Gerhardus din Ciacova și Primăria Deta. La lansarea proiectului, la Ciacova, au fost prezenți din Kikinda domnul Dragan Stjepanović, directorul Centrului Gerontologic, însoțit de alți doi reprezentanți ai acestei instituții, domnul Petru Roman, primar al orașului Deta, pr. György Kóbor, directorul Asociaţiei Caritas Banat Sanctus Gerhardus, paroh emerit de Ciacova, pr. Dorin Gyula Filip, paroh de Ciacova, domnul Petru Filip, primarul orașului Ciacova, angajați, beneficiari ai căminului și alți invitați. Proiectul a fost prezentat de doamna Katalin Kovács, manager de proiect, alături de domnul Zsolt Kása, manager financiar din partea Fundației Diaspora (Szórvány Alapítvány) din Timișoara.
Conform celor prezentate, obiectivele proiectului sunt:
Renovarea și echiparea Centrului de îngrijire pentru vârstnici din Kikinda – Pe lângă renovarea clădirii, acesta va fi mobilat și echipat cu mobilier, instrumente și unelte necesare pentru servicii de îngrijire.
Căminul pentru persoane vârstnice din Ciacova va fi dezvoltat și dotat prin renovarea pavajului, achiziționarea a 6 containere noi de 15 mp, panou solar cu sistem de stocare pentru 10 kWh și achiziționarea a 10 paturi electrice pentru pacienți. După cum a menționat pr. György Kóbor, containerele vor fi utilizate pentru cabinet medical, cabinet de kinetoterapie, spațiu de întâlnire cu membrii familiei beneficiarilor sau cu cei care vizitează căminul, iar 2 containere vor funcționa ca magazii.
Primăria Deta va renova și va dezvolta Centrul de Reabilitare în Deta, vor fi dotate sălile de tratament, va fi achiziționat un microbuz electric. După cum a afirmat domnul primar Roman, la Deta proiectul va fi integrat cu ștrandul termal, în interiorul căruia se dorește amenajarea unui spațiu de asistență medicală pentru persoanele cu dizabilități.
Au mai luat cuvântul pr. ortodox Ioan Doț, administrator al Căminului „Emmaus” și domnul Dragan Stjepanović, directorul Centrului Gerontologic, care și-a exprimat bucuria pentru lansarea acestui proiect și pentru colaborarea cu partenerii din Banat.
În proiect sunt prevăzute mai multe activități, de exemplu: investiții în infrastructură și echipamente, organizare de conferință, training și workshopuri pentru personal și evenimente comunitare transfrontaliere pentru vârstnici, organizare ateliere de schimb de cunoștințe și experiențe pentru personalul căminelor de bătrâni și experți în domeniu, curs pentru personalul intern în vederea consolidării serviciilor oferite și pregătirea grupului țintă pentru un trai cât mai independent etc.
Proiectul se va derula până la data de 10 August 2026, având o valoare totală de 1.749.485,66 Euro, din care contribuția Fondului European de Dezvoltare Regională (FEDR) este de 1.487.062,80 Euro. Statul Român contribuie cu 26.719,57 Euro pentru Ciacova și cu 90.183,57 Euro pentru Deta.
Biroul de Presă al Episcopiei de Timișoara













