Maria Radna sărbătorește anul acesta un dublu jubileu: 500 de ani de la ridicarea primei bisericuțe pe dealul viilor, pe locul bisericii actuale, dar și 200 de ani de la consacrarea bazilicii, de către arhiepiscopul de Esztergom, Alexander Rudnay. Deși condițiile epidemice nu permit mari serbări, totuși momentul nu poate rămâne nemarcat.
Întâmplările vremurilor de demult sunt păstrate în cronici; despre evenimentele trecutului apropiat și al prezentului relatează în cel mai autentic mod martorii oculari. În cele ce urmează vorbesc ei: slujitori ai lui Dumnezeu, păstori ai Bisericii, oameni în vârstă fideli credinței lor, tineri care cresc în credință, păstrătorii tradițiilor și sărbătorilor noastre, precum și pelerini ai sanctuarului marian multisecular, Maria Radna. Oameni ale căror vieți cunosc clipe și experiențe deosebite, legate de această biserică a Sf. Fecioare Maria.

Numele meu este Andreea-Diana Lauș, am 19 ani, sunt studentă a Universității Politehnica din Timișoara, activez în parohia Timișoara-Iosefin și în grupul de studenți Jubilate.

– Care este prima Dumneavoastră amintire, din copilărie, legată de acest loc sfânt? Cu cine ați mers pentru prima dată la Radna?
– Părinții au fost cei care m-au dus pentru prima dată la Radna, cu siguranță! Nu am o amintire concretă din copilărie, sunt doar frânturi rămase din anumite momente, cum ar fi parcurgerea Căii Crucii, pe jos sau în brațele tatălui meu, urcarea treptelor spre Bazilică (trepte care erau pe atunci sparte în unele locuri, alături de care erau suporturi statuare goale care pe mine mă înspăimântau din anumite privințe).

– Când ați mers prima dată singur, sau cu un grup de tineri la Radna? Care a fost sentimentul Dumneavoastră în acele clipe?
– Singură nu am fost niciodată la Radna. Prima dată în care am vizitat Radna în cadrul unui grup a fost în școala generală, împreună cu doamna învățătoare și restul colegilor majoritar ortodocși. Am trăit un sentiment destul de greu de descris, bucurie datorită revenirii într-un loc drag mie, dar și liniște și pace sufletească, cumva știu că pacea s-a lăsat asupra mea și am revenit acasă cu inima împăcată.

– Ați mers vreodată în pelerinaj, pe jos, la Radna? Cum ați experimentat acel pelerinaj? De câte ori ați mers pe jos la Radna? Cum v-ați simțit atunci când ați fost primiți și ospătați în comunitățile de pe drum? Sau atunci când ați dormit, pe drumul Dvs., în diverse locuri, inclusiv în biserici?
– Da, am mers până acum de două ori pe jos în pelerinaj spre Radna. De fiecare dată am trăit sentimente contradictorii, de la agonie la extaz, datorită greutății parcurgerii acelor kilometri, însă mereu oamenii lângă care am mers au făcut ca timpul să treacă mai repede, rugăciunea să fie mai profundă, cântecele să ajungă mai repede în suflet.
Fiecare comunitate care ne-a primit pe drum, ne-a primit cu brațele deschise și cu bucurie în inimi, iar acest lucru cred că nu l-am simțit doar eu. În Dumbrăvița am fost întotdeauna așteptați cu micul-dejun și multe zâmbete și încurajări, care ne-au oferit energia necesară întregii zile. În mijlocul zilei, când căldura soarelui ne storcea de puteri, reușeam să ajungem la Pișchia, oprire vestită pentru gogoșile pregătite cu măiestrie de către doamnele care știau că vom sosi, ca în fiecare an. Apoi, biserica din Mașloc reprezintă locul în care picioarele reușesc să se odihnească o perioadă puțin mai îndelungată, întrucât acolo facem o oprire de câteva ore. Ultimul popas înainte de a ajunge la Radna îl reprezintă centrul Caritas din Lipova.

– Ați întâlnit în decursul anilor, la Radna, diverși pelerini și grupuri de credincioși, fiecare câtând și rugându-se în limba lui. Cum vă raportați la această bogăție de limbi, de tezaure muzicale și de rugăciuni rostite aici?
– Mereu rămân surprinsă de această diversitate. Cum mă raportez? Privesc și ascult cu deschidere, încerc să înțeleg scopul, tradițile și înclinațiile; însă ceea ce mă bucură cel mai tare este faptul că oamenii continuă să respecte în linii mari aceste obiceiuri, aceste manifestări care îi diferențiază dar și definesc drept cultură și proveniență, că bătrânii reușesc să le insufle și tinerilor această bogăție, că nu se pierde o dată cu trecerea anilor.

– Ce reprezintă Maria Radna pentru Dumneavoastră?
– Maria Radna este, înainte de toate, un loc de pelerinaj. Indiferent dacă merg acolo cu ocazia unei sărbători, când cu greu reușesc să găsesc un loc liniștit, ori într-o zi obișnuită, sentimentul este mereu același: bucurie, datorită faptului că este un loc care, iremediabil, reușește să strângă împreună oameni în numele Domnului, dar și pace și liniște sufletească, din ce în ce mai greu de găsit în tumultul vieții de zi cu zi. Mereu voi merge cu drag la Radna, cu orice ocazie ivită.

(Interviu realizat de Biroul de Presă al Diecezei Romano-Catolice de Timișoara)