Despre venerabilul Áron Márton episcop de Transilvania s‑a scris deja mult: istorici, arhiviști, teologi și contemporani au consemnat evenimentele vieții sale în cărți, studii și volume documentare. Bogăția și diversitatea literaturii dedicate lui arată, în sine, ce personalitate excepțională a fost pentru Transilvania secolului XX și pentru Biserica Catolică din țara noastră. Totuși, există amintiri care nu se găsesc nicăieri altundeva decât în inima celor care l‑au întâlnit personal.
Această retrospectivă, realizată cu ocazia Anului Comemorativ Áron Márton (ce a fost proclamat în ziua de 18 februarie a.c., fiind adoptat de Camera Deputaților prin proiect de lege, care trecuse în prealabil și prin Senat, prin care anul 2026 este declarat „Anul episcop Márton Áron“, marcând împlinirea a 130 de ani de la nașterea episcopului“), nu își propune să îmbogățească datele istorice și nici să ofere un nou capitol la monografiile existente. Mai degrabă dorește să păstreze acea moștenire personală pe care doar memoria omului o poate purta: căldura unei strângeri de mână, privirea încurajatoare, greutatea unui cuvânt, forța unei întâlniri care marchează o viață.
Fiecare amintire este unică, și arată cum a continuat să trăiască figura episcopului Áron Márton în sufletele celor care l‑au cunoscut îndeaproape. Cum i‑a influențat, ce au învățat de la el, ce fel de om a fost pentru ei. Și cum îl păstrează astăzi în memorie, după decenii, cu respect, recunoștință și iubire. Fără aceste mărturii personale memoria noastră comună ar fi mai săracă.

Retrospectivă cu pr. Andreas Reinholz, canonic emerit, paroh de Radna și Bulci, rectorul bazicii Maria Radna.
Pr. Andreas Reinholz, originar din Sântana a fost hirotonit preot de către Venerabilul episcop Áron Márton, în anul 1975 după absolvirea Institutului Teologic Romano-Catolic din Alba Iulia. Între anii 1986-2003 a fost parohul comunității din Timișoara-Iosefin, iar începând din septembrie 2003 a fost numit rectorul bisericii de pelerinaj Maria Radna și parohul acestei comunități. În prezent administrează două parohii: Radna și Bulci, împreună cu filialele acestora.
„De la bunicul meu, care s-a stabilit în Germania, am primit un aparat de fotografiat. L‑am rugat pe episcopul Márton Áron să îmi permită să fac o poză despre el. A fost de acord. După ce am terminat, m‑a întrebat: „Fiule, faci afacere bună cu mine?“ Pentru că atunci, când i‑am cerut permisiunea, i‑am spus că mulți cer de la mine poze despre el.

Amintiri din anii de școală
Noi am urmat Școala de Cantori împreună cu colegul meu, Franz Marksteiner, originar tot din Sântana. Profesorul nostru de latină a fost pr. Lajos Blédy OSchP, originar din Aradul Nou. El ne‑a dezvăluit că episcopului Áron Márton îi place rulada (beigli) cu mac. Ne‑a spus că aceasta este prăjitura lui preferată. Profesorul Blédy ne‑a rugat încă din vacanță ca, atunci când ne întoarcem la Alba Iulia, să cerem părinților noștri și să aducem mac din grădina noastră. Amândoi am dus câte 2–3 kilograme. Înainte de Crăciun, Părintele Episcop ne‑a chemat și ne‑a spus: „Mergeți jos la bucătărie, acolo veți primi ceva.“ Acel „ceva“ a fost o sticlă de vin, pe care Excelența Sa a trimis‑o tatălui meu drept cadou pentru mac. A scris și câteva rânduri de mulțumire și urări de bine. Cât timp am fost la Școala de Cantori, în fiecare an am dus mac la bucătăria Episcopului.
Pentru noi toți a fost un moment emoționant când, după așa‑numitul „arest la domiciliu“, în anul 1968, Áron Márton a pornit la prima sa miruire, dacă îmi amintesc bine, la Târgu‑Mureș. Stăteam în grădina Școlii de Cantori, vizavi de catedrală, și aplaudam când a plecat. Nu pot uita nici astăzi acel sentiment, deși au trecut aproape 60 de ani. Mulți dintre noi chiar am lăcrimat, căci după atâtea încercări, Episcopul putea din nou să‑și viziteze credincioșii. Cât timp a fost în închisoare, autoritățile nici nu prea au permis administrarea Sf. Sacrament al Mirului, astfel că este de înțeles că la miruiri îl așteptau pretutindeni o mulțime de credincioși. Atunci s-a întocmit și trimis raportul către sediul local al Partidului Comunist Român, cu următorul conținut: „Tot ceea ce a construit până acum Partidul Comunist, episcopul Áron Márton a dărâmat prin câteva apariții ale sale.“ Aș adăuga doar atât: și din aceasta se vede pe ce temelii și‑a clădit fiecare…
Noi nu am avut ore cu el, dar în grădină ne puteam întâlni de mai multe ori, atunci când după‑amiaza se plimba pe acolo, iar noi aveam timp liber. Între orele 16 și 17 aveam pauză. Atunci puteam merge la el, iar el stătea cu plăcere de vorbă cu noi. Era foarte amabil. Îmi amintesc că, într‑o anumită situație, mi‑a cerut chiar și părerea: «Tu, ca șvab bănățean, cum vezi lucrul acesta?» Era un om foarte drept, iar noi toți îl admiram. Atunci am fi fost în stare să facem orice sacrificiu pentru el.

Legătura cu lumea literară
Episcopul Áron Márton menținea legătura cu scriitorii și poeții transilvăneni ai vremii, pe care îi invita și la Alba Iulia, unde ne țineau și nouă prelegeri în sala festivă. În cadrul Seminarului funcționa, de asemenea, un cerc literar, atât în limba maghiară, cât și în limba germană. Cercul literar german a fost fondat de noi, studenții teologi șvabi din Banat, deoarece pe atunci eram 15–20 care studiam la Alba Iulia. Deși eram președintele cercului literar german, am fost invitat aproape în fiecare semestru să țin prelegeri și în cadrul Școlii Literare maghiare. Am vorbit despre Karl Rahner, călugăr iezuit, filosof și scriitor german; altădată despre Edith Stein, călugăriță carmelitană; sau despre convertiții germani ai secolului XX. Odată am prezentat colegilor și sanctuarul marian de la Radna, cu proiecții de diapozitive, iar fondul muzical a fost asigurat de cântecele religioase interpretate de fanfara din Sântana, înregistrate pe bandă. Din toate acestea am reușit să realizez o prezentare amplă, colorată și detaliată, prin care am putut arăta și colegilor mei seminariști din Secuime ce înseamnă pentru noi Maria Radna.

Amintirea hirotonirii
După terminarea Seminarului, Episcopul Áron Márton ne‑a hirotonit preoți la 22 iunie 1975, într‑o duminică. Am pornit șaptesprezece la secerișul Domnului. În anul nostru eram șaisprezece, dar ni s‑a alăturat și un coleg din anul cinci, Antal Varga, despre care știam că este grav bolnav, cu cancer hepatic, și că mai are doar câteva luni de trăit. Dorea să moară ca preot, astfel că Episcopul l‑a hirotonit împreună cu noi.
Cu generația noastră a făcut o excepție, deoarece prânzul festiv al hirotonirii a avut loc cu o săptămână mai devreme. Noi am dorit să mergem acasă împreună cu membrii familiei și rudele care veneau la hirotonirea noastră, astfel că l‑am rugat ca prânzul festiv să fie organizat înainte de hirotonire, iar Excelența Sa a fost de acord. Astfel, la 29 iunie am celebrat prima mea Sfântă Liturghie în biserica din Sântana.“

Biroul de Presă al Episcopiei de Timișoara