Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
7 iunie 2025 – Vatican News. ”În acest an, când toți creștinii au celebrat Paștele în aceeași zi, aș vrea să reiterez disponibilitatea Bisericii catolice la căutarea unei soluții ecumenice care să favorizeze o celebrare comună a învierii Domnului și care, pe cale de consecință, să confere o mai mare putere misionară predicării noastre în numele lui Isus și al mântuirii care se naște din credința în adevărul salvator al Evangheliei”: a spus papa Leon al XIV-lea primind sâmbătă, 7 iunie a.c., participanții la un simpozion ecumenic organizat în aceste zile la Roma pentru a marca 1700 de ani de la Primul Conciliu de la Niceea.
Simpozionul din zilele 4-7 iunie a.c. a fost organizat la Universitatea Pontificală ”Sfântul Toma de Aquino” (”Angelicum”) de către ”Oecumenicum” – Institutul de Studii Ecumenice de la ”Angelicum” – și de Asociația Teologică Ortodoxă Internațională și a avut ca temă generală ”Niceea și Biserica din al treilea mileniu: către unitatea catolico-ortodoxă”.
Încă de la începutul discursului său în limba engleză, papa și-a cerut iertare pentru întârziere și a mulțumit oaspeților pentru răbdare, spunând că încă nu are o lună de experiență cu noul loc de muncă și că mai are multe experiențe de învățat.
Papa Leon a salutat faptul că lucrările simpozionului sunt orientate către viitor, pentru că primul Conciliu de la Niceea ”nu este doar un eveniment din trecut, ci o busolă care trebuie să continue să ne călăuzească spre deplina unitate vizibilă a tuturor creștinilor. Primul conciliu ecumenic este fundamental pentru drumul comun pe care catolicii și ortodocșii l-au întreprins împreună începând cu al Doilea Conciliu Vatican. Pentru Bisericile răsăritene, care comemorează celebrarea acestuia în calendarul liturgic, Conciliul de la Niceea nu este un simplu conciliu printre celelalte sau primul dintr-o serie, ci Conciliul prin excelență, care a promulgat norma credinței creștine, mărturisirea de credință a Celor 318 Părinți”.
Vorbind pe larg în discursul său despre cele trei subiecte principale ale simpozionului – credința de la Niceea, sinodalitatea și data Paștelui – papa a subliniat că acestea sunt ”deosebit de relevante pentru drumul nostru ecumenic”.
Abordând mai întâi credința de la Niceea, papa a amintit că ”după cum a remarcat Comisia Teologică Internațională în recentul său Document pentru cea de-a 1700-a aniversare de la Niceea, anul 2025 reprezintă «o ocazie inestimabilă de a sublinia faptul că ceea ce avem în comun este mult mai puternic, din punct de vedere cantitativ și calitativ, decât ceea ce ne desparte: cu toții împreună, noi credem în Dumnezeul trinitar, în Christos om adevărat și Dumnezeu adevărat, în mântuirea în Isus Christos, conform Scripturilor citite în Biserică și sub mișcarea Duhului Sfânt. Împreună, credem în Biserică, în botez, în învierea morților și în viața veșnică» (Isus Christos, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul, nr. 43). Sunt convins că, întorcându-ne la Conciliul de la Niceea și inspirându-ne împreună din această sursă comună, vom fi capabili să vedem într-o lumină diferită punctele care încă ne separă. Prin dialogul teologic și cu ajutorul lui Dumnezeu, vom dobândi o înțelegere mai bună a misterului care ne unește. Celebrând împreună această credință de la Niceea și proclamând-o împreună, vom înainta, de asemenea, și spre refacerea comuniunii depline dintre noi”.
Al doilea subiect al simpozionului este sinodalitatea. ”Conciliul de la Niceea”, a spus papa Leon, ”a inaugurat un drum sinodale pe care Biserica să-l urmeze în abordarea problemelor teologice și canonice la nivel universal. Contribuția delegaților fraterni din Bisericile și comunitățile ecleziale din Orient și Occident la recentul Sinod asupra sinodalității, desfășurat aici, la Vatican, a fost un stimulent valoros pentru continuarea reflecției asupra naturii și practicii sinodalității. Documentul final al Sinodului a subliniat faptul că „dialogul ecumenic este fundamental pentru dezvoltarea unei înțelegeri a sinodalității și a unității Bisericii” și a încurajat dezvoltarea „practicilor sinodale ecumenice, până la și incluzând forme de consultare și discernământ cu privire la chestiuni de interes comun și urgent” (Pentru o Biserică sinodală: comuniune, participare, misiune, 138). Sper ca pregătirea și comemorarea comună a celei de-a 1700-a aniversări a Conciliului de la Niceea să fie o ocazie providențială «de a aprofunda și mărturisi împreună credința cristologică și de a pune în practică forme de sinodalitate între creștinii din toate tradițiile» (ibid., 139)”.
Remarcând, în fine, al treilea subiect major al simpozionului, data Paștelui, Sfântul Părinte a spus că ”după cum știm, unul dintre obiectivele Conciliului de la Niceea a fost stabilirea unei date comune pentru Paști, pentru a exprima unitatea Bisericii în întreaga oikoumene. Din păcate, diferențele dintre calendarele respective nu le mai permit creștinilor să celebreze împreună cea mai importantă sărbătoare a anului liturgic, provocând probleme pastorale în cadrul comunităților, divizând familiile și slăbind credibilitatea mărturiei noastre pentru Evanghelie. Au fost propuse mai multe soluții care ar permite creștinilor, respectând principiul de la Niceea, să celebreze împreună „sărbătoarea sărbătorilor”. În acest an, în care toți creștinii au sărbătorit Paștele în aceeași zi, aș dori să reafirm disponibilitatea Bisericii Catolice de a căuta o soluție ecumenică care să favorizeze celebrarea comună a Învierii Domnului și, în consecință, să dea o mai mare forță misionară predicării noastre în «numele lui Isus și al mântuirii care vine din credința în adevărul salvator al Evangheliei» (Discurs către Operele Pontificale Misionare, 22 mai 2025).
”Frați și surori”, a încheiat papa Leon al XIV-lea, ”în ajunul Rusaliilor, să ne amintim că unitatea la care aspiră creștinii nu va fi în primul rând rodul propriilor noastre eforturi și nici nu va fi realizată prin modele sau scheme prestabilite. Mai degrabă, unitatea va fi un dar primit „așa cum vrea Christos și prin mijloacele pe care le vrea El” (Rugăciunea pentru unitate a părintelui Paul Couturier), prin lucrarea Duhului Sfânt. Așadar, vă invit acum să fiți alături de mine în a implora de la Duhul Sfânt darul unității cu ajutorul unei rugăciuni preluate din tradiția orientală:
«Împărate Ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului,
Care pretutindenea ești și toate le plinești,
Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață,
vino și Te sălășluiește întru noi,
și ne curățește pe noi de toată întinăciunea,
și mântuiește, Bunule, sufletele noastre. Amin».