În timpul vizitei sale la Barcelona, Papa Leon al XIV‑lea va primi cadou o cârjă pastorală în stilul lui Antoni Gaudí.
Cârja este opera artistului catalan Joan Serramià, care a folosit, printre altele, fragmente dintr-un măslin bătrân și lemn de abanos african. Crucea din vârful cârjei dorește să amintească de crucea care se înalță pe Turnul lui Cristos al bazilicii Sagrada Família din Barcelona.
Bazilica începută de Gaudí este încă în construcție; Papa Leon al XIV‑lea va sfinți săptămâna viitoare Turnul lui Cristos, exact la o sută de ani de la moartea lui Gaudí — turn care este în prezent cel mai înalt turn de biserică din lume. În timpul vizitei sale la Sagrada Família, Sfântului Părinte îi va fi oferită noua cârjă pastorală.
Sfântul Părinte va vizita bazilica Sagrada Família
Serramià a declarat pentru Radio Vatican că ideea cârjei pastorale a apărut în cercul său de prieteni. Mulți au donat pentru proiect; el a refuzat donațiile mari și nu câștigă nimic din această inițiativă.
Arhitectul catalan Antoni Gaudí (1852–1926) a lucrat la Sagrada Família din 1882 până la moartea sa; astăzi, bazilica este una dintre cele mai importante atracții turistice ale Spaniei. Procesul de beatificare al lui Gaudí, a început în anul 2000 și este în desfășurare.
Sursa: www.vaticannews.va/de







