Papa Leon al XIV-lea a apreciat rolul remarcabil al Libanului ca model pentru conviețuirea pașnică a diferitelor religii, în cadrul unei întâlniri ecumenice și interreligioase pe Piața Martirilor din Beirut. În fața unui decor impresionant, unde minaretele și clopotnițele se înalță una lângă alta spre cer, Papa s-a arătat profund emoționat și recunoscător pentru faptul că se află în această „țară binecuvântată”. Iată discursul pe care Papa Leon al XIV-lea l-a ținut luni (1 decembrie 2025) la întâlnirea ecumenică și interreligioasă din Piața Martirilor, Beirut, din traducerea oficială în limba germană.

Dragi frați și surori,

sunt profund emoționat și foarte recunoscător să mă aflu astăzi printre voi, în această țară binecuvântată – o țară lăudată de profeții Vechiului Testament, care vedeau în cedrii ei înalți simboluri ale sufletului drept, care se dezvoltă sub privirea vigilentă a cerului; o țară în care ecoul Logosului nu s-a stins niciodată, ci continuă să răsune din secol în secol în inimile tuturor celor care Îl caută sincer pe Dumnezeu.
În scrisoarea apostolică postsinodală Ecclesia in Medio Oriente, semnată aici, la Beirut, în 2012, Papa Benedict al XVI-lea a subliniat că „universalitatea și vocația Bisericii impun ca aceasta să intre în dialog cu membrii altor religii. În Orientul Mijlociu, acest dialog se bazează pe legăturile spirituale și istorice care unesc creștinii cu evreii și musulmanii. Este un dialog care nu este determinat în primul rând de considerente pragmatice, politice sau sociale, ci de întrebări teologice fundamentale legate de credință” (nr. 19). Dragi prieteni, prezența voastră astăzi aici, în acest loc remarcabil, unde minaretele și clopotnițele se înalță una lângă alta spre cer, mărturisește credința neclintită a acestei țări și devotamentul neclintit al poporului său față de Dumnezeul unic. Fie ca, în această țară iubită, fiecare bătaie de clopot, fiecare Adhān, fiecare chemare la rugăciune să se unească într-un singur imn ce se înalță – nu doar pentru a-L slăvi pe Creatorul milostiv al cerului și al pământului, ci și pentru a înălța o rugăciune fierbinte pentru darul divin al păcii.

Privire asupra Orientului Mijlociu
De mulți ani, și în special în ultima perioadă, ochii lumii sunt ațintiți asupra Orientului Mijlociu, leagănul religiilor abrahamice, urmărind drumul anevoios către darul prețios al păcii și eforturile neobosite în acest sens. În fața unor conflicte atât de complexe și de îndelungate, omenirea privește uneori Orientul Mijlociu cu un sentiment de neliniște și descurajare. Însă, în mijlocul acestor dificultăți, se poate găsi un sentiment de speranță și încurajare, dacă ne concentrăm asupra a ceea ce ne unește: umanitatea noastră comună și credința noastră într-un Dumnezeu al iubirii și al îndurării. Într-o vreme în care conviețuirea poate părea un vis îndepărtat, oamenii din Liban, aparținând diferitelor religii, amintesc cu putere că frica, neîncrederea și prejudecățile nu au ultimul cuvânt și că unitatea, reconcilierea și pacea sunt posibile.
Aceasta este o misiune care a însoțit mereu acest ținut iubit de-a lungul istoriei: să dea mărturie despre adevărul statornic conform căruia creștinii, musulmanii, druzii și nenumărați alții pot trăi împreună și pot construi prin respect și dialog o țară unită.
Acum șaizeci de ani, Conciliul Vatican II a deschis un nou orizont pentru întâlnirea și respectul reciproc între catolici și persoanele de alte religii prin promulgarea declarației Nostra aetate, subliniind că dialogul și cooperarea autentice își au rădăcinile în iubire – singura bază pentru pace, dreptate și reconciliere. Acest dialog inspirat de iubirea divină ar trebui să includă toate persoanele de bună voință, să respingă prejudecățile, discriminarea și persecuția și să sublinieze demnitatea egală a tuturor oamenilor. Deși activitatea publică a lui Isus s-a desfășurat în principal în Galileea și Iudeea, Evangheliile relatează și evenimente din regiunea Decapolei – în special din împrejurimile Tirului și Sidonului – unde a întâlnit femeia siriano-feniciană, a cărei credință neclintită l-a determinat să-i vindece fiica (cf. Mc 7,24-30). Aici, ținutul însuși devine mai mult decât un simplu loc de întâlnire între Isus și o mamă care implora; devine un spațiu în care smerenia, încrederea și perseverența depășesc toate obstacolele și se întâlnesc cu iubirea nemărginită a lui Dumnezeu, care cuprinde fiecare inimă omenească. Într-adevăr, acesta este „adevăratul nucleu al dialogului interreligios: descoperirea prezenței lui Dumnezeu dincolo de toate granițele și invitația de a-L căuta împreună, cu respect și smerenie” [1].

Semnificația măslinului
Libanul este cunoscut pentru cedrii săi maiestuoși, dar și măslinul reprezintă o parte importantă a patrimoniului său cultural. Măslinul nu împodobește doar piața pe care ne-am adunat astăzi, ci are și un loc deosebit în Sfintele Scripturi ale creștinismului, iudaismului și islamului, fiind considerat un simbol atemporal al reconcilierii și al păcii. Longevitatea lui și capacitatea sa deosebită de a înflori chiar și în cele mai aspre medii simbolizează perseverența și speranța și reflectă angajamentul neclintit necesar pentru a face să prospere o conviețuire pașnică. Din acest arbore provine un ulei care vindecă – un balsam pentru rănile trupești și sufletești – și care este un semn al îndurării nemărginite a lui Dumnezeu față de toți cei care suferă. Uleiul său aduce și lumină și ne amintește că suntem chemați să ne facem inimile strălucitoare prin credință, iubire față de aproapele și smerenie.
Așa cum rădăcinile cedrilor și măslinilor pătrund adânc în pământ și se răspândesc departe, tot astfel libanezii sunt răspândiți în întreaga lume și totuși rămân uniți prin forța statornică și moștenirea atemporală a patriei voastre. Prezența voastră aici și pretutindeni îmbogățește întreaga lume prin moștenirea voastră milenară, dar reprezintă și o vocație. Într-o lume din ce în ce mai interconectată, sunteți chemați să fiți făuritori de pace: să combateți intoleranța, să depășiți violența și să alungați excluderea, luminând prin mărturia credinței voastre pentru toți calea către dreptate și armonie.
Dragi frați și surori, în fiecare an, în data de 25 martie, zi care este celebrată în țara voastră ca sărbătoare națională, vă adunați pentru a o cinsti pe Maria, Maica noastră, Doamna Libanului, în sanctuarul ei din Harissa. Acesta este împodobit cu o impresionantă statuie a Fecioarei, care, cu brațele întinse, îmbrățișează întregul popor libanez. Fie ca această îmbrățișare plină de iubire și maternă a Fecioarei Maria, Mama lui Isus și Regina Păcii, să vă călăuzească pe fiecare, pentru ca darul reconcilierii și al conviețuirii pașnice să curgă în patria voastră, în întregul Orient Mijlociu și în întreaga lume asemenea „unui izvor de apă vie care izvorăște din Liban” (cf. Cântarea Cântărilor 4,15), aducând tuturor speranță și unitate.

Sursa: www.vaticannews.va/de, www.vaticannews.va/de