„… diplomația Sfântului Scaun reprezintă, prin personalul său, un model – cu siguranță nu perfect, dar foarte semnificativ – al mesajului pe care îl propune, cel al fraternității umane și al păcii între popoare.” Cu aceste cuvinte, papa Leon al XIV-lea a dorit să evidențieze una dintre caracteristicile reprezentanților pontificali pe lângă țări și organizații internaționale din întreaga lume, primiți în audiență marți, 10 iunie, în Sala Clementină din Palatul Apostolic.
Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaș
Vatican News – 10 iunie 2025
Amintind că reprezentanții pontificali sunt „o imagine a Bisericii Catolice”, „deoarece” – a spus – „nu există țară în lume cu un corp diplomatic atât de universal ca al nostru!”, pontiful a dorit să sublinieze și o altă trăsătură a corpului diplomatic al Sfântului Scaun pe lângă diferite țări și organizații internaționale – unitatea – spunând: „cred că putem spune, de asemenea, că nicio țară din lume nu are un corp diplomatic atât de unit cum sunteți uniți voi: pentru că comuniunea voastră, comuniunea noastră nu este doar funcțională, nici doar ideală, ci suntem uniți în Cristos și în Biserică”.
Aprecierea și recunoștința pontifului
Dorind să-și exprime recunoștința față de colaboratorii care îl ajută în ministerul petrin, papa Leon al XIV-lea a spus: „Dragi prieteni, fac primii pași în această slujire pe care mi-a încredințat-o Domnul. Și, de asemenea, simt față de voi ceea ce am mărturisit acum câteva zile membrilor Secretariatului de Stat, și anume recunoștință față de toți cei care mă ajută să-mi îndeplinesc slujirea zi de zi”.
Pontiful a dorit să amintească importanța muncii reprezentanților pontificali, legată de documentația, reflecțiile și sintezele care privesc situația Bisericii dintr-o anumită țară, amintind totodată că rețeaua reprezentanților pontificali „este întotdeauna activă și operațională”, ceea ce reprezintă pentru pontif un „motiv de mare apreciere și recunoștință”.
Reprezentanții Sfântului Părinte, creatori de punți și relații
Amintind că slujirea lui Petru este „de a crea relații, punți”, un reprezentant al Papei fiind în primul rând în slujba acestui îndemn, al acestei priviri în ochi, Sfântul Părinte i-a îndemnat pe reprezentanții pontificali să fie privirea lui Petru, să aibă capacitatea de a construi relații chiar acolo unde este mai dificil de realizat acest lucru. „Dar” – a spus pontiful – „făcând acest lucru, păstrați aceeași smerenie și același realism ca Petru, care știe foarte bine că nu are soluția la toate: ‘Nu am nici aur, nici argint’, spune el; dar știe, de asemenea, că are ceea ce contează, pe Cristos, sensul cel mai profund al oricărei existențe (…) A-l dărui pe Cristos înseamnă a dărui iubire, a da mărturie despre acea caritate care este gata pentru orice. Contez pe voi pentru ca, în țările în care vă aflați, toți să știe că Biserica este întotdeauna gata la orice din iubire, că este întotdeauna de partea ultimilor, a săracilor, și că va apăra întotdeauna dreptul sacrosanct de a crede în Dumnezeu, de a crede că această viață nu este la mila puterilor acestei lumi, ci este traversată de un sens misterios. Numai iubirea este demnă de credință, în fața suferinței celor nevinovați, a celor răstigniți din zilele noastre, pe care mulți dintre voi îi cunoașteți personal, pentru că slujiți popoare care sunt victime ale războaielor, ale violenței, ale nedreptății sau chiar ale acelei false bunăstări care amăgește și dezamăgește”.
Sub umbra Petri, chemați la trăirea sfințeniei
„Dragi frați” – a continuat – „să fiți întotdeauna mângâiați de faptul că slujirea voastră este sub umbra Petri (sub protecția lui Petru) așa cum veți vedea gravat pe inelul pe care îl veți primi în dar. Simțiți-vă întotdeauna legați de Petru, păziți de Petru, trimiși de Petru. Numai în ascultare și în comuniune efectivă cu Papa, slujirea voastră poate fi eficientă pentru zidirea Bisericii, în comuniune cu episcopii locali.
Să aveți întotdeauna o privire care binecuvântează, deoarece misiunea lui Petru este de a binecuvânta, adică de a fi întotdeauna capabili să vedeți binele, chiar și binele ascuns, binele care se află în minoritate. Simțiți-vă misionari, trimiși de Papă pentru a fi instrumente de comuniune, de unitate, în slujba demnității persoanei umane, promovând peste tot relații sincere și constructive cu autoritățile cu care veți fi chemați să cooperați. Fie ca competența voastră să fie întotdeauna luminată de o hotărâre la trăirea sfințeniei. Sfinții care au fost în slujba diplomației Sfântului Scaun, precum sfântul Ioan al XXIII-lea și sfântul Paul al VI-lea, sunt un exemplu pentru noi”.