După revărsarea Duhului Sfânt, apostolii lui Isus încep să vestească „faptele mărețe ale lui Dumnezeu”. La început doar în Ierusalim, bărbaților „evlavioși veniți din toate neamurile de sub cer”, dar mai târziu pornesc în misiune, mergând din oraș în oraș. Faptele Apostolilor relatează călătoriile lor, faptele lor, persecuțiile și amenințările cu care s-au confruntat, disputele pe care le-au purtat, dar mai ales fidelitatea lor față de Isus și credința lor profundă.
În această serie dorim să prezentăm „harta misionară” a apostolilor: distanțele parcurse, cele mai importante stații și drumurile pe care le-au parcurs adesea pe jos.
Despre viața apostolilor nu avem întotdeauna surse de aceeași relevanță. Unele lucruri le cunoaștem din Noul Testament, altele au fost păstrate de tradiția Bisericii primare, iar anumite detalii sunt reconstruite de istorici. În această serie vom indica de fiecare dată din ce tip de sursă provine informația prezentată.

Simon și Iuda Tadeu – pe urmele pierdute

Printre cei doisprezece apostoli se numără mai multe persoane despre care Sfânta Scriptură nu a păstrat multe date. Printre aceștia se numără Simon, altul decât cel care ulterior a devenit Simon Petru, și Iuda, altul decât Iscarioteanul, cel care L-a trădat pe Isus. Numele lor apar în lista apostolilor, despre unul dintre ei este relatat și un scurt episod, însă despre drumurile lor ulterioare se cunosc doar legende provenite din diferite tradiții bisericești.

Simon, cel „numit Zelótul”

El este unul dintre apostolii cel mai puțin menționați în Noul Testament, dar numele său este însoțit de un apelativ special: „zelotul”.

– Evanghelia după Sfântul Luca 6,15: „…pe Matei și Tóma, pe Iacób, [fiul] lui Alféu, și pe Símon numit Zelótul…” – Zelotul: Această denumire se referă la un grup politico-religios. Zeloții erau patrioți evrei radicali care doreau să elibereze Israelul de sub ocupația romană prin rezistență armată. În cazul lui Simon, nu știm cu certitudine dacă a aparținut mișcării zelote în sensul de mai târziu al cuvântului. Prin urmare, este important de subliniat că Simon nu a fost membrul unui partid politic în sens modern al cuvântului, deoarece partidul zelot, ca mișcare militar-politică, nu exista în timpul vieții pământești a lui Isus și a lui Simon. Deși, potrivit unor istorici, bazele ideologiei zelote au fost puse încă din anul 6 d. Cr., mișcarea s-a consolidat abia mai târziu, jucând apoi un rol principal în Primul Război Evreiesc, izbucnit în anul 66 d. Cr. În timpul vieții lui Simon, aceasta nu era încă un partid unitar, ci mai degrabă o formă radicală de rezistență, motivată de convingeri religioase. Astfel, în epoca sa, acest atribut putea desemna o dorință radicală de libertate, la un zel religios împotriva opresiunii străine. Sensul de bază al cuvântului grecesc zelotes este pur și simplu „zelos”, „entuziasmat”. Simon ar fi putut primi acest nume și pentru că urma legile mozaice și tradițiile evreiești cu o fervoare deosebit de radicală și cu strictețe.

– Faptele Apostolilor 1,13 – Simon apare în lista acelor ucenici care, după înălțarea lui Isus la cer, se rugau împreună în încăperea de sus, așteptând coborârea Sfântului Duh: „Când au intrat, au urcat în încăperea de sus, unde [obișnuiau] să se adune. Erau: Petru și Ioan, Iacób și Andrei, Fílip și Tóma, Bartoloméu și Matei, Iacób, [fiul] lui Alféu, și Símon Zelótul și Iúda al lui Iacób.”

– Evanghelia după Sfântul Matei 10,4: „…Símon Cananéul și Iúda Iscarióteanul, cel care l-a trădat.” (Alegerea apostolilor);

– Evanghelia după Sfântul Marcu 3,18: „…Andrei, Fílip, Bartoloméu, Matei, Tóma, Iacób, [fiul] lui Alféu, Tadéu, Símon Cananéul…” (Alegerea celor doisprezece).

Aici, termenul „Cananeul” nu se referă la țara Canaanului sau la locuitorii acesteia. Interpretarea acceptată în mod tradițional corelează denumirea grecească „Kananaios” cu cuvântul arameic care înseamnă „zelos” sau „zelot”. Astfel, Matei și Marcu se referă la Simon folosind aceeași denumire pe care Luca o redă în grecește ca zelotes, adică „zelotul” / „cel zelos”.

Iuda Tadeu – „slujitor al lui Isus Cristos și frate al lui Iacób”

În textele Sfintei Scripturi s-a avut grijă în mod deosebit ca Iuda Tadeu să nu fie confundat sub nicio formă cu Iuda Iscarioteanul, cel care L-a trădat pe Isus. De aceea, evangheliștii s-au referit la el sub diferite nume. În evangheliile după Matei și Marcu, el apare sub numele de Tadeu (sau Tadeus) în lista celor doisprezece apostoli.

–  Evanghelia după Sfântul Matei, 10,3: „Fílip și Bartoloméu; Tóma și Matei, vameșul; Iacób, [fiul] lui Alféu, și Tadéu;” (Alegerea apostolilor)

–  Evanghelia după Sfântul Marcu, 3,18: „…Andrei, Fílip, Bartoloméu, Matei, Tóma, Iacób, [fiul] lui Alféu, Tadéu, Símon Cananéul…”

–  Evanghelia după Sfântul Luca, 6,16: „…pe Iúda, [fiul] lui Iacób, și pe Iúda Iscariót, care a devenit trădător.” (Alegerea celor doisprezece apostoli)

–  Faptele Apostolilor, 1,13: (ucenicii care după înălțarea lui Isus au urcat în încăperea de sus) „…și Símon Zelótul și Iúda al lui Iacób.”

– Evanghelia după Sfântul Ioan, 14,22: „Iúda, nu Iscarióteanul, i-a zis: «Doamne, cum se face că ai să ni te revelezi nouă, și nu lumii?»” Această întrebare a lui Iuda reflectă așteptările mesianice ale evreilor din acea epocă. Într-adevăr, unii se așteptau ca Mesia să se manifeste în mod glorios, public în fața întregii lumi, și să aducă o eliberare politico-militară. În răspunsul Său, însă, Isus a evidențiat faptul că revelația Sa are o altă natură: esența ei este relația cu Dumnezeu, care devine realitate în viața celor care Îl iubesc și păzesc poruncile Sale.

Pe baza listelor și referințelor Sfintei Scripturi, apostolul Iuda Tadeu a fost fratele apostolului Iacob, iar tradiția bisericească îl consideră o rudă a lui Isus. Potrivit introducerii Epistolei lui Iuda din Noul Testament, aceasta îi este atribuită lui: „Iúda, slujitor al lui Isus Cristos și frate al lui Iacób, către cei chemați, iubiți de Dumnezeu Tatăl și păstrați pentru Isus Cristos.” Această scurtă scrisoare avertizează împotriva ereziilor care amenințau Biserica primară și împotriva apostaziei.

Ce a păstrat tradiția
Nu există date în Sfânta Scriptură despre activitatea ulterioară a apostolului Simon și nici a lui Iuda Tadeu. Mai mult, nici tradiția nu a păstrat într-un mod unitar legendele despre ei.
Viața și misiunea Sfântului Apostol Simon, alături de Sfântul Apostol Iuda Tadeu, sunt detaliate și în cunoscuta colecție medievală de legende din secolul al XIII-lea, intitulată Legenda Aurea (Legenda de aur), compilată de Iacob de Voragina. În această lucrare se menționează că Simon a vestit bucuria Învierii lui Isus în Egipt, în timp ce Iuda Tadeu în Mesopotamia, după care s-au întâlnit și au continuat evanghelizarea împreună în Persia. Aici, în zona Babilonului, în orașul Suanir, vrăjitorii locali și idolatrii au instigat mulțimea împotriva lor într-un templu păgân. Oamenii furioși i-au târât pe cei doi apostoli în Templul Soarelui pentru a-i obliga să se închine la idoli. Deoarece au refuzat să cinstească zeii păgâni, mulțimea i-a atacat. Conform celei mai răspândite versiuni a tradiției, Iuda Tadeu a fost ucis cu o măciucă sau o secure, în timp ce Simon a fost tăiat în două cu un fierăstrău (deși există și o versiune conform căreia amândoi au fost tăiați cu fierăstrăul). Și în ceea ce privește rămășițele lor pământești, tradiția îi leagă strâns pe cei doi apostoli: relicvele lor se află astăzi în Bazilica Sfântul Petru din Roma, sub Altarul Sfântul Iosif, într-un sarcofag străvechi. Deoarece tradiția creștină leagă strâns destinul celor doi apostoli, Biserica Catolică îi sărbătorește în aceeași zi, la 28 octombrie.
Traseele exacte ale apostolilor Simon și Iuda Tadeu și distanțele parcurse de aceștia nu pot fi determinate cu precizie. În calitate de ucenici ai lui Isus, la început au parcurs probabil aceleași drumuri ca și ceilalți apostoli.

Ierusalim → Galileea – începuturile

  • Distanță: 120–150 km
  • Mijloc de transport: pe jos
  • Sursă: Evanghelia după Sfântul Matei 10,3; Evanghelia după Sfântul Marcu 3,18, Evanghelia după Sfântul Ioan 14,22, Faptele Apostolilor 1,13

Ca membri ai grupului apostolic, Simon și Iuda Tadeu au făcut parte din comunitatea primilor ucenici ai lui Isus. Cu toate acestea, Sfânta Scriptură nu păstrează informații care să permită reconstituirea unor drumuri concrete parcurse de ei între Ierusalim și Galileea. Distanța de 120–150 km este, prin urmare, prezentată aici doar ca reper geografic, nu ca traseu documentat al celor doi apostoli.
Deoarece tradiția nu a păstrat într-un mod unitar traseele ulterioare ale celor doi apostoli, acestea nu pot fi reconstruite cu certitudine.

Concluzie
Și astăzi trăiesc printre noi oameni a căror slujire nu am putea-o urmări cu precizie de la o zi la alta și nici nu am putea-o măsura în kilometri. Poate că nu fac nimic ieșit din comun care să-i facă remarcați. Cu toate acestea, slujirea lor tăcută este valoroasă tocmai acolo unde se desfășoară. Ei sunt cei care au grijă de vârstnicii din jurul lor, fac curățenie în biserică, îngrijesc cimitirul și, de Ziua Tuturor Sfinților, aprind lumânări și se roagă chiar și la acele morminte pe care nu le mai vizitează nimeni. Sunt cei care se îndreaptă cu o blândețe ocrotitoare către cei aflați în nevoie și cu o răbdare plină de înțelegere către cei suferinzi. Nu orice misiune lasă în urmă un traseu istoric, dar acest lucru nu înseamnă că nu lasă o amprentă în viața celorlalți.

Biroul de Presă al Episcopiei de Timișoara