„Pelerinajul este o călătorie efectuată din motive religioase, către un loc cu o sacralitate deosebită. Destinațiile de pelerinaj au fost inițial locurile din Țara Sfântă, apoi li s-au adăugat mormintele martirilor și ale altor sfinți și, în sfârșit, locurile de apariție sau locurile cu o «icoană făcătoare de minuni». Un pelerinaj este asociat cu ideea de a fi mai aproape de Dumnezeu, de Maica Domnului sau de un anumit sfânt ca mijlocitor la Dumnezeu. Motivele unui pelerinaj pot fi preocupări comune sau personale, cum ar fi cererea de iertare pentru păcate, ajutor în situații dificile, mulțumire pentru ajutorul primit, vindecarea bolilor sau împlinirea unei dorințe (de exemplu, de a avea un copil). În plus, pelerinajul poate fi o mărturisire de credință, individual sau în comunitate“ – aceasta este „definiția“ pelerinajului pe site-ul https://www.katholisch.de/lexikon/1462-wallfahrt, portalul de știri al Bisericii Catolice din Germania. În acest an pașii multor pelerini se îndreaptă către Roma, cu prilejul Anului Sfânt jubiliar 2025, proclamat de către Papa Francisc, de pie memorie. Totodată, mulți credincioși pornesc și către cele două sanctuare mariane ale Diecezei noastre, Maria Radna și Maria Ciclova, ca să participe la Sf. Liturghii și celebrări liturgice cu ocazia diferitelor sărbători.

Tradiția pelerinajelor în Dieceza noastră este veche de câteva sute de ani, adevăr atestat documentar în cronicile ordinelor călugărești sau ale parohiilor. Totodată, sunt de asemenea foarte bogate atât literatura legată de legende cât și tradițiile populare legate de icoanele făcătoare de minuni și locurile de pelerinaj.

Localitatea Bogda se află la aproximativ 50 de kilometri de Timișoara, la granița județelor Timiș și Arad, (ea fiind cunoscută până în 1899 sub numele de Bogdarigós, în limba germană Neuhof, în limba maghiară Rigósfürdő), o așezare unanim recunoscută la sfârșitul secolului al XIX-lea datorită izvorului curativ și stațiunii balneare de aici, iar în perioada comunistă pentru tabăra de pionieri (tabăra școlară) deschisă în anii 1960. Totodată, în trecut, Bogda a fost și un loc de pelerinaj…
În volumul istoricului Samu Borovszky, intitulat Comitatele și orașele Ungariei (Magyarország vármegyéi és városai), despre localitate se pot citi următoarele: „Rigósfürdő (denumit anterior Bogda-Rigós). O mică localitate aflată în districtul Lipova. Numărul caselor este 83, iar al locuitorilor 474, dintre care două treimi sunt vorbitori de limbă germană și de religie romano-catolică, iar o treime sunt români de rit ortodox. Oficiul poștal se află în localitate, telegraful la Lipova, iar stația de cale ferată la Șarlota. În Evul Mediu aparținea comitatului Arad. În cele mai vechi documente apare sub denumirea de Bagd. În anul 1436 existau două așezări cu acest nume în regiune: Bagdul de Jos și Bagdul de Sus, ambele aparținând familiei Bagdi. (…) După sfârșitul ocupației otomane, localitatea apare ca o așezare depopulată, iar pe harta realizată de Mercy este indicată sub numele de Bogdán, tot ca sat nelocuit. În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, a fost colonizată de români. În anul 1771, inspectorul Carl Samuel Neumann de Buchholt a construit 42 de case pe locul vechiului Bagd, unde a stabilit familii germane din Tirol. Noua așezare a primit denumirea de Neuhof. În 1782, proprietatea a fost achiziționată de la fisc de către József Pottyondy. În anul 1845, moșia se afla în posesia văduvei lui Tamás Pottyondy și a lui Zsigmond Rakovits. Între anii 1882-1885, proprietari au fost Ede (Eduard) Altmann și Herman Stark, între 1885–1892 dr. János Steiner, iar din 1892 Mátyás Remmel și Antal Nägele.“
În cartea lui Elek Fényes (1836), intitulată Starea actuală a Ungariei și a provinciilor aferente din punct de vedere statistic și geografic (Magyar országnak, ‘s a’ hozzá kapcsolt tartományoknak mostani állapotja statistikai és geographiai tekintetben) localitatea este menționată sub denumirea germană de Neuhof, iar autorul menționează: sat germano-român situat la o oră și jumătate la sud de Lipova; 214 de locuitori romano-catolici și 112 de confesiune ortodoxă; biserică parohială catolică, băi minerale, hotar agricol de categoria a III-a, cu 14 6/8 loturi întregi pentru agricultori. Proprietari: Anna Potyondy și contele Buttlér.“
Biserica romano-catolică a satului a fost construită în anul 1846, având hramul Vizita Sfintei Fecioare Maria la Elisabeta (2 iulie). Totuși, credincioșii din împrejurimi nu veneau la Bogda în primul rând cu ocazia hramului bisericii, ci mai ales în pelerinaj la capela mariană aflată aici, în păduricea de foioase.
Potrivit legendei, relatată și în volumul mai sus menționat al lui Samu Borovszky, atunci când coloniștii germani au construit localitățile Neuhof și Altringen, iar pentru fundațiile caselor lor au extras piatră din stâncile din apropiere, au descoperit o icoană a Fecioarei Maria, pe care au așezat-o într-o adâncitură săpată în peretele dealului pietros. Din acea stâncă a izvorât apoi o apă cu puteri tămăduitoare. Locul a devenit destinație de pelerinaj, iar din darurile aduse de credincioși, familia Pottyondy a ridicat o capelă.
Bogda este menționată și în studiul lui Zoltán Magyar, intitulat Icoana miraculoasă – Legende asociate icoanelor în folclorul maghiar (A csodás képmás – Kegyképekhez fűződő mondák a magyar folklórban), unde, pe baza legendei, autorul a inclus icoana în categoria: Icoanelor care apar din pământ.
Despre localitatea și parohia întemeiate în perioada episcopului Franz Anton Engl von Wagrain, între anii 1771–1772, precum și despre locul de pelerinaj și pelerinajele legate de acest sanctuar, Erhard Recktenwald, pedagog și istoric local bănățean a scris în Banater Kalender 2015 (Editor: Dr. Walther Konschitzky) următoarele: „O alee largă ducea către capela de pelerinaj, unde se afla icoana: Fecioara Maria cu Pruncul Isus în brațe. Potrivit legendei, icoana a fost descoperită chiar în acel loc. (…) Nu există însemnări scrise care să ateste momentul în care au început pelerinajele către icoana făcătoare de minuni. Este însă cunoscut că deja înainte de Primul Război Mondial, credincioși au sosit în procesiuni la Bogda. Potrivit legendei, un semn divin a jucat un rol esențial în construirea capelei: în timpul căutării izvorului tămăduitor, muncitorii au descoperit o imagine înnegrită a Fecioarei Maria. Au dus-o în biserica din Bodga. Însă, în dimineața următoare, icoana a ajuns în mod miraculos la locul din pădure unde fusese găsită. Acest fenomen s-a repetat încă de două ori. Atunci, Anton Nägele a săpat o capelă în stânca de gresie moale, pe care a consolidat-o cu zidărie de cărămidă. Imaginea Fecioarei Maria se afla pe un altar, înconjurată de obiecte votive, cârje și tăblițe de recunoștință ale celor vindecați. De o parte și de alta se aflau câte o bancă de biserică; o poartă înaltă din fier forjat permitea, pe timpul zilei, privirea în interiorul capelei. Pe dealul aflat deasupra capelei a fost amenajată Calea Crucii, unde și-a găsit loc un crucifix impunător din piatră. Nu se știe cu certitudine dacă o parte din suma donată anterior de episcopul Alexander Bonnaz bisericii din Bogda a fost sau nu utilizată în anul 1892 pentru amenajarea capelei. Între cele două războaie mondiale, numeroși pelerini au sosit la Bogda: șvabi din Bencecul de Sus, germani și șocați din Recaș, slovaci din Stanciova, precum și grupuri mai mici din Aradu Nou, Vladimirescu și alte sate. Locuitorii din Remetea Mică au făcut mai întâi un ocol prin valea de lângă Bogda, unde au depus flori și au aprins lumânări lângă o cruce de lemn. Mai târziu, învățătorul Jakob Hutterer a aflat că în acel loc au fost înmormântați într-o groapă comună călugări franciscani bosniaci. Aceștia fuseseră trădați pentru că întrețineau o pustnicie și o capelă în acel loc — iar în vremea dominației otomane, asemenea activități religioase erau pedepsite cu moartea. Încă din anul 1812, soția primului proprietar, Tamás Pottyondy, a ridicat aici o capelă din lemn. Icoana bizantină a Fecioarei Maria descoperită ulterior sugerează că în apropierea izvorului tămăduitor a existat odinioară o pustnicie. În Evul Mediu, Fecioara Maria cu Pruncul Isus în brațe și cu glorie aurie era considerată întruchiparea voinței și prezenței vindecătoare a lui Dumnezeu. Literele grecești de pe icoană [în partea superioară] înseamnă: Maria, Născătoare de Dumnezeu, și Isus Christos, Mântuitorul lumii, iar în partea de jos, cu litere chirilice aflăm un an și un nume: Prineo Stefan Antonović 1870 (oferită (?) de Stefan Antonović 1870). După închiderea capelei, mobilierul acesteia a fost transferat în biserica romano-catolică din Bogda. În prezent, icoana Sf. Fecioare Maria se află în capela episcopală din Timișoara, unde în fiecare dimineață se celebrează Sfânta Liturghie. Numeroasele peșteri mici și mari din împrejurimi, pe care în copilărie aveam curajul să le vizităm doar în grup, sugerează de asemenea că în această zonă a existat cândva o pustnicie.“
Din păcate, în deceniile regimului totalitar comunist, capela de pelerinaj s-a distrus, iar astăzi nu a mai rămas decât adâncitura săpată în deal, câteva date istorice, legenda și amintirea mărturiei credinței celor care odinioară veneau aici în pelerinaj și se rugau cu evlavie la Sf. Fecioară Maria.

Biroul de Presă al Episcopiei de Timișoara