Peste 100 de tineri s-au bucurat de ultimele zile de vacanță, din vacanța de vară, la Pecica. Centrul Diecezan de Tineret al Episcopiei Romano-Catolice de Timișoara a organizat în data de 6 septembrie a.c., în acest orășel din județul Arad, o tabără de o zi pentru elevii claselor III-XII, din parohiile Arhidecanatului de Mureș.
Dis de dimineață tinerii au pornit cu bucurie și voie bună din parohiile lor spre Biserica Romano-Catolică Pecica, unde s-au întâlnit cu toții. Ziua a început cu Sf. Liturghie, care a fost celebrată de Pr. Daniel Dumitru, paroh de Timișoara II – Fabric, responsabil pentru pastorația tineretului în județul Arad, împreună cu nu mai puțin de alți 14 preoți prezenți. În cadrul Sf. Liturghii, Pr. Csaba Miklós, paroh de Mailat, a îndemnat tinerii să se încarce și spiritual în timpul vacanței, arătându-le cât este de important să devină Olimpici ai lui Cristos.
După Sf. Liturghie, cu mic cu mare, participanții au pornit spre „Ferma de Bivoli“ din Pecica, unde s-a desfășurat programul taberei „de o zi“. Ziua a avut ca motto expresia „Peco spiritual”, sugerând tinerilor, prin temă și activități, cât de importantă este și încărcarea spirituală, nu doar cea fizică și psihică din vacanțe. Această temă și toate activitățile de pe parcursul zilei au fost pregătite de Pr. Daniel Dumitru și de sora Erika-Mária Bukovitcs, soră mariană de Schönstadt. Mulți tineri au prins curaj și entuziasm, au fost mișcați de diferite elemente ale zilei și au luat parte la punctele din program, acest lucru putându-se observa chiar și în grupurile mai mici, unde cei prezenți au învățat despre importanța lor din Biserică. Ei s-au putut exprima cu privire la punctele unde mai au de lucrat la ei înșiși, la propriul lor suflețel, pentru a deveni creștini mai buni, respectiv au putut povesti ce ar face fiecare, cu plăcere, în cadrul Bisericii.
După-masă toți cei peste 100 de tineri au participat la jocuri de echipă, prin care s-a încercat învățarea și înțelegerea de câtre tineri a importantei activității în comun, respectiv cât de mult trebuie să ne ajutăm, noi creștinii, reciproc. Tinerii s-au bucurat de aceste activități și au fost deschiși și dornici de competiție.
Organizatorii și tinerii, la finalul zilei, într-un glas și-au exprimat dorința de a mai organiza astfel de zile, deoarece aceasta chiar a fost o zi foarte frumoasă. Tinerii aduc mulțumire Centrului Diecezan de Tineret, Pr. Árpád Király, arhidecan de Mureș și Pr. Ferenc Czeglédi, paroh de Pecica pentru organizarea cu succes a acestei tabere.
Birou de presă al Episcopiei Romano Catolice de Timişoara