În data de 2 decembrie, pelerini din Timișoara, Dumbrăvița, Reșița, Arad și Zimandu Nou au pornit spre Șumuleu Ciuc pentru a participa la la Salutul Festiv al Sf. Fecioare Maria (n.r.: la un program spiritual organizat în fiecare prima sâmbătă din lună, care cuprinde oră de rugăciune, devoțiune, cântece mariane și Sf. Liturghie). Despre acest pelerinaj ne relatează Ágota ERDEI.
„Înainte de a porni la drum am primit binecuvântarea în biserica parohială din Timișoara-Iosefin. Apoi ne-am urcat în autocar, unde părintele Attila Puskás, parohul bisericii Preasfânta Treime din Reșița II, i-a întâmpinat pe pelerini. Am fost însoțiți de pianistul Mihály Cristea, care ne-a făcut călătoria mai solemnă cu cântece minunate.
Părintele Attila a ales ca motto al pelerinajului o expresie foarte frumoasă: iubire frumoasă. După cum a spus, a fost inspirat de cartea „Iubire frumoasă“ (Szépszeretet) a părintelui carmelitan Marcell Marton. Fecioara Maria este întruchiparea iubirii frumoase, l-a purtat în pântece pe Fiul ei Sfânt, care este însăși iubirea, iar noi ne pregătim pentru venirea Lui. Ca să-l citez pe părintele Attila: „Iubirea frumoasă începe cu Inima Neprihănită a Sfintei Fecioare, pe care trebuie să o cinstim, întrucât venim la Inima Sa Neprihănită la sărbătoarea Sfintei Fecioare Maria de la Șumuleu“.
În suburbia orașului Odorheiu Secuiesc, Sâmbătești, am participat la o Sfântă Liturghie în biserica închinată Sfântului Gheorghe.
În cea de-a doua zi am vizitat două biserici din Miercurea Ciuc. Una dintre ele a fost biserica parohială a Sfintei Cruci, noi o numim biserica „cu îngeri”, construită după planurile lui Imre Makovecz, unde am fost întâmpinați de părintele József Kozma Darvas. Celălalt lăcaș de cult a fost biserica parohială Sfântul Augustin, pe care ne-a prezentat-o dl. László Both.
Părintele Attila Puskás ne-a adresat o îndrumare: la salutul festiv al Sf. Fecioare să mulțumim pentru toate și, învățând din exemplul celor doi orbi care s-au vindecat, să spunem și noi „miluiește-ne pe noi”. Întrucât Episcopul Iosif Csaba Pál și-a sărbătorit sâmbătă ziua de naștere, am cerut binecuvântarea Sf. Fecioare asupra vieții și activității sale.
În aceste câteva zile, ne-am îmbogățit cu multe gânduri frumoase. Acest pelerinaj a fost cu adevărat un pelerinaj al iubirii, un pelerinaj de pregătire.
Cu inima plină de recunoștință, mulțumim organizatorilor pentru munca lor neobosită și, ca să-l cităm pe părintele Attila, apentru că u organizat această excursie cu „un adevărat spirit marian și grijuliu”, ca întotdeauna.“