Este deja o tradiție ca în preajma Solemnității Ridicării Fericitei Fecioare Maria cu trupul şi cu sufletul la Cer credincioșii slovaci din Diecezele de Oradea și de Timișoara se întâlnesc în cadrul unui pelerinaj la bazilica Maria Radna și cer împreună mijlocirea și ocrotirea Mamei noastre Cerești. În acest an pelerinajul a avut loc sâmbătă, 13 august. Și cum a menționat în cuvântul său de salut Pr. Mlinárcsik Ján, paroh din Oradea, de 11 ani Excelența Sa László Böcskei, episcop diecezan de Oradea, sosește împreună cu pelerinii slovaci, Excelența Sa fiind și în acest an celebrantul principal al Sf. Liturghii în sanctuarul marian de la Radna. Au concelebrat din Dieceza de Oradea Pr. Mlinárcsik Ján, Pr. Frnka Jaroslav și Pr. Béla János Gyenge, iar din Dieceza de Timișoara Pr. Csaba Miklós, Pr. Lóránd Máthé și Pr. József Hajdú. Omilia a fost rostită de către Pr. Marián Jaklovský, capelan la Centrul Pastoral Universitar din Košice, Slovacia, care a sosit în misiune la Butin, filiala Parohiei Gătaia cu un grup format din 6 tineri, o parte studenți, o parte deja absolvenți. În omilia rostită, Pr. Marián Jaklovský a subliniat: „La Sf. Fecioară Maria venim ca și copiii acasă la mama, care ne înțelege și căruia îi putem povesti tot ce ne împovărează sufletul.”
Cadrul muzical al Sf. Liturghii a fost asigurată de grupul tinerilor sosiți din Arhidieceza de Košice, la orgă au cântat cantori din comunitățile slovace din cele două dieceze.
La sfârșitul Sf. Liturghii a luat cuvântul dl. Adrian-Miroslav Merka, deputat din județul Bihor, din partea Uniunii Democratice a Slovacilor și Cehilor din România, care le-a mulțumit tuturor pentru prezență și totodată le-a adresat mulțumiri tuturor episcopilor și preoților pentru pastorația comunităților slovace din țară.
În încheiere, Excelența Sa László Böcskei, episcop diecezan de Oradea, le-a transmis tuturor pelerinilor gânduri de îndrumare și încurajare întro lume, care, după cum a spus Episcopul Diecezan: „A luat întro altă direcție decât vrem noi”. – Atunci când omul se depărtează de Dumnezeu, apar tot felul de orori. Omul se poate autodistruge. Noi suntem astăzi aici, ca să mărturisim acea direcție adevărată, pe care vrem să o urmăm și în continuare în viața noastră. Prin Maica Domnului, prin mijlocirea și ajutorul ei, noi vrem să rămânem alături de Dumnezeu, și Lui îi încredințăm toată viața noastră, toate grijile, temerile noastre – a subliniat Episcopul de Oradea.
Și de această dată, o mare parte dintre pelerini au sosit la sanctuarul marian de la Radna îmbrăcați în frumoasele lor porturi populare, subliniind și prin acest fapt importanța menținerii tradițiilor, a limbii materne, a culturii specifice și a credinței, care și de această dată i-a unit pe toți cei prezenți în bazilică.

Biroul de presă al Episcopiei de Timișoara

Foto: Andreea Bodroghi
Mai multe poze: Facebook Maria Radna, www.facebook.com/episcopiaTM