”Vrem să spunem lumii, cu smerenie și cu bucurie: priviți la Cristos, apropiați-vă de El, acceptați Cuvântul Său care luminează și mângâie, ascultați propunerea sa de iubire pentru a deveni unica sa familie”: a spus papa Leon al XIV-lea la omilia programatică a Sfintei Liturghii de început a pontificatului său, celebrată duminică 18 mai 2025, în Piața Sfântul Petru, cu participarea a aproximativ 200.000 de romani și pelerini, precum și a multor delegații oficiale din România și din alte țări.

Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă

18 mai 2025 – Vatican News
”Vrem să spunem lumii, cu smerenie și cu bucurie: priviți la Cristos! Apropiați-vă de El! Acceptați Cuvântul Său care luminează și mângâie! Ascultați propunerea sa de iubire, aceea de a deveni unica sa familie: în unicul Cristos suntem una”, a spus papa Leon al XIV-lea la omilia programatică a Sfintei Liturghii de început a pontificatului său, celebrată duminică 18 mai 2025, în Piața Sfântul Petru, cu participarea a aproximativ 200.000 de romani și pelerini și a peste 150 de delegații oficiale din România și din alte țări.

Rituri și gesturi semnificative
Solemna liturgie euharistică, în cadrul căreia au fost încredințate noului papă cele două însemne episcopale ”petrine”, a explicitat prin lecturile biblice, rugăciunile alese și semnele străvechi referința lor la Cristos, piatra unghiulară a Bisericii (cf. Ef 2,20), și la sfântul Petru, pe care Isus l-a chemat să fie ”piatra de temelie” a Bisericii (Mt 16,18). Intrarea centrală în bazilică era străjuită de tapiseria pescuirii minunate (In 21,1-8) în care este reprezentat dialogul lui Isus cu apostolul Petru, iar în apropierea altarului era amplasată imaginea Fecioarei Maria, ”Maica bunului sfat”, de la sanctuarul marian din Genazzano.

Rugăciune la mormântul sfântului Petru
La începutul celebrării, papa a coborât împreună cu cinci patriarhi ai Bisericilor orientale catolice la mormântul sfântului apostol Petru, unde s-au oprit în rugăciune: patriarhul Bisericii greco-melchite Youssef Absi, al Bisericii siriene Ignace Youssif Younan, al Bisericii copte a Alexandriei Ignace Ibrahim Sidrak, al Bisericii caldeene Louis Raphael Sako și al Bisericii armene Raphael XXI Minassian. De la mormântul apostolului, doi diaconi au luat pallium-ul pastoral, inelul pescarului și cartea Evangheliilor pentru a fi duse în procesiune și așezate pe altarul Sfintei Liturghii din fața bazilicii. În timpul procesiunii, s-au cântat invocațiile din așa-numitele ”Laudes Regiae” prin care s-a implorat mijlocirea papilor sfinți, a martirilor și a tuturor sfinților Bisericii Romane.

Lecturile biblice despre slujirea petrină
Lecturile biblice ale acestei Sfinte Liturghii au fost luate din Faptele Apostolilor (4,8-12), în care Petru vestește că Isus Cristos este ”piatra unghiulară aruncată de zidari”, și din Prima scrisoare a sfântului apostol Petru (1Pt 5,1-5.10-11), cu o pericopă care evidențiază legătura dintre Petru, Biserica Romei și slujirea succesorului său, cu privirea către unicul și marele păstor care va răsplăti în ziua venirii sale. Evanghelia de la Ioan (21,15-19), care amintește îndatorirea specială și personală pe care Petru o primește de la Cristos cel înviat, a fost cântată în latină și în greacă.

Pallium-ul și inelul pescarului
După proclamarea Evangheliei, au urmat riturile specifice inaugurării solemne a pontificatului: punerea pe umerii papei a pallium-ului pastoral, de către cardinalul italian Mario Zenari, și înmânarea inelul pescarului, de către cardinalul filipinez Luis Anton Tagle. Succesiv, papa a binecuvântat adunarea liturgică cu Evangheliarul, după care a urmat ritul simbolic al ascultării față de papa, exprimat de doisprezece reprezentanți din toate stările de viață ale poporului lui Dumnezeu, provenind din diferite regiuni ale lumii.

Omilia papei Leon al XIV-lea
Liturgia Cuvântului a continuat cu omilia Sfântului Părinte, care în contextul Anului jubiliar dedicat de predecesorul său speranței, a făcut o referință imediată la regretatul papă Francisc. ”În aceste ultime zile”, a spus papa Leon al XIV-lea, ”am trăit o perioadă deosebit de intensă. Moartea papei Francisc ne-a umplut inimile de tristețe și, în acele ore grele, ne-am simțit ca acele mulțimi despre care Evanghelia spune că erau ca niște oi fără păstor (Mt 9,36). Chiar în ziua de Paști, însă, am primit ultima sa binecuvântare și, în lumina Învierii, am înfruntat acest moment cu certitudinea că Domnul nu-și părăsește niciodată poporul, îl adună atunci când este împrăștiat și îl păzește precum păstorul turma sa (Ier 31,10)”.
Noua pagină din istoria Bisericii și a mântuirii continuă acum cu papa Leon al XIV-lea, ales de cardinali în misiunea de succesor al sfântului Petru în seara de 8 mai 2025. ”Am fost ales fără niciun merit”, a recunoscut Sfântul Părinte, ”și, cu frică și cutremur, vin la voi ca un frate care vrea să se facă slujitorul credinței și al bucuriei voastre, mergând împreună cu voi pe drumul iubirii lui Dumnezeu, care ne vrea pe toți uniți într-o singură familie. Iubirea și unitatea: acestea sunt cele două dimensiuni ale misiunii încredințate lui Petru de Isus”.
”Prima noastră mare dorință”, a reluat papa, ”aș vrea să fie aceasta: o Biserică unită, semn de unitate și de comuniune, care devine fermentul pentru o lume reconciliată. În vremurile noastre, vedem încă atât de multă discordie, multe răni cauzate de ură, violență, prejudecăți, teama de ceea ce e  diferit, o paradigmă economică care exploatează resursele Pământului și îi marginalizează pe cei mai săraci. Și vrem să fim, în acest aluat, o mică plămadă de unitate, comuniune și fraternitate. Vrem să spunem lumii, cu smerenie și cu bucurie: priviți la Cristos! Apropiați-vă de El! Acceptați Cuvântul Său care luminează și mângâie! Ascultați propunerea sa de iubire, aceea de a deveni unica sa familie: în unicul Cristos suntem una. Și acesta este drumul care trebuie parcurs împreună, între noi, dar și cu Bisericile creștine surori, cu cei care urmează alte căi religioase, cu cei care cultivă neliniștea căutării lui Dumnezeu, cu toate femeile și bărbații de bunăvoință, pentru a construi o lume nouă, în care domnește pacea”.

”Regina Coeli”
Sfânta Liturghie a acestei duminici, în care prefața Liturgiei euharistice a fost luată în mod excepțional de la sărbătoarea Catedrei sfântului apostol Petru, s-a încheiat cu binecuvântarea finală a succesorului lui Petru, papa Leon al XIV-lea, invocată după cântarea antifonului marian pascal ”Bucură-te, regina cerului” (Regina Coeli). În scurta sa alocuțiune prilejuită de această îndrăgită rugăciune la Fecioara Maria, papa Leon a mulțumit tuturor participanților, în special romanilor și pelerinilor, delegațiilor oficiale și celor care au venit în aceste zile pentru Jubileul confreriilor. Pontiful a amintit, de asemenea, beatificarea, sâmbătă, în Franța, a preotului Camil Costa de Beauregard, un „mărturisitor de mare caritate pastorală”. Lărgind orizontul inimii, papa și-a îndreptat atenția către frații și surorile care suferă din cauza războiului, mai ales către cei din Gaza, Myanmar și Ucraina. ”În timp ce încredințăm Mariei slujirea episcopului Romei, păstor al Bisericii universale, din barca lui Petru ne îndreptăm privirea către ea, Steaua mării și Maica bunului sfat, ca semn de speranță. Să implorăm de la ea”, a fost îndemnul final al papei, ”darul păcii, susținere și întărire pentru cei care suferă și, pentru noi toți, harul de a fi mărturisitori ai Domnului înviat”. Ca de fiecare dată, binecuvântarea apostolică transmisă prin mass-media ajunge la toți cei care o primesc în spirit de credință.

Participanți din România și din alte țări
Au luat parte peste 150 de delegații oficiale din numeroase țări, cele mai mari fiind a Statelor Unite ale Americii, țara de origine a papei, condusă de vice-președintele James David Vance, a Republicii Peru, unde și-a desfășurat o bună parte a slujirii sale de episcop misionar, cu o delegație condusă de președinta țării Dina Ercilia Boluarte Zegarra, și din Italia, față de care Sfântul Scaun are o legătură unică, prin președintele Sergio Mattarella și premierul Giorgia Meloni.
De semnalat, de asemenea, prezența unei delegații a Uniunii Europene, condusă de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, precum și a unei delegații a Republicii Ucraina, condusă de președintele Volodymyr Zelenski care, la fel ca președinta R. Peru, are în agenda de duminică o audiență privată la Suveranul Pontif. De la Moscova, au luat parte ministrul culturii, Olga Liubimova, și din partea Patriarhiei ortodoxe, mitropolitul Nestor, exarh al Europei occidentale.
România a fost reprezentată de președintele interimar al Senatului, Mircea Abrudean, și de ambasadorul pe lângă Sfântul Scaun, George-Gabriel Bologan.
La rândul său, Biserica catolică din România a fost prezentă prin numeroși preoți și episcopi, printre care episcopul auxiliar Dumitru-Cristian Crișan, care l-a reprezentat pe arhiepiscop major Lucian Mureșan al Arhieparhiei Greco-Catolice de Făgăraș și Alba Iulia, și arhiepiscopul mitropolit de București Aurel Percă, vice-președinte al Conferinței Episcopilor din România.
Amplă și variată a fost, de asemenea, participarea mai multor reprezentanți din alte Biserici și religii, precum Patriarhia ecumenică a Constantinopolului, cu o delegație condusă de patriarhul Bartolomeu, și Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române, reprezentată de mitropolitul Iosif al Europei occidentale și meridionale, și de episcopul Siluan al eparhiei ortodoxe române din Italia. Din partea celorlalte religii, au luat parte reprezentanți ai Comunității ebraice, precum și alte delegații musulmane, hinduiste, budiste, sikh, zoroastriene si jainiste.

Papa Leon va merge în catedrala Romei
Alte momente pontificale semnificative marchează agenda papei Leon din următoarele zile, precum Sfânta Liturghie în bazilica ”San Giovanni in Laterano” de duminică, 25 mai a.c., la ora 17.00, cu ceremonia luării în posesie canonică a catedralei Romei.

Sursa: www.vaticannews.va/ro, www.vaticannews.va/de