Relatare despre pelerinajul din septembrie la Schönstatt

Toată lumea cunoaște sanctuarele de la Șumuleu-Ciuc sau Maria Radna, sau sanctuarele celebre precum Lourdes, Medjugorje, etc. unde ne place să facem pelerinaje. Vizitarea Fecioarei Maria este un mod de a ne exprima rugămințile, recunoștința și venerația noastră. Cei mai norocoși au experimentat deja ce înseamnă să ceară și să primească mijlocirea Mariei. Mulți au fost vindecați fizic, dar sunt și alții care au parte de alte experiențe extraordinare în timpul unor astfel de pelerinaje.

În perioada 1-5 septembrie, am făcut și noi un pelerinaj la Schönstatt cu un grup mai restrâns. Acum probabil că citiți aceste rânduri cu ochii mari și vă întrebați: unde anume este asta, pentru că nu ați auzit niciodată de acest loc de pelerinaj. Schönstatt, înseamnă loc frumos. Cu adevărat frumos, ca un colț de rai. Se află în Germania, lângă Vallendar, și există o poveste foarte interesantă în spatele lui. Aș vrea să scriu acum despre aceasta și despre experiența de a cunoaște, în sfârșit, rădăcinile, temelia izvorului, ca membru al comunității.
Am pornit din Timișoara cu un grup de 35 de persoane. Credincioșii au provenit din Dieceza de Timișoara (județele Timișoara și Arad) și din Dieceza de Satu Mare. Lungimea călătoriei (aproximativ 2800 km) ne-a dat ocazia să ne rugăm și să cântăm mult. Tineri și bătrâni, familii, persoane singure și consacrate lui Dumnezeu, cu toții ne-am pregătit împreună, cu o inimă și un suflet, pentru sosire. Sora Beata-Maria, organizatoarea călătoriei, a încercat să ne introducă în lumea și spiritualitatea Schönstattiană prin diferite reflecții și povestiri, menționând elementele sale de bază, cum ar fi: Legământul de iubire, capitalul de har, harul pelerinului, autoeducația, ulciorul, etc.
Prima noastră oprire a fost la Kahlenberg, în apropiere de orașul Viena, unde am fost întâmpinați cu multă dragoste și zâmbete calde de către surorile de acolo. După ce ne-am instalat în camerele noastre și am luat cina, sora Ingrid-Maria ne-a făcut un tur al capelei de la Kahlenberg, spunându-ne povestea ei, subliniind patru elemente: ulciorul din capelă, trandafirii din jurul capelei, cartea sanctuarelor de casă, potirul părintelui Reinisch. Toate acestea au un rol important în mișcarea locală de Schönstatt. A menționat, de asemenea, că Surorile, prin eforturile și sacrificiile lor, au pregătit calea pentru călătoria Fecioarei Maria spre România.
Ulciorul ne duce înapoi la nunta din Cana, unde Maria, mama lui Isus, observă că vinul s-a terminat și mijlocește la Isus pentru tinerii căsătoriți. Isus le poruncește servitorilor să umple vasele cu apă, iar apa devine vin. Sora Ingrid-Maria ne-a încurajat să o rugăm pe Maria cu încredere, pentru că miracolul din Cana se întâmplă în fiecare zi. Cu acest gând, am intrat în mica capelă pentru a o saluta pe Fecioara Maria, punând intențiile noastre în ulcior, așa cum este obiceiul în comunitate.

A doua zi, după Sfânta Liturghie și un mic dejun scurt, ne-am continuat drumul, oprindu-ne la mănăstirea Thyrnau, unde am fost întâmpinați cu un prânz. La sosirea în Schönstatt era deja târziu, dar surorile ne-au întâmpinat cu același zâmbet cald, ca și cum am fi ajuns la momentul potrivit. Ne-am început ziua cu Sfânta Liturghie de dimineață, în cadrul căreia părintele Kapor ne-a povestit despre părintele Kentenich, preotul fondator al Mișcării de Schönstatt. Ne-a reamintit că, urmând exemplul său, și noi ar trebui să punem pe primul loc ceea ce este prețios și nu ceea ce este distractiv. Și, de asemenea, că există un loc pentru noi în brațele Mariei, alături de Isus, dacă pur și simplu mergem la ea.
Restul zilei a fost petrecut vizitând camera în care a locuit părintele Kentenich și muzeul, unde, printre altele, se poate vedea statuia Fecioarei în fața căreia mama sa l-a încredințat pe copilul Kentenich. Aceasta fost o experiență care i-a schimbat viața și care a pus bazele călătoriei sale spre Legământul iubirii, pe care el și elevii săi l-au încheiat în mod oficial cu Fecioara Maria la 18 octombrie 1914 în sanctuarul originar. O putem rezuma pe scurt în motto-ul – Nimic fără tine, nimic fără noi. În acest legământ, vrem să trăim, bazându-ne pe Maria și urmându-i exemplul, pentru ca și noi să fim din ce în ce mai buni.
Duminică seara am vizitat mormântul părintelui Kentenich în biserica în care a celebrat ultima sa Liturghie și unde a murit după sfânta liturghie. Aici Părintele János Kapor a citit un text al părintelui Kentenich, și reflectând asupra cuvintelor, am avut sentimentul că el însuși era prezent și ne îndemna să îl căutăm mai mult pe Dumnezeu, pe Fecioara Maria.
Luni dimineață, am celebrat Sfânta Liturghie în sanctuarul original, în timpul căreia 8 dintre noi au încheiat Legământul de iubire, un angajament față de Sfânta Fecioară, față de Dumnezeu și față de comunitatea Mișcării.
„Isus alege oameni astăzi, așa cum a făcut-o și pe vremea Lui, pentru a duce Evanghelia în lume. Dumnezeu poate schimba lumea fără ajutorul nostru, dar nu vrea să o facă. „Fără Dumnezeu nu putem face nimic. Fără oameni, Dumnezeu nu va face nimic”, spune Sfântul Augustin. Această idee este reflectată în motto-ul scurt al Legământului de iubire de la Schönstatt: Nimic fără tine – nimic fără noi. Oricine încheie acest legământ devine un instrument al lui Dumnezeu și al Maicii Domnului. El vrea să fie un martor al iubirii lui Dumnezeu acolo unde trăiește: în familie și la locul de muncă, în parohie sau în alte activități apostolice și sociale.”
În ultima zi, după ce am lăsat în urmă Schönstatt, am făcut o scurtă oprire la Centrul de Schönstatt din Würzburg. Acolo, sora M. Aenn ne-a vorbit despre grupul de tineret al fetelor, una dintre comunitățile Mișcării și despre activitățile sale personale în România. Ea ne-a arătat biroul Părintelui Kentenich, unde acesta primea persoanele care veneau la el pentru sfaturi sau cu întrebări. În persoana părintelui Kentenich, mulți oameni au experimentat iubirea lui Dumnezeu, realitatea cerului.
Pentru mine, Schönstatt este un loc devenit cu adevărat frumos prin viața, rugăciunile și sacrificiile Părintelui Kentenich și ale tuturor celor care i-au fost alături ca însoțitori, iar Fecioara Maria nu poate fi departe de un astfel de loc.
Grupul, deși drumul nostru s-a despărțit, știu că privește înapoi cu o inimă recunoscătoare la acele zile, la surorile mereu zâmbitoare, la miracolul pe care Fecioara Maria și Dumnezeu l-au făcut pentru noi, care poate nu este spectaculos, dar este cu atât mai real și mai adevărat.