Continuând șirul administrării Sf. Mir în Dieceza de Timișoara, în prima duminică a lunii octombrie Excelența Sa Iosif Csaba Pál a vizitat comunitatea din Ineu, județul Arad, unde 20 de tineri s-au pregătit timp de mai multe luni pentru acest moment. La Sf. Liturghie au concelebrat Pr. Vilmos Gál, parohul locului și Pr. János Varga, preot cooperator la Parohia Arad-Centru.
Episcopul Diecezei a fost salutat în numele comunității de către Pr. Vilmos Gál. – „În Faptele Apostolilor citim despre coborârea Duhului Sfânt, care îi întărește pe ucenici. Și noi avem nevoie de puterea, lumina, îndrumarea, încurajarea Duhului Sfânt. Dumnezeu să asculte astăzi rugăciunile noastre, harul Duhului Sfânt să ne însoțească pe drumul vieții“ – a spus parohul acestei comunități. Tinerii l-au salutat pe Păstorul diecezei printr-o poezie și cu un buchet de flori.
„Dragi tineri, care așteptați să fiți miruiți, știți voi ce săvârșește Duhul Sfânt venind în voi?“ – a adresat întrebarea candidaților în cadrul ritualului mirungerii Episcopul Diecezan, la care ei au răspuns: – „Știm. Duhul Sfânt vrea să ne sfințească și să ne întărească ca să ne mărturisim credința cu statornicie și ca să putem trăi așa, cum ne învață această credință.“
În omilia rostită, Episcopul de Timișoara a vorbit tinerilor despre întâlnirea preoților, persoanelor consacrate și a colaboratorilor laici, organizată sâmbătă, 1 octombrie la Maria Radna, unde cei prezenți au putut asculta o prelegere foarte cuprinzătoare despre Duhul Sfânt și despre ce înseamnă a asculta de Duhul Sfânt. – „Oare mai știm noi să fim atenți la Duhul Sfânt, să ascultăm de El? Îl putem noi observa prezența Lui în sufletul nostru? În cadrul prelegerii a fost și un moment practic: să facem liniște pentru aproximativ 5 minute, și să ne gândim la faptul că sunt aici acum, în prezent, nu în trecut, nu cu problemele trecutului, nici în viitor, cu temerile viitorului, ci acum, aici, și Duhul Sfânt mă acceptă, mă iubește și vrea să îmi comunice ceva foarte frumos. Atunci m-am gândit la faptul că este foarte important ca să putem iubi liniștea. Liniștea este foarte importantă, ca să putem auzi vocea Duhului Sfânt cu urechile sufletului“ – a afirmat Părintele Episcop.
În cadrul Sf. Liturghii, Excelența Sa Iosif Csaba Pál, episcop diecezan, a invocat prin rugăciunea sa revărsarea Duhului Sfânt asupra tinerilor candidați, care, însoțiți de naș sau nașă, s-au prezentat pentru ungerea pe frunte, cu Sfânta Crismă, însoţită de cuvintele: „Primeşte pecetea darului Duhului Sfânt“.
Partea muzicală a Sf. Liturghii solemne a fost susținută de corul bisericesc al acestei parohii. La sfârșitul celebrării Euharistice, cei miruiți i-au adresat cuvinte de mulțumire Episcopului Diecezan, care le-a acordat tuturor celor prezenți binecuvântarea sa.
Biroul de Presă al Episcopiei de Timișoara