Sâmbătă, 29 iunie 2024, în solemnitatea Sfinților Petru și Paul, principii Apostolilor, mica dar activa comunitate romano-catolică din Sânpetru German, jud. Arad a marcat trei evenimente într-o sărbătoare comunitară unică: jubileul de 300 de ani de la întemeierea localității, respectiv trei veacuri de la așezarea germanilor catolici bănățeni în comună, 250 de ani de la ridicarea și binecuvântarea actualei biserici romano-catolice și însuși hramul venerabilului lăcaș de cult.
Sfânta Liturghie solemnă a fost celebrată în limbile germană și română de Msgr. Johann Dirschl, vicar general al Diecezei de Timișoara, care a adus și salutul Excelențelor Lor, Iosif Csaba Pál, episcop diecezan și dr. h.c. Martin Roos, episcop emerit. Au concelebrat Pr. Ferenc Czégledi, paroh de Pecica și de Sânpetru German, Pr. Gábor Czank, paroh și decan de Gyómaendrőd (originar din Pecica), Pr. Zoltán Kocsik, canonic catedral, directorul Liceului Teologic Romano-Catolic Gerhardinum din Timișoara (originar din Pecica) și Pr. drd. Attila Kozovits, decan onorific și paroh de Periam.
Cadrul muzical a fost asigurat de doamna Andreea Bodroghi, organist și cantor al Basilicii Maria Radna, sosită la această sărbătoare la invitația părintelui-paroh Czégledi și a credincioșilor germani, romano-catolici originari din Sânpetru German și emigrați în Germania. Alături de organistă au cântat și un grup de instrumentiști și coriști din numerosul grup al celor sosiți in Germania pentru a fi prezenți la acest triplu moment solemn. Au fost cântate părți din Missa Germană de Franz Schubert, compoziții instrumentale, dar și melodii tradiționale din repertoriul bisericesc bănățean de limbă germană.
Evanghelia a fost vestită de părintele drd. Attila Kozovits, iar lecturile au fost citite e dr. Claudiu Călin și de doamna dr. Hilde Zappel. În predica sa, Msgr. Johann Dirschl s-a axat pe două direcții: una foarte personală, legată de comunitatea locală, de anii în care în calitate de paroh-vecin a ajutat și în parohia Sânpetru German și în filialele aparținătoare, ani în care cunoscând oamenii și preoții de atunci, a fost martorul multor momente presărate cu lacrimi și bucurii, momente de rămas bun sau de binecuvântare, legate adesea de comemorări, cum au fost deportările, persecuțiile din comunism, dar și emigrarea masivă din anii de dinainte de 1989. Cealaltă direcție a cuvântului de învățătură, partea catehetică, s-a axat pe viața, dar și importanța Sfinților Petru și Paul – în cazul de față, local – importanța misiunii evanghelizatoare a sf. Ap. Petru în Antiohia și Roma, în Roma aflându-se până acum și mormântul Principelui Apostolilor.
Au participat de asemenea, în calitate de co-organizatori, doamna dr. Hilde Zappel și domnul Ing. Nikolaus Rennon, originari din Sânpetru German, coordonatorii numerosului grup al celor sosiți in Germania, domnul George Grade, primarul comunei Secusigiu (de care aparține localitatea Sânpetru German), împreună cu familia și cu o delegație din partea primăriei, doamna Adeleheid Simon, din partea Forumului Democrat al Germanilor din jud. Arad, doamna Dagmar Șiclovan și domnul Helmut Weinschrott, din partea Forumului Democrat al Germanilor din Timișoara, doamna Erna Paller și domnul Walter Altmayer din partea biroului din Timișoara al Asociației Șvabilor Bănățeni în Germania. Ansamblul de tineret, etnografic și de dansuri populare șvăbești din Aradu Nou a fost însoțit de doamna Adeleheid Simon, iar cel din Sântana (jud. Arad) a fost însoțit de domnul Claudiu Höniges. De asemenea au fost prezenți reprezentanți ai presei scrise și ai audiovizualului de limbă germană și de limbă maghiară din Timișoara și Arad.
În cadrul Sfintei Liturghii, Părintele Vicar General le-a mulțumit tuturor celor implicați pentru aportul lor substanțial la marcarea acestui jubileu, respectiv la sărbătoarea spirituală a bisericii și comunității, iar apoi a binecuvântat buchetul de rozmarin, împodobit cu panglici, buchet purtat de tineri, specific hramurilor (Kirchweih) germane, șvăbești, din câmpia Banatului. Din partea comunității locale, Părintele Ferenc Czégledi a evidențiat contribuția constantă, peste ani, a doamnei dr. Hilde Zappel și a domnului Ing. Nikolaus Rennon, originari din Sânpetru German, precum și a grupului format în jurul lor, contribuție esențială pentru îngrijirea bisericii, renovarea capelei cimitirului și a intrării monumentale în cimitir. De asemenea, părintele Czégledi a mulțumit autorităților locale, domnului primar George Grade, pentru susținerea momentului jubiliar și pentru prezența la Sfânta Liturghie, dar și familiei Tóth, care a donat cele două plăci comemorative, jubiliare, dezvelite în biserică și pe capela cimitirului romano-catolic, cu această solemnă ocazie.
Doamna dr. Hilde Zappel a adresat la rândul ei cuvinte de mulțumire Părintelui Vicar General, Msgr. Johann Dirschl pentru celebrarea Sf. Liturghii a sărbătorii, precum și părintelui paroh Ferenc Czégledi, părintelui Gábor Czank, părintelui Zoltán Kocsik, părintelui drd. Attila Kozovits – care împreună au oficiat cu o seară înainte și o devoțiune pentru sufletele celor răposați, în cimitirul romano-catolic din localitate. Nu au fost uitate nici doamna organistă Bodroghi și doamna sacristană Drăghici, care au contribuit prin munca lor la atmosfera înălțătoare a celebrării. Între darurile oferite atât de delegația din Germania, cât și de parohie, s-au aflat câte un exemplar al monografiei germane a localității Sânpetru German, simbolicul vin, renumita pâine de Pecica și o carte de cântece de pelerinaj, în limba maghiară, specifice credincioșilor din Pecica ce vizitau mereu, cu sârg, sanctuarul de la Maria Radna.
Un moment emoționant l-a constituit recitarea unei frumoase poezii în grai șvăbesc, bănănean din Sânpetru Mare, de către o fată a cărei bunici provin din această comunitate. Însoțită de alți câțiva copii, fata îmbrăcată în port popular șvăbesc, s-a adresat în versuri bunicei ei, care îi promisese atunci când era încă mică, spunându-i că atunci când va fi mare, o va duce acasă, în satul natul, să vadă casa, biserica, , să vadă cum se trag clopotele și cum sunt obiceiurile de Paști, să pășească pe străzile satului și să ia parte la procesiunea pelerinilor spre Radna…
La ieșire, preoții, ministranții, perechile îmbrăcate în port popular au făcut o fotografie de grup. Comunitatea locală, împreună cu partenerii din Pecica și cei sosiți din Germania s-au întreținut mai apoi în curtea casei parohiale. Masa de hram a fost organizată în apropierea bisericii cu sprijinul familiei domnului primar, fiind dorită și ca un moment de întâlnire cu comunitatea ortodoxă română din localitate.
Text & Foto: Claudiu Călin