La 1 ianuarie, Biserica Catolică sărbătorește Solemnitatea Preasfintei Fecioare Maria, Născătoare de Dumnezeu, precum și Ziua Mondială a Păcii, instituită de Sf. Papă Paul al VI‑lea în anul 1967. „Pacea nu înseamnă doar absența războiului, întemeiată pe un echilibru precar al puterii; ea este plăsmuită prin eforturi îndreptate zi de zi spre instaurarea universului ordonat voit de Dumnezeu, cu o formă mai desăvârșită de dreptate între oameni“ – a scris Sf. Paul al VI‑lea în enciclica intitulată Populorum Progressio.
În capela Ordinariatului Episcopal, în această zi Excelența Sa Iosif Csaba Pál, episcop de Timișoara, a celebrat o Sf. Liturghie începând cu ora 10.00.
„Astăzi, în prima zi a noului an, o sărbătorim pe Sfânta Fecioară Maria, Născătoare de Dumnezeu, sau, după denumirea greacă, Theotokos. Să încredințăm întregul an ocrotirii Maicii Domnului“ – a spus în cuvântul său introductiv Episcopul Diecezan.
În omilie, Păstorul Diecezei a subliniat faptul că, în aceste zile, oamenii își urează adesea un an nou binecuvântat. „Putem fi siguri că din partea lui Dumnezeu vine doar binele. Dumnezeu într‑adevăr ne «bine‑cuvântează». El ne dorește numai binele. Ceea ce ne privește pe noi este să pornim, asemenea păstorilor, în direcția în care ne cheamă Bunul Dumnezeu și să împlinim voința Lui. El trimite binecuvântarea acolo unde ne‑a chemat. Despre păstori Evanghelia mai spune că «după ce L‑au văzut, au făcut cunoscut cuvântul care le fusese spus despre acest copil». Și noi trebuie să vestim acele lucruri care sunt în strânsă legătură cu Dumnezeu.“
După Sf. Liturghie, credincioșii s‑au putut ruga până după‑amiază în fața Preasfântului Sacrament, expus pe altarul capelei episcopale. Adorația Euharistică s‑a încheiat la ora 17.00 cu o rugăciune.
În Domul Sf. Gheorghe, Catedrala romano‑catolică din Timișoara, joi, 1 ianuarie 2026, Sf. Liturghie de la ora 11.00 a fost celebrată în trei limbi: română, maghiară și germană, de pr. Nikola Lauš, canonic, director al Cancelariei Episcopale. „Astăzi celebrăm și Ziua Mondială a Păcii, acest dar al Duhului Sfânt, de care avem atâta nevoie. Să nu ne mai străduim să căutăm pacea fără Dumnezeu, căci ea nu există și nu rămâne nici în noi, nici în lume în absența harului divin. Să ne rugăm ca acest dar ceresc și această virtute creștină să fie revărsate asupra fiecărei inimi“ – a spus în omilia sa pr. Nikola Lauš. Cadrul muzical a fost asigurat de domnul Róbert Bajkai‑Fábián, organistul Catedralei, domnul Cosmin Pelics, cantorul bisericii parohiale din Recaș, și domnul Fabian Pelics.

Biroul de Presă al Episcopiei de Timișoara